După ce a fost în cele din urmă împuşcat, bărbatul a fost aruncat într-o râpă. Pădurarul avea 30 de ani, şi era tatăl a trei copii (link aici către un articol de pe Mediafax care îl citează pe George Mihăilescu).

Am căutat pe Google Maps Parcul Naţional Munţii Maramureş şi am găsit pozele pe care le vedeţi mai sus. Faceţi şi dvs. acest exerciţiu, mergeţi pe Google Maps (în modul satelite) şi căutaţi nordul Maramureşului. În stânga imaginii vedeţi vedeţi partea românească. Se văd cu ochiul liber, din avion, defrişările, pentru oricine se uită pe Google Maps. Şanţurile acelea sunt drumuri de tafuri, pe care sunt târâte lemnele tăiate. Pe acei munţi aproape că nu mai sunt copaci. Defrişările acoperă zeci şi zeci de kilometri. Pentru contrast, în partea dreaptă, graniţa România-Ucraina, apoi poze din zona ucarineană, puţin mai la nord. Cam aşa ar trebui să arate pădurile. Uitaţi-vă din nou, atent, cum arată la noi, şi cum arată puţin mai sus, la ucrainieni. La noi zici că e Cernobâl – Cernobâlul defrişărilor.

Asta pentru a avea o imagine de ansamblu – şi pentru a înţelege că acest caz din nordul Maramureşului nu este deloc unul izolat. De asemenea, cred că aceste imagini sunt foarte reprezentative pentru România acestor vremuri, pentru România zilelor pe care le trăim. România mafiilor, România oligarhiilor, România violenţei extreme. A oligarhiilor transpartinice, unde circul din politică e doar vitrina, bâlciul ieftin, iar rădăcinile oligarhiei sunt mult mai adânci. Cu cât sunt mai firave rădăcinile copacilor, cu cât sunt mai firave rădăcinile oamenilor care nu-şi mai găsesc locul sau pleacă în număr tot mai mare din ţară, cu atât pătrund mai adânc rădăcinile oligarhiei care exploatează tot ce a mai rămas de exploatat.

Din păcate, o Românie din care se exploatează totul – copacii, resursa umană şi mâna de lucru ieftină, copiii, tinerele femei scoase la produs pe piaţa videochaturilor sau a prostituţiei, tinerii din şcoli, transformaţi în zombie dependenţi de droguri. România ca resursă. O Românie în care viaţa umană, demnitatea umană, familia unui bărbat care îşi câştigă pâinea onest şi care îşi hrăneşte cu pâinea lui trei copii nu mai au nici cel mai mic preţ. Şi pentru asta nu putem da vina la nesfârşit pe un ţap ispăşitor sau altul, pe vreun partid sau vreun politician din cei câţiva mii care se îmbulzesc, în devălmăşie, pe treptele puterii. Pentru că această Românie suntem noi, şi această situaţie nu ar fi posibilă, până la urmă, şi fără nepăsarea şi complicitatea noastră tacită. Această situaţie este oglinda noastră – o oglindă nu doar economică, ci şi sau mai ales morală.