Domnule Preşedinte al României,
Distinşi oaspeţi,
Dragi prieteni,
 

Suntem onoraţi să vă avem alături în această seară dedicată excelenţei academice româneşti. Domnule Preşedinte, vă mulţumim pentru prezenţa şi susţinerea Excelenţei Voastre; ele întăresc apelul de suflet al Ligii noastre, transmis an de an tinerilor români de pretutindeni: veniţi spre casă, veniţi acasă, România are nevoie de voi!

Încă din 2010, această Gală a devenit un fenomen naţional, asigurând cadrul de recunoaştere a meritelor celor care şi-au probat valoarea la nivel internaţional. Patru ani mai târziu, cu sprijinul Ligii şi prin evoluţia firească a lucrurilor, această idee a trecut Prutul. Parafrazându-l pe Grigore Vieru, regretatul poet care ar fi împlinit anul acesta 80 de ani, îi salutăm astăzi pe „dulcii noştri fraţi”, iniţiatori, organizatori şi laureaţi ai Galei Studenţilor Originari din Republica Moldova.

Pentru românii de mai aproape sau de mai departe de ţară, acest an începe sub semnul speranţei. O speranţă regăsită după un sfert de secol marcat mai degrabă de deziluzii şi şanse ratate, cel puţin în raport cu potenţialul României. Nu întâmplător, amintim în această seară de momentul noiembrie 2014. Iată cum se încheie unul dintre sutele de mesaje primite atunci pe adresa Ligii noastre:

„Nu renunţăm. Rămânem aici, în picioare, în ploaie, în frig şi în vânt. Pentru cei care înaintea noastră au luptat ca votul nostru liber să conteze. Pentru cei care vin după noi. Pentru noi şi ai noştri, pentru că ne-am săturat de ei şi de ai lor. Nu renunţăm...şi nu ne oprim aici!”

Aceste rânduri ar putea aparţine oricărui cetăţean român care, pe 2 şi 16 noiembrie, a oferit ţării şi lumii întregi expresia reală a ataşamentului pentru democraţie. Mulţi dintre voi, dragi prieteni, aţi fost în acele zile în primele linii ale luptei pentru recâştigarea speranţei. Uniţi peste frontiere de aceleaşi idealuri, v-aţi ridicat pentru un viitor mai bun şi mai drept, dincolo de orice interese partinice. Vă mulţumim pentru exemplul vostru de curaj, de demnitate şi de civism!

Dacă după toate acestea cineva mai are îndoieli, vă promitem că până la finalul acestei seri vă veţi convinge că România are viitor. În primul rând, pentru că cei care vor urca pe această scenă ar face cinste oricărei ţări. Nicio diplomă nu poate fi suficientă şi niciun discurs nu poate cuprinde întreaga măsură a muncii, pasiunii şi caracterului lor. Iar vestea cea mai bună pentru noi toţi este că celor pe care îi recunoaştem astăzi li se adaugă mii de tineri români care excelează în slujba cunoaşterii în întreaga lume.

Dacă vorbim de oameni remarcabili, se cuvine să-i amintim şi pe voluntarii Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). La cei şase ani pe care îi aniversăm astăzi, lăsăm rezultatele să vorbească. Liga a sprijinit în decursul timpului zeci de mii de tineri români. Pentru unii dintre aceştia, LSRS a reprezentat şansa unei educaţii mai bune peste hotare; pentru alţii, a însemnat întoarcerea spre România, sau chiar în România. Pentru toţi, Liga este astăzi o casă departe de casă. Tot datorită vouă, dragi voluntari şi membri, Liga a fost şi va rămâne mereu o organizaţie apolitică, echidistantă şi credibilă.

Câtă muncă, atâta caracter; câtă dragoste, atâta pasiune; cât sacrificiu, atâta modestie. Dragii mei, ştiu că nu doriţi nici laude şi nici lauri, dar daţi-mi voie, ca preşedinte de onoare, să mă înclin cu apreciere şi recunoştinţă în faţa voastră, şi să vă mulţumesc, din suflet, pentru tot. Cinste vouă!

O spunem răspicat încă de la lansarea Ligii noastre: toţi aceşti tineri reprezintă o resursă strategică pentru viitorul ţării! Prin reorientarea lor spre casă, România ar avea numai de câştigat: profesionalism, inovaţie, capital social şi financiar, şi mentalitate formată în sisteme competitive bazate pe meritocraţie.

Acum doi ani, am lansat de pe această scenă SMART Diaspora, o propunere de strategie naţională pentru atragerea în România a tinerilor de perspectivă. Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor miniştri, doamnelor şi domnilor parlamentari, suntem onoraţi să vă punem din nou la dispoziţie acest document la cheie. Veţi regăsi propuneri fundamentate pe date, cu instituţii responsabile, cu estimări de buget, cu soluţii concrete şi bune practici din strategiile de brain regain ale altor state. Facem astăzi un apel pentru adoptarea neîntârziată a SMART Diaspora ca proiect de interes naţional.

Ar fi un prim pas, vital, înspre abordarea celei mai importante provocări pentru România de azi: oameni potriviţi la locul potrivit. Cu câteva excepţii notabile, ne lipsesc la toate nivelurile lideri autentici, care pot genera o schimbare profundă, atât de dorită şi atât de necesară.

Începuturile de an sunt prilej pentru reflecţie, dar şi pentru noi angajamente. Reamintim îndemnul lui Mihai Eminescu: „Dacă o generaţie poate avea un merit, e acela de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care îl ocupă în înlănţuirea timpurilor”. Iar timpurile de astăzi ne cheamă spre acţiune – aici şi acum – pentru că timpurile nu au răbdare şi nici milă de cei pasivi, resemnaţi sau temători.

România ori va face un salt istoric şi se va afirma în faţa lumii întregi ca democraţie consolidată şi economie competitivă, ori va continua să se zbată în corupţie, sărăcie şi blazare. Deznodământul depinde de fiecare dintre noi, dar ezitările sunt nepermise într-un context geopolitic mai periculos şi mai imprevizibil ca oricând.

Poate că cea mai mare împlinire a Ligii noastre este coagularea unei comunităţi de tineri cărora le pasă de ceea ce se întâmplă cu ţara lor. O parte dintre noi am revenit deja acasă, sau o vom face în următorul an, hotărâţi să ne implicăm şi să luptăm pentru schimbarea profundă a României. Din aceeaşi dorinţă s-a născut în 2011 proiectul CAESAR – Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români. Astăzi, CAESAR este o Fundaţie de sine stătătoare, dezvoltată pe trei direcţii:

1. Comunitate – pentru că reunim peste 1.500 de experţi de înalt profesionalism din ţară şi din străinătate.

2. Laborator de idei – pentru că suntem conştienţi că saltul României necesită transferul accelerat de cunoştinţe şi inovaţii globale, adaptate societăţii noastre.

3. Platformă de Acţiune Civică a Tinerilor – pentru că ideile bune trebuie dublate de fapte la nivel local, regional şi naţional. Ne place sau nu, schimbarea se generează şi se desăvârşeşte în arenă. Iar schimbarea autentică de sistem, atât de aşteptată în ţară şi în diaspora, poate veni mai ales din afara sistemului.

Cluburile noastre de acţiune civică vor avea această misiune în întreaga ţară: (i) de a contribui activ la dezvoltarea comunităţilor lor şi (ii) de a mobiliza energiile necesare pentru ca vocea noastră să fie auzită.

În acest context, vă prezentăm în premieră proiectul major CAESAR pentru 2015 – iniţiativa legislativă cetăţenească, prevăzută prin articolul 74 din Constituţia României. Prima noastră ţintă este votul electronic şi prin corespondenţă, accesibil tuturor cetăţenilor României cu drept de vot. Dacă următoarele două luni nu vor aduce un progres real în această direcţie, vom prezenta Parlamentului, în cel mai scurt timp, 100.000 de semnături de susţinere a unui astfel de proiect, în condiţiile legii. Vom utiliza acest mecanism constituţional şi în cazul altor reforme structurale, de care România are atâta nevoie.

Dragi prieteni,

Se aşteaptă mult un nou proiect de ţară.

Proiectul de ţară al generaţiei noastre ar trebui să fie însăşi ţara: România democratică, România dezvoltată, România demnă. România în 3D este România pe care ne-o dorim, România pe care putem să o construim, România pe care o merită oamenii minunaţi ai acestei ţări. România în care să ne fie drag să rămânem. Pentru că numai România e „acasă”. Acesta este pactul nostru pentru viitor: proiectul de ţară România.

Astăzi, aici, dăm glas acestui vis – cel mai frumos pe care îl avem. Suntem perfect conştienţi că împlinirea lui nu va fi nicio clipă simplă, dar viitorul aparţine celor curajoşi şi perseverenţi. Împreună, mergem înainte!

La mulţi ani, LSRS! La mulţi ani, tineri români de toate vârstele! Vă mulţumim că sunteţi motive de speranţă pentru România de mâine! Declar deschisă cea de-a şasea ediţie a Galei Studenţilor Români din Străinătate!

 

Resurse: