Criza refugiaţilor cu care Uniunea Europeană s-a confruntat începând din 2015 a avut o amploare foarte mare, punând în discuţie chiar spaţiul Schengen, prin reintroducerea controalelor la graniţele interne, şi solidaritatea Uniunii per ansamblu. În mod firesc, se caută soluţii la nivelul UE, dar este greu să se obţină un consens, fapt demonstrat de divergenţele puternice legate de cotele obligatorii de redistribuire a refugiaţilor sau de greutatea cu care a fost aplicată relocarea din Italia şi Grecia, statele cele mai afectate.

Preşedinţia română a Consiliului UE va avea pe agendă şi această problemă importantă a reformei Regulamentelor Dublin şi a creării unui Sistem European Comun de Azil (SECA), dar este greu de crezut că vom obţine mai multe rezultate decât austriecii (care deţin acum preşedinţia). În acest context, este greu de înţeles de ce se încearcă o soluţie la nivel ONU, la nivel global, cu şi mai multe state, când nu s-a ajuns încă la un acord nici în cadrul UE.

Pactul global pentru migraţie care va fi semnat la Marrakech a fost prezentat ca un acord fără forţă juridică, non-binding, mai mult ca un cadru de cooperare, dar premisele de la care pleacă şi posibilităţile de interpretare ale textului sunt îngrijorătoare.

Evident că ne dorim cu toţii să nu mai asistăm la tragedii pe mare, în care mor copii, femei, tineri şi bătrâni din Africa sau Siria, încercând să scape de prigoană sau căutând o viaţă mai bună. Orice viaţă este nepreţuită şi trebuie protejată, iar toţi cei care riscă rele tratamente şi persecuţii în ţările natale pentru convingerile lor politice, religioase şi aşa mai departe trebuie să primească o formă de protecţie, conform Convenţiei de la Geneva. Pe de altă parte, migranţii economici trebuie descurajaţi să-şi pună viaţa în pericol, plecând cu traficanţi cărora le plătesc sume mari de bani pe ambarcaţiuni improvizate. Migraţia trebuie să fie ordonată, controlată şi redusă. Pentru a-i ajuta pe cei care chiar au nevoie, cei fără drept la o formă de protecţie trebuie trimişi cât mai repede înapoi în ţările de origine, în baza acordurilor de readmisie şi returnare. În caz contrar, se ajunge la crize umanitare şi haos aşa cum am văzut pe insulele greceşti.

Or, Pactul pleacă de la premisa că migraţia trebuie încurajată şi estompează graniţa dintre cea legală şi cea ilegală. De exemplu, se prevăd mecanisme prin care imigranţii ilegali să poată trece cât mai uşor la statutul de imigranţi legali.

Mai mult, migranţii şi refugiaţii sunt puşi pe picior de egalitate. Sigur că toţi sunt oameni şi se bucură de drepturile şi libertăţile fundamentale universale ale omului, dar drepturile conferite de Pact migranţilor trec dincolo de acestea, conţinând şi drepturi sociale, de care se bucură refugiaţii. Se ajunge de facto la o asimilare a statutului de refugiat cu cel de migrant. Astfel, Pactul prevede ajutoare financiare pentru afacerile pornite de migranţi în ţările-gazdă, asigurarea de servicii de bază gratuite, servicii juridice acordate inclusiv migranţilor aflaţi pe rutele de migraţie.

Pe de altă parte, migraţiile sunt tratate ca o realitate eminamente pozitivă, care trebuie reflectată ca atare de media, nefiind acceptate păreri contrare sau critice, fapt care îngrădeşte libertatea de exprimare. Într-un limbaj de corectitudine politică extremă, se instituie obligaţia ca jurnaliştii şi profesioniştii media să fie educaţi să prezinte doar favorabil chestiuni legate de migraţie, iar finanţările publice pentru organele media care promovează în mod sistematic intoleranţa, xenofobia, rasismul sau alte forme de discriminare să fie sistate. Prin urmare, este de aşteptat ca cei care exprimă opinii diferite sau critice să fie imediat etichetaţi ca extremişti şi intoleranţi.

Migraţia ilegală

Conform Pactului, ONG-urile vor putea acţiona pentru a strămuta de facto migranţi în ţări de destinaţie, fără ca activitatea lor să poată fi oprită, întrucât se pot apăra invocând caracterul „exclusiv umanitar“ al ajutorului oferit. Cu alte cuvinte, ele pot fi implicate în impulsionarea migraţiei ilegale, fără a fi pedepsite. Flexibilizând înţelesul de migraţie „regulată“ sau legală, se ajunge la o reducere semnificativă a sferei migraţiei ilegale, fără ca modul efectiv în care migranţii ajung în ţările de destinaţie să se schimbe. De exemplu, migranţii ilegali ajunşi „din disperare“ în ţările de destinaţie trebuie ajutaţi, conform Pactului; de asemenea, se pune problema nepedepsirii migranţilor aduşi de traficanţi în ţările de destinaţie (fiind consideraţi „obiect“ al traficului, nu subiect al infracţiunii de trafic). Se prevede şi cooperarea interstatală în vederea unor relocări planificate pentru un grup greu determinabil de migranţi (cei afectaţi de „schimbările climatice“).

Deşi nu are forţă legală, Pactul este considerat element de „soft law“ în dreptul internaţional. Aderarea multor state la acest Pact ar putea transforma prevederile sale într-o cutumă internaţională, care poate fi invocată invocate cu succes în cadrul unor procese internaţionale, cu posibilitatea de a le opune statelor care le-au nesocotit. Astfel, Pactul ar putea avea efecte juridice obligatorii.

Dezbaterea lipsă

În România această dezbatere pe o temă importantă nu a avut loc nici măcar la nivel de experţi şi instituţii cu atribuţii în domeniu. Nu am văzut niciun eveniment organizat de Inspectoratul General pentru Imigrări de exemplu pe această temă. Ţara noastră a respins cotele obligatorii de refugiaţi, dar a participat la schemele de relocare şi resettlement, preluând un număr de 728 de refugiaţi din Grecia şi Italia şi angajându-se voluntar să primească încă 40 de refugiaţi din Turcia în 2018 şi alţi 69 în 2019.

România a avut o contribuţie semnificativă şi la securizarea graniţelor externe ale UE, inclusiv prin detaşarea unui număr mare de experţi la Frontex, care au participat şi la misiunile de salvare pe mare. Scopul urmărit a fost salvarea de vieţi, dar şi stăvilirea migraţiei ilegale.

„Printre obiectivele României au figurat susţinerea unui text fără valoare juridică obligatorie, evitarea stabilirii obligaţiilor financiare suplimentare obligatorii pentru statele membre, reflectarea corespunzătoare a principiului suveranităţii naţionale, susţinerea unor politici care să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum şi reflectarea adecvată a diferenţierii clare între migranţi legali şi ilegali, precum şi între migranţi şi refugiaţi“, se arată în memorandumul guvernului Dăncilă privind Pactul. Problema este că diferenţierea între migranţi legali şi ilegali numai clară nu este este, ba dimpotrivă refugiaţii şi migranţii sunt puşi în aceeaşi oală.

Dincolo de faptul că nu a existat o consultare publică, cu populaţia, care a aflat foarte târziu din presă despre Pactul ce urmează să fie semnat la Marrakech, este important de ştiut dacă a existat la nivelul MAE măcar o discuţie cu reprezentanţi ai statelor care se opun, precum SUA sau Polonia, cu care avem parteneriate strategice, pentru a le afla măcar argumentele şi preocupările.

Deocamdată avem, din păcate, mai multe întrebări decât răspunsuri.

Text publicat anterior pe site-ul Epoch Times România