Pacienţii apreciază curajul cadrelor medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă de a semnala lipsurile din Sănătate

Pacienţii apreciază curajul cadrelor medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă de a semnala lipsurile din Sănătate

FOTO David Muntean

Coaliţia Organizaţiilor de Pacienţi cu Afecţiuni Cronice (COPAC) salută decizia cadrelor medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală de a vorbi despre problemele cu care se confruntă în spital.

Ştiri pe aceeaşi temă

„COPAC cere autorităţilor să controleze cu responsabilitate situaţia şi să intervină de urgenţă pentru remedierea şi îmbunătăţirea situaţiei, astfel încât viaţa pacienţilor să nu mai fie pusă în pericol, iar calitatea îngrijirilor medicale din întreg sistemul de sănătate să fie una potrivită pentru o ţară europeană”, arată Radu Gănescu, preşedintele organizaţiei. 
 
Totodată, organizaţia roagă profesioniştii din sistemul sănătate să aibă curajul şi să semnaleze neajunsurile din sistem, acesta fiind „primul pas” în direcţia îmbunătăţirii situaţiei.
 
„Le mulţumim angajaţilor de la Spitalul Universitar pentru că au avut curajul şi responsabilitatea de a arăta situaţia dezastruoasă în care pacienţii sunt trataţi, iar acest lucru, din păcate, nu se întâmplă de ieri, de azi. Atunci când mergem într-un spital, oricare ar fi el, noi, ca pacienţi, vedem doar o parte a situaţiei, nu ştim cum au fost dezinfectate instrumentarele sau cum s-a dezinfectat sala de operaţii, de exemplu. De aceea este foarte important ca cei care ştiu cu adevărat situaţia din spitale, profesioniştii, să iasă şi să spună deschis ce se petrece cu adevărat în spitale. (...) Ne-am dori ca şi organizaţiile profesionale să susţină demersurile colegilor lor, având în vedere că vorbim de siguranţa profesioniştilor şi a pacienţilor”, a mai spus reprezentantul pacienţilor, potrivit unui comunicat de presă. 
citeste totul despre: