Articol publicitar

Pacienţi cu boli incurabile vor primi îngrijire într-un centru la standarde europene, cu sprijinul ENGIE

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
advert

Habitat for Humanity România şi ENGIE Romania au finalizat lucrările de reabilitare şi eficientizare energetică a clădirii centrului HOSPICE Casa Speranţei din Braşov, acolo unde peste 2.000 de copii şi adulţi primesc gratuit îngrijire de specialitate.

În urma reabilitării şi eficientizării energetice, clădirea HOSPICE Casa Speranţei a trecut de la clasa energetică D la clasa A. Astfel, fundaţia va face economii importante la facturile de energie, în valoare de 60.000 de lei pe an, echivalentul a 140 zile de spitalizare sau a 395 de vizite de îngrijire la domiciliul pacienţilor.

Clădirea nu mai fusese renovată de la deschiderea sa, din 2002, acoperişul avariat şi izolaţia precară având un impact considerabil asupra confortului pacienţilor şi cheltuielilor de întreţinere. Acum, centrul are o centrală termică performantă şi un acoperiş nou, cu panouri solare, iar faţada clădirii a fost refăcută complet şi izolată termic. Centrul de zi pentru copii şi saloanele de internare, puternic avariate în urma inflitraţiilor de apă, au fost de asemenea renovate.

“Ne bucurăm să ne dedicăm energia pentru a oferi un cămin mai călduros şi mai primitor pentru copiii şi adulţii care suferă de boli incurabile şi care vor primi, astfel, îngrijirea de specialitate într-un centru la standarde europene. Totodată, reabilitarea şi eficientizarea energetică a centrului HOSPICE Casa Speranţei este un nou proiect complex derulat alături de partenerul nostru tradiţional, Habitat for Humanity, cu care implementăm soluţii de eficienţă energetică pentru diferite categorii vulnerabile”, declară Eric Stab, Preşedinte Director General ENGIE Romania.

În ultimele şase luni, Habitat for Humanity România a coordonat lucrările de reabilitare şi eficientizare energetică a centrului, cu sprijinul financiar al ENGIE Romania, care a investit 200.000 euro în acest proiect. La lucrările de reabilitare au contribuit şi 25 de angajaţi ENGIE Romania, care au fost voluntari pe şantier.

Clădirea HOSPICE Casa Speranţei din Braşov este prima unitate de îngrijire paliativă din România.

ENGIE Romania a investit din 2005 până în prezent 900.000 de euro în patru proiecte de eficienţă energetică derulate în parteneriat cu Habitat for Humanity, iar angajaţii ENGIE au dedicat aproximativ 900 de ore de voluntariat. 4.500 de copii şi adulţi din comunităţi defavorizate au beneficiat de reabilitarea şi eficientizarea energetică a centrului HOSPICE Casa Speranţei din Braşov, centrului SOS Satele Copiilor din Bucureşti, Şcolii Gimnaziale din Băleni, judeţul Galaţi şi Şcolii Gimnaziale nr. 125 din Bucureşti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite