Aproape fiecare individ o înţelege altfel, în funcţie de propriile aspiraţii şi experienţe, şi chiar şi între culturi şi naţiuni există percepţii diferite. Şi totuşi, sunt numeroase încercări de a măsura fericirea publică, la nivel de ţară, de regiune sau la nivel mondial, institute serioase dedicând acestui demers eforturi constante.   

Indexul fericirii, realizat de Institutul Gallup încă din 1979, arăta la sfârşit de 2021 o Uniune Europeană cu doar 50% oameni fericiţi, 12% susţinând contrariul, iar 38% neştiind unde să se încadreze, cifre foarte apropiate de cele din… Orientul Mijlociu şi mai triste decât cele din America Latină (70-6-23), Africa (62-17-21), SUA (56-16-27) sau chiar din spaţiul european extracomunitar (54-15-30). Surprinde, poate, această viziune rezervat-pesimistă a europenilor, comparativ cu zone afectate de probleme sociale, instabilitate, conflicte. Se pare că nu prosperitatea stă la baza fericirii, ci mai degrabă atitudinea pozitivă în faţa vieţii. Ca dovadă micul stat himalayan Bhutan, una dintre cele mai sărace ţări din lume, dar care îşi măsoară dezvoltarea prin indicele fericirii brute (Gross National Happiness - GNH) şi unde peste 90% dintre locuitori s-au declarat, în diverse sondaje, fericiţi. Cunoscătorii „regatului fericirii” dau ca explicaţie mentalitatea populaţiei, care trăieşte simplu, în armonie cu natura, e solidară şi prietenoasă şi poartă un zâmbet cvasi-permanent pe chip.

În clasamentul Gallup însă, cea mai fericită ţară a ieşit Columbia, cu un scor net de 79, rezultat din diferenţa dintre totalul fericiţilor şi ultra-fericiţilor şi suma celor aflaţi la extrema cealaltă. Ea a fost urmată de Kazahstan – scor 76 (straniu, dacă ne gândim la protestele izbucnite la scurt timp după apariţia sondajului), Albania – 74, Malaezia – 73 şi Azerbaidjan – 70. Topul nefericirii era condus de Ghana, în trena căreia se aliniau Afganistan, Hong Kong, Irak şi Rusia. România, cu un scor de 41, se apropia de cel global (43), înregistrând 49% cetăţeni fericiţi şi foarte fericiţi, 8% nefericiţi şi foarte nefericiţi şi 43% nici-nici (aceştia nefiind luaţi în calcul).

În privinţa speranţelor pentru 2022, 38% din populaţia celor 41 de ţări chestionate se aştepta ca situaţia să fie mai bună per ansamblu decât anul trecut. Optimism debordant s-a consemnat în Indonezia - 72%, Albania – 65%, plus Azerbaidjan şi Nigeria – peste 50%. Pesimismul s-a manifestat mai ales în Turcia (34%), Bulgaria (33%), Afganistan (32%), Polonia (30%) şi Cehia (25%). Românii au punctat la capitolul neîncredere în îmbunătăţirea situaţiei economice, cu 61%, cam la egalitate cu… afganii, dar cu o viziune un pic mai roz decât a nemţilor (59%). E drept că şi aici vecinii de la sud de Dunăre ne-au întrecut, 64% anticipând amplificarea dificultăţilor economice, în noul an.

Poate că la accentuarea scepticismului autohton contribuie „structura de personalitate defensivă”, descrisă de profesorul Daniel David în „Psihologia Poporului Român”. Sau poate e vorba de ceea ce Andrei Pleşu numea, într-un interviu la TVR, „euforia naufragiului”, voluptatea de a vorbi despre ce nu merge, de a face inventarul relelor. Cert este că românii, în ciuda temerilor exprimate în sondajul Gallup, au puterea să viseze la un an personal mai bun din punct de vedere financiar, 70% exprimându-se în acest sens, în recentul studiu realizat de Reveal Marketing Research.

Dar pentru că, nu-i aşa?, banii nu aduc fericirea, sursa majoră de satisfacţie a românilor rămân, potrivit aceleiaşi cercetări, relaţiile cu persoanele apropiate (familie, prieteni sau partener), şapte din zece compatrioţi declarându-se mulţumiţi şi foarte mulţumiţi. Respondenţii de vârstă mijlocie par să se bucure mai mult de această latură a vieţii decât tinerii (80%, faţă de 62%), deşi aceştia din urmă sunt mai încântaţi de relaţia cu partenerul (79%). Datele acestea confirmă, practic, sondajul Eurostat, din vara trecută, unde 53,4% dintre români mărturiseau o satisfacţie medie, iar 32,1% – o satisfacţie ridicată în privinţa relaţiilor interpersonale. De aici şi convingerea a 93,7% dintre concetăţeni că au la cine să apeleze în caz de nevoie, uşor peste media europeană de 93,2%.

Trăgând linie, constatăm că starea de spirit a românilor se menţine la cote bune, în ciuda contextului general neprielnic. Izvoarele acestei „serenităţi” par să fie, până la urmă, familia şi cercul social, dar şi absenţa marilor drame din propriul destin. Parafrazându-l pe Soljeniţîn, care se referea astfel la minusculele reuşite ale deţinutului Ivan Denisovici Şuhov de a fenta regulile Gulagului, românul poate spune şi el: „O zi fără necazuri e una aproape fericită”.