OSCE monitorizează respectarea de către Serbia a drepturilor etnicilor români din Valea Timocului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) este cu ochii pe Serbia, pentru a vedea dacă autorităţile de la Belgrad îşi respectă promisiunile în privinţa minorităţilor naţionale, în special a comunităţii româneşti din Valea Timocului.

Înaltul comisar pentru minorităţile naţionale al OSCE, Knut Vollebaek, a avut, în acest an, mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai statului sârb şi cel român, dar şi cu oficiali ai bisericilor din cele două state.

Scopul acestui "tur de forţă" a fost rezolvarea diferendelor dintre România şi Serbia intervenite în urma încălcării sistematice a drepturilor etnicilor români din Valea Timocului.

Tensiunile au ajuns până într-acolo încât, în februarie 2012, România condiţionat validarea statutului Serbiei de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană de semnarea unui angajament ferm al acestui stat de a respecta drepturile fundamentale ale minorităţii vlahe/române.

OSCE, informată despre abuzurile autorităţilor sârbe

Înainte de a se întâlni cu oficialii celor două state, înaltul comisar pentru minorităţile naţionale al OSCE, Knut Vollebaek, a vrut să discute cu reprezentanţii minorităţii româneşti.

Potrivit Timoc Press, pe 19 martie 2012, Vollebaek a venit la Bor (Serbia de Răsărit), unde s-a întâlnit cu o delegaţie formată din dr. Predrag Balasevic, preşedintele Partiei Democrate a Rumânilor din Serbia (PDRS), Dragan Demic, vicepreşedinte al PDRS, Zavisa Jurj, preşedintele Asociaţiei pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia de nord-est "Ariadnae Filum", şi preotul Bojan Alekandrovic, vicarul administrativ al Timocului şi Protoiereu de Dacia Ripensis.
Aceştia l-au informat pe comisarul OSCE despre problemele cu care se confruntă minoritatea românească din Valea Timocului.

Întâlnirea a avut loc după ce, la 1 martie 2012, la Bruxelles, România şi Serbia au semnat un protocol privind statutul minorităţilor din cele două ţări. România a condiţionat, astfel, semnarea Acordului de aderare a Serbiei la UE de respectarea drepturilor minorităţii române/vlahe din Valea Timocului.

"Standardele" Serbiei în politica monorităţilor etnice

La doar o zi de la întâlnirea cu liderii comunităţii româneşti, la 20 martie 2012, KnutVollebaek s-a deplasat la Belgrad, unde a discutat cu preşedintele Serbiei, Boris Tadici. După această întâlnire, Boris Tadic a menţionat că "Serbia va continua să-şi respecte obligaţiile şi să aplice cele mai înalte standarde privind minorităţile".

Aşa-zisele "standarde" pe care le aplică Serbia minorităţilor sunt bine cunoscute însă: marginalizaţi şi hărţuiţi de poliţia şi procuratura sârbă, pentru a nu-şi declara adevărata origine, etnicii români din Timoc sunt lipsiţi de cele mai elementare drepturi, printre care cel la educaţie şi la religie în limba maternă.

Tot la 20 martie 2012, KnutVollebaek s-a întâlnit cu patriarhul Bisericii Sârbe, Irinei. Biserica Sârbă este unul dintre cei mai mari oponenţi ai comunităţii româneşti din Serbia de Răsărit, interzicând construirea de biserici româneşti şi slujbele în limba română în lăcaşele de cult din satele de pe Valea Timocului.

Tot Biserica Sârbă îl hărţuieşte aproape permanent pe preotului Bojan Aleksandrovic, pe care l-a caterisit din treapta preoţiei, sub acuzaţia că a slujit în biserică în limba sa maternă.

"Tur de forţă" diplomatic

Seria demersurilor OSCE în Serbia a continuat pe 28 martie 2012. La acea dată, o delegaţie a Partiei Democrate a Rumânilor din Serbia a discutat, la Bor, cu ambasadorul Dimitrios Kipreos, şeful misiunii OSCE în Serbia.

La întâlnire au mai participat părintele Bojan Alekandrovic, Branislav Lixarevic, avocatul reţelei comitetelor pentru drepturile omului din Serbia - CHRIS, şi Dusan Prvulovic, preşedintele Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin.

În martie 2012, Knut Vollebaek a fost prezent la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu. În urma acestei întâlniri, înaltul comisar Knut Vollebaek a propus Serbiei ca reuniunea privind aplicarea Protocolului despre drepturile minorităţii române din Timoc să aibă loc la Haga.

În iunie 2012, Knut Vollebaek a avut o întrevedere la Vrsac (Banatul Sârbesc) cu Preasfinţia Sa Daniil, Episcopul de Dacia Felix. Cu aceeaşi ocazie, comisarul OSCE a discutat şi cu primul ministru al provinciei autonome Voivodina, dr. Boian Pajtic.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite