Orgoliul orei exacte

Mă aflu încă printre puţinii slujitori ai Radioului Public care se apropie de vârsta lui şi se mândresc cu şcoala jurnalistică făcută aici.

Îmi place să spun, mai ales, Radioul Naţional, gândindu-mă fireşte la Radioul Public – cum se recomandă azi, fiindcă împlineşte conceptul de mijloc de comunicare independent în spaţiul geografic al ţării, însufleţit de orgoliul respectat de-a lungul vremii – uneori şi potrivnică – de a da Ora Exactă şi de a fi de la începuturile sale, acum 88 de ani, o şcoală de învăţătură a rigorilor civilizaţiei şi alfabetului democraţiei şi, astfel, o şcoală a demnităţii şi verticalităţii întemeiate pe solidaritatea şi unitatea unei naţiuni întregi.

Sunt merite care pot fi întâlnite cu preţuire şi azi în procesul complex al exploziei informaţionale şi al mijloacelor de comunicare.

Apoi, Radioul Public, mă simt dator să relev, rămâne şi o şcoală de educaţie pentru toţi auditorii, atât de numeroşi, o şcoală în care s-a respectat promovarea valorilor spiritualităţii şi culturii identitare şi s-a respectat ierarhia lor; literatura şi artele şi ştiinţele naţionale şi-au aflat întotdeauna în Radioul Public un autentic sprijin.

Nu mai vorbesc de tulburătoarea Arhivă, păstrătoare a unor contribuţii directe, prin viu grai, la promovarea valorilor şi prin sfaturile pe-ntuneric – cum zicea Nicolae Iorga – şi prin şansa tehnică de a înmagazina pentru viitorime vocile marilor  cărturari şi creatori de cultură ai ţării.

Mă aflu încă printre puţinii slujitori ai Radioului Public care se apropie de vârsta lui şi se mândresc cu şcoala jurnalistică făcută aici: am învăţat aici şi eu ştiinţa atât de grea a alcătuirii unei ştiri concise şi limpezi şi cu adevărat informatoare, am învăţat lecţiile reportajului, apoi, aici, am învăţat arta dialogului şi aici mi-am făcut ucenicia scriitoricească şi, astfel, aici, am învăţat bucuria limbii române scrise şi vorbite corect şi a respectului pentru ea.

Nu este domeniu al spaţiului spiritual românesc care să nu fie dator şi recunoscător Radioului Public şi, aniversându-l astăzi, însemnează că ştim să-l respectăm aşa cum fac milioanele lui de ascultători.

Virtutea esenţială hotărâtoare a Radioului Public rămâne orgoliul orei exacte în spaţiul informaţional românesc şi recunoaşterea unanimă a rolului său de factor de unitate şi democraţie, virtuţi pe care le întâlnim slujite merituos şi azi.

Spuneam că mai sunt puţini, foarte puţini, aceia cărora viaţa le-a oferit privilegiul de a se număra printre elevii gazetăreşti ai Radioului şi aş vrea să închei acest salut recunoscător, stăruind iar asupra sugestiei de a se iniţia un Premiu jurnalistic cu numele Dionisie Şincan, numele unui mare gazetar devotat o viaţă Radioului, Premiu care să fie acordat anual de către instituţia sărbătorită.

Ar fi şi un exemplu prin care societatea românească şi-ar arăta şi ea respectul pentru distincţia cu care Radioul Public îşi face datoria slujind democraţia informaţiei şi orgoliul pe care îl presupune independenţa orei exacte.