În baza Acordului de la Paris din 2016 privind schimbările climatice, Comisia Europeană a stabilit în noiembrie 2018, obiectivul atingerii de către ţările Uniunii Europene a ţintei de zero emisii cu efect de seră în anul 2050[1], obiectiv preluat ca urgenţă climatică[2] şi de către Parlamentul European.

În ţări din Vestul Europei, acest obiectiv, menit a combate în mod eficient poluarea mediului, este deja un subiect de prim-plan al campaniilor electorale şi al guvernelor naţionale, cu efecte concrete: Irlanda a adoptat un plan de acţiune climatic în 180 de măsuri, menit a determina ca o treime din vehiculele în circulaţie să fie electrice până în 2030, Franţa va recicla 100% din deşeurile sale din plastic până în 2025 şi va opri producţia proprie de petrol, gaz şi cărbune până în 2040, iar în Olanda peste 20 de industrii, inclusiv căile ferate, aeroportul Schiphol din Amsterdam şi portul Rotterdam, au adoptat planuri pentru reducerea cu 50% până în 2030 a poluării cu gaze cu efect de seră.

În România, deocamdată, anul 2050 este la fel de departe precum o galaxie cu viaţă extraterestră aflată la sute de mii de ani lumină. Subiectul poluării mediului nu are niciun fel de tracţiune. Doar ştiri cu subiect abominabil (urşi pe care alte ţări şi-ar dori să-i aibă, spulberaţi de maşini, pădurari omorâţi apărând pădurea), mai trezesc din letargie politicieni mioritici, tolăniţi în maşinile lor staţionând cu motorul pornit. Faptul că 38.6 milioane de metri cubi de pădure dispar anual din România, deşertificând solul, eliminând specii şi mărind temperatura ambiantă, rămâne un fapt divers.

Deşi din 2015 până în 2018, numărul localităţilor din România poluate intens cu substanţe cu potenţial cancerigen a devenit aproape dublu (de la 8 la 14 municipalităţi[3]), acest subiect nu are nici un fel de expunere în mass-media românească, mult prea preocupată de problemele politice ale ”românilor”.

Cum am mai arătat în articolele precedente, Bucureştiul este cap de listă în privinţa poluării aerului, cu 5 substanţe cu potenţial cancerigen prezente în aer. Printre acestea, găsim particulele materiale PM10 (particule cu diametrul mai mic sau egal cu 10 micrometri, incluzând praful), motivul infringementului Comisiei Europene împotriva României. Conform Planului Integrat de Calitate Aer 2018-2022 al PMB (PICA)[4], sursă primordială de emisii cu PM10 o reprezintă traficul rutier de combustie diesel. Cu toate acestea, Studiul de aer din 2013 folosit la elaborarea PICA, disponibil pe websiteul PMB, menţiona că în privinţa poluării aerului din Bucureşti cu PM10, ”o cuantificare a impactului generat de şantiere nu este încă realizată, impactul generat de acestea putând fi însă semnificativ în special pe termen scurt” [5].  

În Anexa II la PICA, sub titlul ”măsuri suplimentare de îmbunătăţire a calităţii aerului din Bucureşti”, PMB a enumerat 5 măsuri vizând combaterea poluării determinate de şantierele de construcţii şi demolări (numerotate N18, N21, N22, N23, N24): Gestionarea salubrizării şantierelor, Elaborarea unui Ghid de bune practici pentru managementul calităţii aerului în perimetrul şantierelor, Elaborarea unui plan de gestiune a calităţii aerului la nivelul fiecărui şantier deschis conform ghidului, Elaborarea planurilor pentru activitatea de control a şantierelor, şi respectiv înfiinţarea unei secţiuni cu privire la Şantierele de Construcţii, pe websiteul PMB, unde populaţia să fie informată cu privire la stadiul desfăşurării construcţiilor şi, mai interesant, performanţa de mediu a acestora.

Deşi te-ai aştepta ca într-un oraş extrem de poluat precum Bucureştiul, aceste măsuri să fie prevăzute în PICA cu o dată de finalizare cât mai rapidă, cu excepţia acestei din urmă măsuri (N24, websiteul Şantierelor de Construcţii, finalizabil în 2020), măsurile de mai sus nu au vreun termen de finalizare.  

În privinţa stadiului actual al realizării acestor măsuri, am analizat ultimul raport adoptat de CGMB privind PICA, vizând îndeplinirea acestor măsuri în cursul trimestrului 2 din 2019[6].

Contextul este unul familiar: pe întreg cuprinsul Bucureştiului, nori de praf şi moloz înconjoară diverse şantiere de construcţii, un ”cadou” oferit zilnic de edili celor care respiră aerul acestui oraş. Dâre de noroi sunt trasate zi de zi pe asfaltul oraşului de camioanele care intră şi ies zglobiu din aceste şantiere. Firesc, acest noroi devine praful pe care, ulterior, locuitorii Bucureştiului, de la copii la bătrâni, îl respiră, amestecat cu noxele vehiculelor şi scrumul ţigărilor aruncate nonşalant pe jos.

De precizat că, la acest moment, în baza hotărârilor CGMB nr. 122/2010 şi nr. 190/2013, vizând măsuri pentru organizările de şantiere din Bucureşti, deşeurile generate de şantiere trebuie sortate şi evacuate la centre de reciclare, respectiv depozite de deşeuri autorizate, utilajele folosite trebuie spălate şi curăţate la ieşirea pe drumurile publice, iar zona şantierului inclusiv perimetrul de 300 de metri adiacent acestuia trebuie spălat zilnic sau ori de câte ori este necesar, sub sancţiunea plăţii unor amenzi de 1000-5000 lei. Corelativ, perimetrul de construcţii sau demolări trebuie izolat cu plasă anti-praf, pentru a restricţiona împrăştierea prafului către zonele locuite.

În practică însă, situaţia este departe de a fi sub control. Astfel, cu privire la măsura N18, de gestionare a salubrizării şantierelor, doar în trimestrul 2, în sectorul 2, Poliţia Locală, împuternicită să gireze această măsură, a emis 791 de amenzi (!)[7]. Altfel spus, în doar trei luni ale anului 2019 şi doar într-unul din cele 6 sectoare ale Bucureştiului, au avut loc 791 de încălcări ale regimului salubrizării şantierelor din Bucureşti, anterior-menţionat, având ca rezultat poluarea aferentă. În mod evident, Poliţia Locală este complet depăşită şi ar fi nevoie de un serviciu special care să se ocupe, eficient, doar de protecţia mediului, şi asta fără a aştepta sesizările cetăţenilor.

Totodată, Ghidul de bune practici pentru managementul calităţii aerului în perimetrul şantierelor de construcţii trebuie adoptat şi implementat cât mai repede. Raportul PICA pe trimestrul 2/2019 susţine că un proiect de ghid a fost elaborat[8], însă nu trebuie să aşteptăm anul 2050 pentru a fi adoptat. În lipsa acestui ghid, planurile de gestiune a calităţii aerului din fiecare şantier nu pot fi adoptate, controlul acestor planuri nu poate fi realizat, şi te întrebi, firesc, la ce oare foloseşte acest PICA, dacă cele 6 staţii ale Agenţiei de Protecţie a Mediului Bucureşti au măsurat nu mai puţin de 161 de depăşiri ale limitelor PM10, pe parcursul primelor 11 luni de la intrarea în vigoare a PICA[9].

Între timp, vedem cu ochiul liber cât de multa ”grijă” manifestă edilii Capitalei pentru calitatea aerului pe care locuitorii îl respiră, mai ales dacă au un şantier în preajmă. Dacă nu v-aţi convins încă, vizionaţi video-ul prin care PMB îşi preamăreşte la tv lucrările de consolidare a unor imobile din Bucureşti. Nici vorbă de plasă anti-praf pe acele clădiri, nici vorbă de utilaje spălate sau de muncitori folosind echipamente de protecţie. Doar praf, cât mai mult praf, dedicat locuitorilor acestui oraş.


[3] Ordinul Ministerului Mediului nr. 598/2018 enumeră 14 municipalităţi poluate cu substanţe cu potenţial cancerigen (Bucureşti, Măgurele, Brazi, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Braşov, Cluj, Timişoara, Bacău, Iaşi, Galaţi, Brăila, Constanţa). Ordinul anterior nr. 1206/2015, emis de acelaşi minister, enumera doar 8 municipalităţi. 

[4] PICA, adoptat prin Hotărârea CGMB nr. 325/2018, pag. 35.

[6] Hotărârea CGMB nr. 531 din 17.09.2019 vizând stadiul realizării măsurilor din PICA aferent trimestrului II al anului 2019.

[7] Hotărârea CGMB nr. 531 din 17.09.2019, pag. 51.

[8] Hotărârea CGMB nr. 531 din 17.09.2019, pag. 52.

[9] Adresa APMB nr. 17697 din 27.08.2019, furnizată ca informatii de interes public, cu depasiri/statie de măsurare în intervalul 14.06.2018 - 9.05.2019 pentru PM10: 23/B1, 19/B2, 50/B3, 21/B4, 17/B5, 31/B6.