Neînţelegând ce vrea să facă guvernul, mă suspectez de imbecilitate. Poate totuşi nu sunt singurul. (NB: imbecil - persoană cu capacităţi mintale foarte reduse, lipsită de facultatea de a înţelege uşor, conform DEX).

Un exemplu de implicare a sectorului privat, mult amintit în aceste zile, este cel legat de Pilonul II de pensii. Guvernul nu a reuşit să convingă, care este greşeala sau lipsă de performanţă a administratorilor acestor bani. În absenţa argumentelor, nu pot decât să suspicionez ca la Finanţe există o disperată criză de cash, iar exemplul ca fiind în favoarea implicării operatorilor privaţi.

Pentru mine însă, mult mai interesant este anunţul privind trecerea în seama unui operator privat a nu mai puţin de 15 spitale, aflate în prezent în administrarea Ministerului Transporturilor. O astfel de încercare de privatizare pe nimic a unui spital s-a mai întâmplat în anul 2006, când premierul Calin Popescu Tăriceanu a aprobat o ordonanţă de urgenţă care viza punctual platforma medicală Fundeni, care urma să fie preluată de către o firmă privată, vezi Doamne, pentru o mai performantă administrare. De frică DNA, parteneriatul nu s-a perfectat până la discutarea Ordonanţei în Parlament unde, previzibil, a fost lăsată să pice în pofida existenţei majorităţii necesare pentru trecerea ei. Astăzi, în mod ciudat, dar foarte probabil neîntâmplător, modelul este reluat.

Ce nu este în regulă cu un astfel de parteneriat?

O parte din argumente le-am evocat şi atunci când premierul Cioloş şi, ulterior, viitorul ministru Vlad Voiculescu au încercat demararea unor parteneriate public-privat pentru alte două spitale bucureştene, C.C. Iliescu şi M. Curie.

O firmă privată nu poate avea alt obiectiv în afara realizării de profit. Aceasta este raţiunea sa de a exista, iar oricare alt praf aruncat în ochii publicului nu poate decât să încerce să ascundă frauda, indiferent de forma ei. În parteneriatul public-privat propus astăzi de PSD-ALDE, ca şi în precedentul amintit, frauda poate fi aparent înlăturată prin lege, Guvernul pretinzând că este atât de prost încât reglementând prin ordonanţe nu a sesizat că afacerea propusă este păguboasă pentru români.

Să revenim la profit. Premierul Dăncilă confirmă intervenţia de acum câteva zile a vicepremierului Viorel Ştefan, care anunţa:

„Operarea reţelei de 15 spitale CFR se va face în parteneriat public-privat care... în afară de asigurarea managementului, a operării serviciului public, va participa cu fonduri proprii pentru dezvoltarea, modernizarea sau eficientizarea unităţilor pe care le va administra (...) Nu vor fi însă spitale private, veniturile vor veni ca şi în prezent, în principal, de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar ele vor fi încasate pe o perioadă determinată de timp de către partenerul privat în schimbul serviciilor medicale furnizate.“

De unde se vor recupera banii investiţi? Suntem asiguraţi că spitalul va rămâne în proprietatea statului („nu vor fi spitale private“), iar banii vor veni exclusiv de la CNAS, ca şi până în prezent.

Dar de unde va rezulta profitul pentru activitatea privată de administrare? Tot domnul Ştefan ne spune că banii daţi de CNAS pentru serviciile prestate vor fi viraţi administratorului şi nu spitalului!??? Foarte ciudat! Aici nu este vorba de jocuri de cuvinte, erori materiale sau de comunicare. Este vorba de elementară logică.

Dacă spitalele ar fi administrate prost, atunci ar trebui să arătăm cu degetul faţă de cel care gestionează în prezent aceste unităţi sanitare, respectiv Ministerul Transporturilor şi interpuşii – managerii aleşi prin concurs. Dacă locul acestor spitale nu este la acest minister care are alte priorităţi decât îngrijirea sănătăţii populaţiei, atunci cea mai logică soluţie este transferarea la Ministerul Sănătăţii. O altă soluţie, perfect fezabilă ar putea fi transferul, măcar a celor două spitale CFR din capitală, la Primăria Municipiului Bucureşti. Cele 19 spitale aflate în prezent în proprietatea şi administrarea PMB o duc foarte bine şi au beneficiat sub conducerea lui Sorin Oprescu de investiţii şi de un sprijin material consistent. Actualul primar Gabriela Firea a anunţat că va continua politica de finanţare suplimentară a acestor unităţi. Oare a întrebat cineva PMB dacă doreşte aceste două spitale, din care unul în bună măsură abia renovat? Ori fără spitalele bucureştene interesul pentru celelalte spitale se prăbuşeşte iar managementul privat nu mai este atât de performant?!

Pe de altă parte, spitalele care au contract cu CNAS au bugete anuale negociate la sânge, care nu corespunde ofertei de servicii a acestor unităţi. Mai pe şleau spus, anual, o mare parte din serviciile efectuate nu ajung să mai fie facturate către CNAS deoarece  depăşesc bugetul alocat. De ce continuă managerii să efectueze internări peste buget? Pentru că închiderea spitalului pentru 1-2 luni nu este o opţiune şi mai ales pentru că li se promite că la o eventuală rectificare bugetară de la sfârşitul anului li se vor accepta facturile, ceea ce adesea nu întâmplă. În aceste condiţii oare nu ar trebui să ne întrebăm pe ce se bazează potenţialul învestitor-administrator privat când speră să obţină venituri mai mari de la CNAS? Greu de răspuns. Desigur, creşterea profitului se poate baza şi pe reducerea cheltuielilor însă, acestea sunt mai degrabă un parametru şi nu o variabilă. Utilităţile, cât şi mâncarea au preţuri asupra cărora nu prea există marjă de negociere, salariile şi sporurile sunt stabilite prin lege iar medicamentele şi materialele sanitare reprezintă cel mult 10% din costuri. O eficientizare la acest nivel poate aduce un profit teoretic de 1-2% din cifra de afaceri. Oare acesta să fie sursa profitului? Greu de acceptat!

Putem considera ipoteza că managementul poate fi îmbunătăţit. A dat însă statul şansa ca un manager de spital să-şi pună în valoare cunoştinţele? Există vreun singur caz în care un spital, proprietate a MS sau a unei Primarii, să fi contractat un împrumut bancar, girat de către proprietarul său, pentru a se retehnologiza şi eficientiza? Eu unul nu am auzit. Argumentul cel mai solid pe care o bancă l-ar aduce, respingând planul de afaceri pus la dispoziţie de manager, este că din veniturile obţinute spitalul nu este  solvabil. Dar aceasta temere este cu atât mai mult valabilă pentru un operator privat, doar dacă... undeva... cineva, ştie cum să transforme o afacere proastă într-un profit consistent. Abundă exemplele prin care privatizări prin care o fabrică în producţie a devenit mai profitabilă ca fier vechi.

Este credinţa mea profundă că aceste spitale, odată date în administrare privată, vor părăsi pentru totdeauna patrimoniul stăpânului, statul român, adică noi toţi.

Pentru a nu fi acuzat de paranoia sau de stângism, iată un exemplu concret legat de amintitul spital Fundeni. La un moment dat administratorul spitalului a încheiat un contract perfect legal prin care a primit gratis de la o firmă privată un aparat de mare capacitate obligându-se să cumpere exclusiv consumabile de la acelaşi generos distribuitor. Achiziţiile au curs pe bandă rulantă, majoritatea oferite pe pe credit. Preţul consumabilelor, era evident mult mai mare decât al concurenţei şi în timp, când datoria a depăşit câteva milioane de euro, creditorul a cerut, nici mai mult nici mai puţin, să i se dea spitalul contra datoriei.

Nu contează cum s-a soluţionat situaţia creată, nici dacă între încercarea de privatizare şi operatorul cu pricina există sau nu vreo legătură. Acest exemplu, în care administratorul era un interpus al Ministerului Sănătăţii este evocat doar pentru a arata că există o multitudine de posibilităţi prin care sub o forma legală, sub aparenţa unui management defectuos sau datorită unor factori necontrolabili, spitalul public să intre în final în posesia sau utilizarea, inclusiv pentru servicii private.  

Cineva care crede că un administrator privat va fi mai puţin pus pe îmbogăţire pe seama pacienţilor decât administratorul public se înşală! Stăpânul face sluga hoaţă şi tot el poate să prevină acest lucru. Este credinţa mea profundă că aceste spitale, odată date în administrare privată, vor părăsi pentru totdeauna patrimoniul stăpânului, statul român, adică noi toţi.

În ceea ce priveşte Spitalul ba republican, ba metropolitan, ba campus medical, ba universitate de medicină, ba asumat de Primăria Capitalei, ba făcut în parteneriat public-privat în care privatul va opera numai restaurantele, ba asumat de Guvern în parteneriat public-privat accelerat şi rebotezat de către Viorica Dăncilă „oraş medical“ (am convingerea că de această dată termenul i-a fost servit şi nu este o greşeală) lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere. Nu trebuie să uităm că în celebrul Program de Guvernare, acestui aranjament financiar urma să i se aloce 1000 de milioane de euro din Fondul Suveran de Investiţii, deci exclusiv bani publici gestionaţi privat. Subiectul este prea gros pentru a nu ne mai lovi de el în viitor. Promisiunea privind darea în folosinţă a acestui spital în maxim 3 ani mă face să mă simt, din nou imbecil. Noul spital Gomoiu, a fost inaugurat cu pompă de către primarul Firea împreună cu premierul Dăncilă încercând să se ascundă faptul că este gol, că de aparatură nici nu mai se punea problema să fie achiziţionată sau montată, principala preocupare fiind cum „să se acopere oala“ fără să meargă toată lumea la puşcărie. Deşi contractul din 2012 era ferm, designul si constructia revenind în totalitate unui operator privat care trebuia să-l predea la cheie în 26 de luni (iaraşi vestitul parteneriat) spitalul a ieşit cam cu un etaj mai scund. Spun „cam“ luând în calcul suma suplimentară nejustificată cerută de executant. După mulţi ani de întârziere s-a găsit o formă păguboasă de a extinde contractul şi mai ales bunăvoinţa de a semna şi asuma recepţia. Spitalul Republican urmând a fi cam de 10 ori mai mare, termenul avansat este ca o glumă proastă spusă pentru proşti. Dar cine ştie?! Dacă Firea mai câştigă un mandat la Primărie, dacă Dragnea ajunge în sfârşit Premier în nume propriu şi Tăriceanu Preşedinte, va exista suficientă voinţă politică pentru înfăptuirea unor astfel de minuni!

Investiţiile în sănătate par a fi devenit o prioritate pentru partidele aflate la guvernare, ca şi cum cineva le împinge de la spate. Este posibil, afacerile nu înseamnă numai promisiuni, strângeri de mână, vizite şi mici cadouri de protocol, indiferent de forma lor de materializare. Vine şi momentul marilor decizii.

În fond însă, ce am putea avea împotriva unor astfel de cheltuieli de amploare pentru infrastructura medicală?

Guvernul prin intermediul Ministerului Sănătăţii, ar trebui să fie preocupat de generarea unui plan de afacere fezabil pentru toate spitalele din această ţară. Veniturile realizate de spitale trebuie să asigure atât salariile mărite, cheltuielile uzuale şi mai ales retehnologizarea şi investiţiile. Toate acestea ar conduce nu la profit, ci la un sistem fezabil, aşa cum nu este în prezent sistemul spitalicesc din ţara noastră. Ar însemna totodată o creşterea resurselor pentru o mai bună îngrijire a sănătăţii populaţiei. Odată elaborat acest model de afaceri, dacă va trebui să mai renunţăm la unele spitale putem să le oferim unor operatori privaţi, chiar şi gratis, dacă îşi vor păstra menirea! Abia după aceea pot accepta ca o firmă privată poate face profit dintr-un spital public, care-şi bazează veniturile pe finanţarea de la CNAS. Acest plan de afaceri ar trebui să-şi tragă seva din noua lege a sănătăţii sau Cod (aşa cum bombastic este el redenumit). Deocamdată, Ministerul Sănătăţii şi-a declinat încă o dată competenţa de a elabora un asemenea act normativ, urmând să angajeze consultanţi externi. Însă afacerile sunt afaceri şi nu ţin cont de amănunte precum acesta!

Noi, imbecilii, am putea accepta că greşim când nu înţelegem ingineriile financiare ale Guvernului dacă acesta ar expune pe larg tărăşeniile propuse, acceptând să răspundă la multitudinea de întrebări privind conceptul în sine şi nu impunând peste noapte acte normative.

În aceste condiţii, privatizarea unui spital, mascată sub umbrela unui parteneriat, nu face decât să „vândă“ sau să asigure transferul terenului, vadului, clădirii şi chiar a personalului unui cumpărător denumit administrator privat. Cel care va încasa beneficiile tranzacţiei nu va fi însă statul, ci interpuşi ai statului, miniştrii, directori, manageri etc., care astăzi fac pe proştii!

Noi, imbecilii, am putea accepta că greşim când nu înţelegem ingineriile financiare ale Guvernului dacă acesta ar expune pe larg tărăşeniile propuse, acceptând să răspundă la multitudinea de întrebări privind conceptul în sine şi nu impunând peste noapte acte normative.

Toate temerile ar putea fi spulberate dacă măcar doi reprezentanţi cheie ai Guvernului Dăncilă ar accepta să participe la un interviu exhaustiv, la un post TV sau chiar pe site-ul adevarul.ro, în care să spulbere orice fel de suspiciune. Totodată, prin experienţa lor pozitivă în domeniul administrării unor unităţi sanitare publice, respectiv private, pot folosi argumente izvorâte din experienţa lor proprie.

Doi reprezentanţi de seamă ar putea fi doamna ec. Sorinea Pintea, în dubla sa calitate de fost manager de succes al unui spital judeţean înfloritor şi de actual Ministru al Sănătăţii, şi respectiv consilierul onorific al primului ministru şi în acelaşi timp medicul personal al premierului israelian, domnul dr. Herman Berkovits, administrator al propriei sale clinici de medicină pediatrică, în Ierusalim.

Apoi, explicat pe limba noastră parteneriatul public-privat din care statul iese în câştig şi astfel luminaţi, om mai vorbi!