Este faimoasă remarca prim-ministrului britanic Margaret Thatcher împotriva imigranţilor din colonii în 1979[1], reluată în buclă, după ani, şi de alţi politicieni britanici. Tema imigraţiei a fost întotdeauna un cal de bătaie pentru politicienii în criză de idei. Se discută de peste zece ani de zile dacă politicile de imigrare şi ajutor financiar să fie schimbate, fie printr-un număr fix, fie prin limitarea accesului la piaţa forţei de muncă (unde românii au avut acces legal abia de anul trecut), fie prin repatrierea celor care nu a forme legale etc. Sistemul britanic de imigraţie şi cel de sănătate (NHS) au fost copleşite de-a lungul anilor. Acum 10 ani, statul britanic oferea solicitanţilor de azil casă, masă, 700 de lire, servicii de sănătate gratuite, cursuri. Această generozitate a fost foarte uşor şi cinic exploatată de mulţi compatrioţi de-ai noştri. Un alt documentar britanic de acum câţiva ani şi un proiect fotografic documenta casele şi palatele făcute de romii noştri discriminaţi în România pe banii britanicilor[2]. Revolta acestora din urmă a fost firească, iar percepţia faţă de solicitanţii de azil şi imigranţii români s-a schimbat radical[3].

Cineva grăbit, care s-ar uita doar la titlul acestui documentar, fără a vedea despre ce este vorba, va remarca încă de la început un anumit ton: ce înseamnă ”Romanians are coming”? Toţi românii? Care români? Este Marea Britanie invadată, înnecată de români? Nu mai au loc britanicii să respire, să muncească? Este o invazie apocaliptică? După ce vedem primul episod din acest documentar înţelegem că este vorba despre migranţi români, fără pregătire sau educaţie superioară (facultate), care trăiesc pe străzi, îşi caută de lucru şi primesc ajutor de la statul britanic. Statul britanic şi-a clădit o serie de politici publice din ideea de bunăstare prin beneficii, în mod asumat. În Uniunea Europeană, britanicii au fost cei mai prosperi europeni, ani la rând, ceea ce a atras imigraţie masivă de peste tot, tendinţă pe care britanicii au încurajat-o inclusiv prin sistemul de ajutoare de stat şi servicii medicale gratuite pentru imigranţi şi azilanţi.

Aşadar realitatea aceasta nu este deloc nouă, ci destul de veche şi îmi aduce aminte de propria mea experienţă britanică cu românii care veneau ilegal sau ca solicitanţi de azil. În 2002 – 2003 eram plătită 10 lire pe oră pentru a traduce din română în engleză pentru autorităţi – servicii de imigraţie, personalul spitalelor, medici, avocaţi specializaţi în imigraţie şi azil pentru conaţionalii noştri, în paralel cu scrierea unei teze despre polticile multiculturale britanice. Am întâlnit români şi romi deopotrivă, toţi extrem de inteligenţi, creativi şi muncitori. Am vorbit cu foarte mulţi dintre angajatorii românilor care mi-au spus, fără excepţie, că românii sunt extrem de harnici şi muncesc din greu. Majoritatea românilor romi nu se angajau însă, preferau să facă un fel de antreprenoriat ilegal. Am avut surpriza deseori să traduc pentru familii de romi care cereau mai mulţi bani, mai multe produse (de la cele mai banale – şampon, săpun – la unele mai sofisticate – televizoare), pretextând nevoi acute, iar la ieşirea din interviu să fiu strigată pe stradă, în limba română, de şoferul unui Mercedes de ultimă generaţie care, culmea ironiei, era chiar romul meu amârăt pentru care cerusem câteva lire în plus pentru alocaţia copilului. Fireşte că poveştile lor m-au fascinat imediat şi am început să pun o mulţime de întrebări şi astfel am aflat despre reţele transnaţionale de romi care migrau din România către Italia, Spania, Germania, Franţa, Marea Britanie, având ca destinaţie ultimă Irlanda. Aceşti oameni ştiau sistemul de sănătate şi beneficii din fiecare ţară la perfecţie şi stăpâneau arta de a profita maximal de breşele din sistem; când epuizau un sistem migrau către altul, iar pe parcurs, unii dintre ei au construit averi şi afaceri uriaşe.

Nu este deloc cazul cu românii amărâţi arătaţi în filmul Channel 4, chiar de către un compatriot în aceeaşi situaţie. Filmul mi s-a părut ipocrit cap –coadă şi nu am înţeles miza britanicilor de la Channel 4. Este un drept fundamental al omului să caute o viaţă mai bună şi mai decentă acolo unde doreşte; nu intrăm în detalii aici (dar este de discutat) de ce autorităţile române au făcut sau n-au făcut ceva la Pata Rât, despre care se tot vorbeşte în articolele despre acest film, pentru că românii prezentaţi în acest film nu vin toţi de pe maidanul de acolo, migrează de peste tot şi este dreptul lor legal să o facă. Care este marea problemă atunci cu venirea românilor? Niciuna! Aceeaşi problemă ca şi venirea polonezilor, pakistanezilor şi indienilor, acelaşi ton alarmist, aceleaşi populisme; cum bine spune Alex, unul dintre protagoniştii documentarului: ”noi, românii ăştia de pe străzile londoneze pe care dormim, le curăţăm înainte”. De ce? Pentru că niciun britanic nu ar face-o.

Într-o ţară bogată ca Marea Britanie, în care o grămadă de britanici trăiesc din beneficii şi nici nu îşi pun problema să muncească, o ţară în care islamiştii radicali reîntorşi din jihadul sirian şi irakian a lui Al-Bagdadi pretind servicii de sănătate şi consiliere gratuită, într-o ţară în care generaţii întregi de britanici nu au lucrat o zi în viaţa lor, iată problema reală: vin românii! Şi vorbim doar despre românii săraci, fără calificări, care fac munca de jos pentru câteva lire, în condiţiile în care sărăcia este o problemă fără naţionalitate. O ipocrizie de proporţii mari, tipic britanică, aş spune.[4] Să uităm şi de faptul că o mulţime de britanici merg în alte state membre ale Uniunii Europene şi cer beneficii acolo[5] (peste 30.000), important este că vin românii să facă munca pe care niciun britanic nu şi-o doreşte, preferând ajutorul de şomaj, dar să pretindem că imigraţia cu europeni dintr-o ţară săracă distruge sistemul de beneficii britanic, dând apă la moară unor politicieni în criză cronică de idei ca Nigel Farage. Ce pot să spun?! What the hell is wrong with Britain?!

 



[3] Sunt foarte multe studii şi conferinţe pe acest subiect, despre percepţii şi realitate în atitudinile publice despre imigraţie în UK – un studiu succint aici: http://blogs.lse.ac.uk/europpblog/2014/11/28/perceptions-and-reality-ten-things-we-should-know-about-attitudes-to-immigration-in-the-uk/