ONG-urile, mod de întrebuinţare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
bani

Numeroase organizaţii neguvernamentale sunt SRL-uri ce sifonează fonduri europene şi prin şarlatanie atrag donaţii în scop „umanitar“: ca fabrici de proiecte de finanţare cu fonduri UE sau ca afaceri prospere de familie.

Societatea civilă din România este la acest moment pe mâinile a aproximativ 90.000 de organizaţii neguvernamentale, dintre care doar jumătate sunt active, judecând după depunerea bilanţului financiar la organele fiscale. Surprinzător este faptul că peste 50% dintre români creditează en-gros ONG-urile de pe teritoriu, mulţi dintre ei neştiind însă nici o denumire şi cu atât mai puţin cu ce se ocupă astfel de organizaţii civice din sectorul privat.

Fundaţii, societăţi, grupuscule şi chiar un singur individ sunt titulari ai apărării drepturilor omului, ai reducerii abandonului şcolar, ai libertăţii presei, ai implicării în rezolvarea problemelor minorităţilor etnice, sexuale, religioase, ai reducerii analfabetismului funcţional, ai diminuării violenţei domestice, a traficului de minore pentru prostituţie ori a tendinţelor de suicid, practicanţi ai asistenţei bătrânilor neajutoraţi ori felceri ai sufletelor adormiţilor în propria existenţă. Asta doar pe hârtie. În realitate, BMW-urile care tronează la scările blocurilor unde o mulţime de ONG-uri au sediul social vorbesc de la sine.

Nu întru toate „unde-s mulţi, puterea creşte“

Dimpotrivă. Unde-s mulţi şi ignoranţi, hai să le spunem fără cartea vieţii, puterea scade. Sau se alienează. Sau bălteşte în mocirla excrescenţelor extremiste de dragul de a pescui în ape tulburi.

Am punctat sever subiectul ONG-urilor din România, pornind de la faptul că de aceste organizaţii civice nu se prea atinge nimeni dintre formatorii de opinie, dintre vedetele ecranizate şi, în cea mai mare parte, dintre tipăriturile şi mijloacele audio-vizuale. Dacă există, e bine. Cu cât numărul lor este mai mare, cu atât mai mult societatea dă semne de viaţă. Cam asta e percepţia publică.

Informaţiile din care să reiasă situaţia reală că numeroase organizaţii neguvernamentale sunt de fapt SRL-uri care sifonează fonduri europene şi, prin şarlatanie, atrag donaţii în scop „umanitar", că unele funcţionează ca fabrici de proiecte de finanţare cu fonduri UE, că altele sunt afaceri prospere de familie lipsesc de pe piaţa mass-media.

Ceea ce ar trebui să reprezinte sectorul privat al activismului civic în întregul său, puternic şi eficient, dacă ne luăm după consemnările statistice, se reduce de fapt la cel mult zece procente din cele 90.000 de ONG-uri iscălite pe hârtiile oficiale. Ca şi în alte sectoare, domenii publice sau private, e nevoie şi aici de o cartă albă a practicanţilor în sânul şi pentru progresul societăţii turmentate şi turbulente înspre spiritul comunitar.

Politica îngrădirii demersurilor apolitice

ONG-urile care chiar desţelenesc o părticică din fragila noastră societate civilă nu sunt în graţiile autorităţilor statului. Nici nu au fost vreodată de trei decenii încoace, cu precădere în guvernările de stânga securisto-nomenclaturiste care au ţinut captivă în chingile manipulării şi populismului deşănţat timp de trei cincinale maşina de vot a maselor.

Dar nu numai partidul-stat al lui Iliescu, Năstase, Dragnea, Ciolacu a fost şi este deranjat de organizaţiile neguvernamentale active, unele dintre acestea înfiinţate imediat după împuşcarea Ceauşeştilor. ONG-urile puternice, care sunt implicate în proiecte ample destinate tratării tarelor societăţii, în general, şi intervenţiei, prin soluţii practice, în spaţiile unor numeroase grupuri defavorizate şi ale minorităţilor de orice fel, în special, provoacă indigestie şi altor partide, de exemplu, liberalilor din actuala coaliţie la guvernare. Este de precizat că USR-PLUS nu face parte din această ecuaţie, ba dimpotrivă, luând în seamă faptul că în trunchiul alianţei se află o serie de foşti activişti civici, unii dintre ei cu un CV de apreciat.

O luptă iluzorie pentru fiecare metru pătrat de asfalt

În sprijinul celor spuse, rezum un caz petrecut doar cu câteva zile în urmă. După marşul de sâmbătă, 14 august, al persoanelor ce aparţin comunităţii LGBT, care a încheiat festivalul Bucharest Pride organizat de Asociaţia ACCEPT, directoarea executivă Teodora Rosetti-Ion-Rotaru a fost amendată de către conducerea Jandarmeriei Capitalei cu 7.000 de lei pentru că nu a fost respectată limita de 500 de participanţi impusă de regulile executivului în situaţia de pandemie. După mintea autorităţilor care au impus această restricţie, numărul limită prevăzut de lege ar permite ca fiecare manifestant să fie proprietarul de scurtă durată a doi metri pătraţi de asfalt. Ceea ce, desigur, nu intră în discuţie.

Directoarea executivă a Asociaţiei ACCEPT a precizat într-un comunicat de presă că a încălcat „cu bună ştiinţă“ limita impusă de restricţiile în vigoare privitor la protestele civice, întrucât consideră că „libertatea de întrunire nu este inferioară libertăţii de conştiinţă a cultelor religioase şi nici dreptului cetăţenilor de a se bucura de activităţi culturale“.

Problema e următoarea: restricţia impusă de guvern în ceea ce priveşte adunările publice, cu referire expresă la distanţarea socială, este una stupidă. Litoralul e cel mai la îndemână contraexemplu, urmat de trotuarele centrale precum muşuroaiele de furnici ale Bucureştiului şi ale marilor oraşe, cafenelele sub cerul liber, şantierele, fâneţele unde cosaşii şi adunătoarele lucrează umăr la umăr – şi lista inutilităţii impunerii acestei măsuri poate continua. De altfel, stupizenia aceasta se întâmplă şi la case mai mari. Soluţia, parţială desigur, dar cea mai eficientă până în acest moment, pentru a preveni infectarea, ATI-ul şi moartea e vaccinarea.

Nu e pădure fără uscături versus nu e pădure uscată fără copaci viguroşi

Mă refer la organizaţiile neguvernamentale care, unele dintre ele, s-au constituit imediat după prăbuşirea comunismului taman în tranziţia spre nicăieri a lui Iliescu Ion. Lista e lungă, dar le numesc doar pe câteva dintre cele mai vizibile şi care chiar au făcut şi fac treabă bună în societatea noastră încă năucă, mai puţin ca în timpul mineriadelor şi al votării copleşitoare cu ochii închişi a descendenţilor totalitarismului, dar încă netrezită din dictatul de salahor al comunismului.

Încep cu Asociaţia Dăruieşte Viaţă, care a reuşit în trei ani să construiască şi să doteze cu echipamente dintre cele mai performante un spital pentru copiii bolnavi de cancer pe domeniul spitalului Marie Curie, căruia îi poartă numele, ceea ce guvernele post-decembriste nu au reuşit în 30 de ani, cu o singură excepţie, la Mioveni-Argeş, şi continui cu Organizaţia Salvaţi Copiii România, care a făcut, între altele, o investiţie majoră în aparatură medicală pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu", cel mai mare spital de pediatrie din ţară: sunt dotate Clinica de Ortopedie pediatrică şi secţia de ORL.

Mai numesc, dintre ONG-urile performante, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Asociaţia Pro Democraţia, Societatea Academică din România, Freedom House România, Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociaţia ACCEPT, Expert Forum, ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie, Institutul pentru Politici Publice şi o serie de organizaţii neguvernamentale ale minorităţilor etnice, sexuale, religioase.

Se poate mai mult? Fără doar şi poate. Dar maturizarea societăţii româneşti trebuie să înceapă de la baza piramidei.

George Arun - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite