României îi lipseşte o hartă a viitorului. Iar această cartografiere a viitorului ţine numai de factorul uman. Şi anume de investiţia continuă în factorul uman. După cum spunea la vremea lui Spiru Haret, Cum arată astăzi şcoala, va arăta mâine ţara. În ultimii treizeci de ani de libertate de opinie şi de atitudine, foarte puţine au fost şi sunt demersurile pozitive susţinute prin argumente constructive, cu repere clare şi etape care trebuiesc urmate. Din acest puţin pozitiv se impune un autor: Călin Georgescu. În 2010 participa la apariţia volumului Reprofesionalizarea, ieşirea din criză, coordonat de Mircea Maliţa, urmat de volumul de autor: „Pentru un ideal comun, volum publicat la editura Compania. În 2016, Călin Georgescu a publicat proiectul său de ţară în volumul Cumpăna României (editura Christiana).

Care e soluţia? Cea mai proastă modalitate şi condamnată din start este repetarea. Adică să începi construirea adică reconstruirea cu aceleaşi metode care în trecut n-au fost suficiente şi care în prezent sunt uzate. I.D. Sîrbu avertiza în anii 1980 că în istorie, dacă nu ai atenţia dublată de inteligenţă, cuvântul «devenire» seamănă izbitor de mult cu un alt cuvânt: «revenire»”.

Călin Georgescu vorbeşte în acest sens, de perioada anilor 1990-1996, care au avut cea mai gravă consecinţă” în degradarea vizibilă a factorului uman, reprezentând o victorie a ruralului asupra urbanului, o revanşă a spiritului arhaic, tribal asupra civilizaţiei bazate pe profesionalism, educaţie şi cultură, a regionalismului asupra interesului naţional. Sunt anii care au coborât România la un nivel economic comparabil cu perioada ocupaţiei sovietice (1945-1957) şi la cel mai scăzut grad de coeziune socială întâlnit în istoria modernă a ţării. În consecinţă, astăzi România arată ca un stat care şi-a abandonat cetăţenii şi, ceea ce e mai grav, cetăţeanii şi-au abandonat statul”.

Drept urmare, primul pas care trebuie făcut, trebuie ieşit din capcana oportunismului pe termen scurt, fără orizont… să gândim pe termen lung şi cu aplecare spre metodăˮ(p.79). Deoarece numai civilizaţia este fructul muncii şi efortului, al cunoştinţelor şi învăţării. Decadenţa se instalează atunci când ele încetează să devină virtuţi. (…) Independenţa trece prin capacitatea de a te finanţa singur. (…) Intreprinderile de stat, ca resurse naturale, (…)sunt singurele pârghii de suveranitate economică şi politică a ţării. Avem o datorie morală şi fiduciară să le apărămˮ (p.77).

Ne este foarte clar, după întâmplările desfăşurate în ultimele săptămani ca statul fiind luat ostatic de grupările mafiote, nu se mai interesează de binele public decat prin măsuri populiste(…).Dacă statul colapsează se produce şi o prăbuşire a societăţii, cetăţeanul fiind confruntat cu o situaţie de anarhie, ca în Somaliaˮ(81-83). În continuarea acestei politici a fost aplicat programatic principiul înlocuirii realelor valori profesionale cu derbedei politici sau clientelari politicului, deoarece, dacă vrei să distrugi o ţară, o faci infiltrând neisprăviţi în funcţii de decizieˮ şi de aceea statul român actual nu mai există, pentru că nu mai funcţionează instituţionalˮ(p.84).

Cea mai puternică şi logică zona de pornire a reconectării  ţării noastre  la realitatea europeană(economică, socială şi culturală) îl reprezintă modul în care găseşti nişa mondială pe baza propriilor resurse constituie cheia jocului în arena instituţională(…)Pentru România şansa se numeşte agricultura tradiţională. Va urma o criză a hranei şi a apeiˮ(p.97).

Potrivit autorului, capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale, în special de baza genetică pură pe care o au plantele şi vieţuitoarele sale, fiind printre foarte puţinele ţări din Europa care mai deţin aşa ceva. Dacă numesc numai cele 220 000 de ha de pădure virgină, apoi cernoziomul ciocolatiu, cel mai productiv dintre toate tipurile de sol, se poate vedea capacitatea sigură de a dezvolta durabil ţara. Nu poţi avea dezvoltare durabilă fără fundamentul dat de resursele naturale pure. Sub acest aspect, Romţnia se înscrie în zona marilor negociatori, fiind un potenţial multiplicator genetic pentru ţările care doar resurse financiare, dar şi pe cele naturale. (…) Lumea occidentală este disperată să aibă hrană şi apă de foarte bună calitate pentru cetăţenii ei. Doar astfel îşi asigură continuitatea ca neam. Toţi sunt conştienţi de pericolul alimentaţiei industriale, plină de E-uri si aducătoare de boli pe care medicina actuala nu le poate trata.

Ştiinţific, din 9 regiuni biogeografice, România deţine 5, având cea mai importantă ecoregiune la nivel global. Mai mult de jumătate din Carpaţi, cei mai sălbatici ca natură, sunt în ţara noastră. Peste jumătate din carnivorele mari sunt în Romania. Avem apoi Delta Dunării, zonele umede şi pădurile – un tezaurˮ.

În concluzie, capitalul natural brun, poziţia geografică strategică la graniţe cu Asia, încrederea în tineri, investiţia în om sunt căile de progres. Excelenţa şi competenţa nu depind de mărimea ţarii, ci de sistemul ei de educaţieˮ(p.78).

 A doua opţiune clară a reconectării la realitate o reprezintă reprofesionalizarea forţei de muncă iar investiţiile pot fi stimulate simplu, reducând impozitul pe profitul reinvestitˮ(p.100).

Altfel, realitatea pe care o privim de ani buni şi cu fiecare clipă trăită este aceea a unor câţiva stăpâni sau vătafi de sclavi la varf, şi în rest, o masă de sclavi, fericiţi, trişti sau deznădăjduiţi. Călin Georgescu consideră ca Distributismul este economia gândită la dimensiuni umane, bazată pe firme de familie şi pe alte mici unităţi productive, pe comunitate, pe grija faţă de ecosistem şi faţă de calitatea hranei noastreˮ(p.120)

Redăm mai departe reperele principale ale Proiectului de ţară conceptualizat de Călin Georgescu pe recuperarea celor trei mari bogătii ale României, cu mare potenţial de redresare economică şi socială: Hrană, Apă şi Energie, având ca fundament conceptul de dezvoltare durabilă.

Axele principale ale economiei civice sunt:

1. Distributismul
2. Hrana sănătoasă

3. Sănătatea publică

4. Familia şi educaţia

5. Agricultura tradiţională

6. Dezvoltarea durabilă şi sustenabilă

7. Noul naţionalism

Obiectivele patriotismului în limitele adevărului

1. Întărirea legislativă şi constituţională a statului. Legi administrate eficient de funcţionari în a căror autoritate populaţia să aibă încredere.

2. Relansarea cercetării şi dezvoltării cu implicarea universităţilor.

3. Politici monetare şi fiscale ferme. Nivelul taxelor să fie scăzut. Păstrarea monedei naţionale este un mare atu, care nu trebuie neglijat. Şi sub nici o formă nu trebuie aderat la moneda euro.

4. Dezvoltarea căilor de transport. O ţară curată şi ingrijită.

5. O politică externă regională şi globală de promovare a concilierii.

6. Transformarea unui handicap în avantaj de nişă economică: agricultura românească – cu scopul final de a asigura independenţa alimentară a ţării. Protectia pădurilor si consrevarea mediului.

7. Dezvoltarea durabilă – concept naţional.

8. Securitatea persoanei: strategia de sănătate bazată pe prevenţie, hrană sănătoasă, educaţie prin mişcare, politică demografică stabilă.

Pentru a realiza aceste obiective spunem:

1. Un Nu hotărât privatizării sistemului de sănătate. Este un bun public şi nu trebuie privatizat, ci parţial mutualizat. Trebuie îmbunătăţit prin investiţii.

2. Un Nu hotărât înstrăinării sectorului de energie. Este un sector cheie al economiei, trebuie să rămână în mîinile românilor.

3. Un Nu hotărât exploatării de către străini a resurselor naturale. Ele aparţin românilor şi trebuie exploatate de către statul român.

4. Un Nu hotărât vinderii pământurilor agricole şi pădurilor. Ele sunt ale românilor.

5. Un Nu hotărât asumării responsabiliăţii de către guvern a 75% din legi. Este o formă de dictatură, Parlamentul trebuie să-şi recâştige rolul.

6. Un Nu hotărât investiţiilor speculative, care sifonează bogăţia creată de alţii sau de natură. Un DA hotărât pentru salvarea Roşiei Montane.

7. Un NU hotărât acelor corporaţii transnaţionale care vin în România pentru a o transforma într-un «Bantustan», otrăvindu-ne hrana, apa şi sufletele.

Ce propunem

A. Direcţii de acţiune:

1. Întărirea instituţiilor fundamentale ale statului şi a ordinii constituţionale. (…) Principalele instituţii democratice (autorităţile legislativă, executivă şi judecătorească) trebuie să găsească modalităţi practice de a conlucra armonios şi eficient spre binele ţării, evitând blocajele artificiale şi confruntările sterile.(…) Trebuie adoptat mult amânata lege a funcţionarului public.(…) Avem nevoie de legi care să protejeze presa liberă de influenţele nefaste ale oamenilor cu bani.

2. Dezvoltarea durabilă ca element de bază a politicii de stat. Este nevoie de o idee revoluţionară, unificatoare, capabilă să mobilizeze în mod conştient contribuţiile celor mai bune minţi ale ţării.(….) Conceptul dezvoltării durabile ne oferă o asemenea alternativă, alături de democraţia economică, numită de unii autori distributism sau economia proximităţii.(…) Fiecare om, fiecare familie, fiecare comunitate trebuie să ştie cu cât îi va fi mai bine mîine, peste o lună, un an, 5,10,20 de ani şi ce trebuie să facă pentru aceasta.

3. Tranziţia economică spre economia civică. Revoluţia sustenabilităţii va înfăptui trecerea (…) către o economie civică, funcţională, bazată în mare parte pe energie regenerabilă – o economie menită să protejeze natura şi să satisfacă nevoile oamenilor, printr-un sistem de producţie şi răspândire largă a bogăţiei.(….) Se doreşte răspândirea largă a unor forme asociative de proprietate productivă(asupra pământului, uneltelor, resurselor de educaţie) si prin accesul facil la capital ieftin. Măsurile legislative şi de altă natură vor urmări prevenirea puterii economice în câteva mîini.

4. Tranziţia şi securitatea energetică. România este încă o ţară energofagă. Intensitatea energiei primare şi energiei finale este de trei ori mai mare decât media europeană în contextul în care accesul la resursele de petrol şi gaze devine tot mai costisitor.(…) Revoluţia sustenabilităţii îi va transforma pe mulţi români în proprietari, producători şi consumatori de energie, care nu vor mai depinde de energia centralizată, ceea ce ar trebui să presupună că românii trebuie să aibă în proprietate şi gospodărire propria sursă de producere a energiei regenerabile (solară, eoliană) în baza conceptului de energie distribuită.

5. Modernizarea sistemelor de sănătate, învăţământ, cercetare şi inovare.(…) Se impune redresarea situaţiei demografice şi vom investi în educaţie şi formare profesională, cercetare şi inventică, în punerea rapidă în practică a tehnologiilor de vârf, promovarea consecventă a criteriilor de ecoeficienţă. Vor fi adoptate opţiuni clare pentru profesionalizarea forţei de muncă. (...) Vor dispărea coloanele de maşini oficiale, eclicopterele şi alte comvoaie, ambasadele nenumărate cu personal suprastufos, vilele de protocol inutile carte storc bugetul, chiriaşi de lux, foştii funcţionari care ocupă abuziv apartamente de lux, institute de cultură în zone care nu ne interesează, consulate neumărate care nu servesc românii din străinătate, se vor acorda puteri suplimentare Curţii de Conturi, care nu poate trimite în judecată etc. Toate sursele de îmbogăţire frauduloasă pe spinarea statului vor fi eradicate.

6. Stimularea şi dezvoltarea capitalului naţional prin politici monetare ferme, reducerea şi raţionalizarea fiscalităţii. Vom încuraja şi sprijini formarea unui capital autohton solid şi în consonanţă cu tendinţele dominate în lumea modernă, povara fiscalităţii trebuie să se mute de la impozitarea muncii spre taxarea consumului de resurse. Vom vrea o reţea de bănci populare şi cooperatiste, uniuni de credit, care va finanţata revoluţia sustenatbilităţii din economie, în primul rând din agricultură.

7. Descentralizarea deciziilor economico-sociale conform principiului subsidiarităţii. Subsidiaritatea înseamnă că toate hotărârile principale privind dezvoltarea localităţilor, judeţelor, regiunilor istorice ale ţării, şi nu altele, trebuie să se ia la cel mai mic nivel de organizare administrativă care le poate asigura fezabilitatea şi eficienţa. Descentralizarea deciziei presupune mai ales eradicarea corupţiei. (….) Implicarea activă a cetăţenilor şi a comunităţilor a căpătat astfel o importanţă primordială în evaluarea şi corectarea performanţei efective a autorităţilor locale.

8. Relansarea agriculturii, asigurarea independenţei alimentare a ţării. (…) România dispune de un potenţial considerabil în toate aceste trei domenii, în special în agricultură, mult peste media statelor Uniunii Europene. Sectorul agricol va fi relansat prin sprijinirea gsopodăriei tărăneşti şi a agricuturii tradiţionale, pentru a asigura populaţiei o hrană sănătoasă şi independenţa alimentară a ţării.(…) Reindustrializarea ţării va porni de la parteneriatul sat-oraş si se va face, în primul rând, după obiectivul agricol urmărit. Vor fi eliminate total industriile poluante şi ineficiente.

9. Conservarea şi gestionarea patrimoniului natural şi cultural. Aici gospodărirea raţională a resurselor de apă, protecţia pădurilor, conservarea mediului şi a biodiversităţii sunt componente esenţiale ale strategiei de apărare a avuţiei naţionale. Va trebui creat un Fond Suveran, alimentat din redevenţele şi profitul rezultat din exploatarea raţională şi responsabilă a resurselor naturale. (…) Apa este un bun public, nicidecum o marfă. Aprovizionarea cu apă şi gestionarea resurselor de apă nu vor fi supuse liberalizării pieţelor. Apele minerale şi termale sunt parte din patrimoniul natural al României şi nu pot fi privatizare sau înstrăinate.

10. Ocrotirea familiei. La temelia României trebuie să stea familia creştină. Familia este întruchiparea perfectă a unităţii în diversitate a persoanelor, universul interpersonal al angajării reciproce, locul unde persoana se defineşte pe sine în relaţie cu ceilalţi şi principala comunitate care se interpune între individ şi stat.

11. Securitatea personală şi egalitatea de şanse a individului. Siguranţa personală şi a proprietăţii onest dobândite trebuie să fie asigurată prin măsuri ferme, fără compromisuri.(…) Vor fi făcute legi de responsabilizare a magistraţilor, în sensul că orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească pentru deciziile sale.

12. O politică externă şi de securitate dinamică şi constructivă pe plan regional, european şi global. România trebuie să-şi asume clar(…) resposabilităţile care îi revin în zona extinsă a Mării Negre, în bazinul Dunării şi în regiunea Balcanilor. România trebuie să îşi afirme vocaţia de punte de legătură şi spaţiu de dialog şi complementaritate între culturi şi să îşi valorifice avantajele care decurg din poziţia geografică privilegiată, pe traseele viitoare ale schimburilor comerciale si de energie între Estul şi Vestul spaţiului euroasiatic.

B. Obiective si soluţii specifice

1. Şomaj aproape zero într-un an de la preluarea puterii de către un guvern de demnitate naţională şi declanşarea revoluţiei sustenabilităţii. Acest obiectiv se va realiza datorită trecerii la noul model economic, stârpirii corupţiei şi incetării politicii de tip «după noi, potopul», practicată de marile corporaţii  în România.

2. Impozitare zero, timp de 10 ani, a sectorului IT din România. Sectorul românesc de IT are capacitatea să devină unul dintre primii jucători mondiali.

3. Impozitare zero, timp de zece ani, a gopsodăriei ţărăneşti de subzistenţă.

4. Impozitare zero a oricărei ferme mici şi mijlocii care face parte dintr-o cooperativă legal întemeiată.

5. Impozitare zero a întregului ciclu de producţie şi distribuire a produselor tradiţionale româneşti care îndeplinesc sau depăşesc normele agriculturii biologice.

6. Facilitarea achiziţiei de unelte agricole şi alte materiale pentru producţia de hrană sănătoasă.

7. Wi-fi gratuit în toată România în 5 ani.

8. Încurajarea producţiei şi răspândirii de carte digitală.

9. Mutualizarea firmelor private falimentate de proprietarii lor pentru a obţine avantaje necinstite.(Mutualizare = trecerea firmelor private sau de stat în proprietatea lucrătorilor lor şi transformarea în firme cu lucrători-proprietari).

10. Asistenţă gratuită pentru accesarea fondurilor europene de către cooperativele de producţie şi distribuţie.

11. Recapitalizarea micului producător prin intermediul uniunilor de credit şi a băncilor populare.

12. Tinerii şi persoanele între 50-65 de ani, care se mută în sate depopulate şi care fac dovada exercitării unei activităţi productive vor fi scutiţi de la plata tuturor impozitelor timp de 10 ani. Prima de instalare va consta în produse româneşti(unelte, articole casnice, materiale de constructie etc) în valoare de 30 000 euro. Vor primi subvenţii la hectar la nivelul mediei europene.

13. Măsuri de încurajare a absolvenţilor universităţilor să se instaleze şi să se implice în comunităţile rurale.

14. Românii din diaspora care se repatriază vor primi scutiri de taxe şi facilităţi pentru deschiderea unei afaceri.

România trebuie să ştie ce vrea, iar poporul român să înţeleagă ce poate. Demnitatea ţării – şi a noastră, ca neam – este principalul scop, acum şi în viitorˮ.

Mai mult ca oricând, se impune necesitatea unei guvernări în afara politicii (a se vedea aici şi conceptul de „helvetizare a României” conturat de juristul Petre Pandrea la începutul anilor 1950). Călin Georgescu poate fi exponentul acestei guvernări având în preajma sa echipe de experţi, formate în primul rând din performeri în profesie. Profesia trebuie să devină masa critică a deciziei politice: performanţa în carieră, precede funcţia politică. Acesteia i se adaugă încrederea câştigată în interiorul generaţiilor active, de către lideri reali, care pot avea apoi prin delegarea votului şi decizia politică. Aceasta din urmă devenind mai degrabă onorifică şi nu remunerată iar pârghiile decizionale pot dobândi apoi caracter de plus valoare socială şi profesională pentru generaţiile care vin din urmă.