Cel care a dus o devotată şi emoţionantă luptă pentru renaşterea şi consacrarea unanim recunoscută, în ţară şi străinătate, a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. A fost şi va rămâne pentru eternitate un model de înalt om de ştiinţă în spaţiul cardiologiei româneşti şi nu numai şi, în acelaşi timp, un om cu suflet mare şi cu o dragoste pentru semenii pe care i-a slujit cu credinţă şi dragoste.

Marele chirurg cardiovascular s-a născut în Viişoara, un sătuc agăţat pe dealurile line şi fermecătoare ale Teleormanului, în casa unui ţăran foarte sărac, încât a trebuit să fie înfiat de fratele tatălui său, mai înstărit niţel, ca să poată accede la şcoli înalte pentru inteligenţa lui precoce, venind pe jos în vacanţe de la gară, din Zimnicea.

A devenit medic militar şi înzestrat cu vocaţia excepţională a omului de ştiinţă, a creat Departamentul de Cardiologie de la Spitalul Militar Central din Bucureşti, o adevărată şcoală de chirurgie cardiologică, apoi a fost recompensat cu demnitatea de director al Institutului de Cardiologie C.C. Iliescu, de la Fundeni, pe care l-a condus strălucit şi l-a înzestrat cu aparatură la nivel european.

A operat la Bucureşti cu fratele profesorului Barnard, cardiolog de renume mondial, şi a adus contribuţia excepţională la îmbogăţirea ştiinţei cardiologiei încât lucrările lui ştiinţifice, recunoscute internaţional, numai titlurile acestor lucrări alcătuiesc o carte de 50 de pagini!

O viaţă a stat şi a lucrat retras în sala de operaţie şi în slujba celor pe care i-a operat şi îngrijit până la ieşirea lor pe porţile spitalului.

A fost, cum mai ziceam, un mare om de suflet aflat tot timpul sub egida unor mari exigenţe ştiinţifice, dar şi de dăruire umană faţă de aproapele aflat în suferinţă.

A fost robit o viaţă de consacrarea juridică şi ştiinţifică înaltă a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, creată din Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă, iniţiată de marele academician, el însuşi mare om de ştiinţă, Constantin Angelescu, între cele două războaie mondiale.

N-a pregetat o clipă în lupta pe care a dus-o cu eroism pentru consacrarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă, răbdător şi stăruitor împotriva atâtor opoziţii înveninate de lipsa de solidaritate a unor confraţi din lumea ştiinţifică, academică.

A trăit numai din această stăruitoare, repet, dorinţă de a îmbogăţi universul ştiinţific românesc cu virtuţile şi programul recunoscut de numeroase personalităţi mondiale, purtătoare ale premiului Nobel. Astfel a fost un mare patriot, un român adevărat, unul din cei mai de seamă slujitori ai culturii şi civilizaţiei naţionale.

A fost confruntat de destin cu o mare tragedie în viaţa familiei; n-a pierdut însă o clipă să nu servească bătălia pentru Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, care, astăzi, la 90 de ani cât ar fi împlinit, prin preşedintele actual prof.univ. dr. ing. Adrian Badea, ales urmaş cu o încredere binemeritată şi unanim confirmată, a tipărit o medalie de aur purtând pe o faţă efigia prof. univ. dr. docent general de armată cu patru stele Vasile Cândea.

Viaţa a făcut ca să am privilegiul unei prietenii frăţeşti, ca a unor fraţi de cruce,  cu marele chirurg Vasile Cândea, atât de fierbinte, încât astăzi –  când îl omagiem – amintindu-l mă doare inima, cum spune ţăranul.

Am fost şi eu la Viişoara, pe fermecătorul deal pe care se află casa lui. Era o toamnă sufocată de nostalgia lacrimilor care au curs pe obrajii noştri, amintindu-ne izvorul nostru ţărănesc.