Ţările Europei centrale şi de est, membre ale fostului bloc comunist, au început odată cu ieşirea de comunist ample procese de tranziţie şi transformare societală, având principale obiecţie instaurarea unui regim politic democratic, a statului de drept şi crearea unei economii de piaţă coerente şi viabile. Aceste procese s-au tradus la nivelul societăţii printr-o restructurare a tuturor parametrilor şi relaţiilor dintre indivizi şi grupurile importante ale acesteia. Cheia înţelegerii acestor procese este cea a vitezei cu care ele se produc. Una dintre principalele rezultante ale acestor circumstanţe este apariţia şi acţiunea unor importante desincronizări, crize, inclusive de legitimitate. Vladimir Pasti susţine că „În România, tranziţia s-a petrecut în mare măsură spontan. Revoluţia a deschis posibilitatea schimbării, ba chiar a forţat-o atunci când a distrus instituţiile şi relaţiile vechi şi a lăsat locul gol pentru a fi ocupat de unele noi. Aceste schimbări au avut loc, dar ele nu au fost nici prevăzute, nici dirijate. Pur şi simplu au rezultat din comportamentele indivizilor şi grupurilor sociale, în funcţie de raporturile de forţe dintre ele.”[1]

Analiştii au descoperit treptat lanţul condiţionărilor, observând că noul cadru politic şi legislativ cere un anumit sistem instituţional, care la rândul lui poate funcţiona adecvat doar pe suportul unei economii concurenţiale.

Industria alimentară este una din cele mai importante ramuri ale industriei producătoare de bunuri de consum. Importanţa acestei industrii în cadrul economiei naţionale este deosebită, datorită materiilor prime naturale, necesare obţinerii produselor folosite în alimentaţie. Industria alimentară cuprinde de la marile întreprinderi de produse alimentare şi până la restaurante şi fast-food-uri. Această industrie are impact asupra tuturor oamenilor de pe glob, cu toate că nu toţi realizează influenţa acesteia în viaţa lor de zi cu zi.

Piaţa produselor alimentare reprezintă o piaţă care a fost liberalizată în totalitate începând cu anul 1997, atunci când de fapt a avut loc liberalizarea preţurilor principalelor produse alimentare cu excepţia legumelor şi fructelor care a fost prima piaţă a produselor agroalimentare liberalizată din 1990 şi care a reuşit să devină, în timp, piaţa care funcţionează după principiile economiei de piaţă. Creşterea nivelului de trai al populaţiei româneşti a generat o deplasare a nevoii de a mânca către plăcerea de a mânca, iar alimentaţia a devenit din ce în ce mai mult, pentru gospodăriile cu venituri ridicate, un spaţiu al creativităţii în pregătirea meniului, al libertăţii de alegere. [2]Gradul de diversificare a alimentelor consumate este relativ redus, aceste gospodării fiind orientate către consumul mâncărurilor tradiţionale, uşor de preparat în propria bucătărie. Uneori, masa este servită în locuri publice. Dorinţele, preferinţele şi aşteptările consumatorilor sunt complexe şi diverse.


[1] Vladimir Pasti, Tranziţia în Romania. Căderea în viitor, Bucureşti, ed. Nemira,1995, p.48
[2] Constantin Marian, Agromarketing, Op.cit