Oameni ,,cari“ au fost: ,,Tatăl viilor şi al vinului“

„Tatăl viilor şi al vinului“ – iată renumele cu care a intrat în legendă un mare om, un mare agronom, un mare viticultor, stins din viaţă zilele trecute la 93 de ani şi jumătate, când încă mai conducea - cu doar trei săptămâni în urmă - o maşină, ca o cutie de mere roşii, un Tico, pe şerpuitul drum spre culmile viilor Drăgăşanilor.

Inginerul Ioniţă Nicolaescu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, acela care a redat la sfârşitul anilor '70 celebritatea vinurilor brătieneşti de la Sâmbureşti.

Ioniţă Nicolaescu a fost unul dintre marii fii de ţărani dintr-un sat de la poalele dealurilor dragăşenene, înscris printre marii slujitori ai agriculturii româneşti, îndrăgostit şi robit de rodnicia pământului pe care s-a născut, un bărbat luminos şi generos care a îmbogăţit dealurile pomenite, din stânga şi din dreapta Oltului cu vii bogate, cu podgorii de mere ionatane şi parmene aurii şi bot de iepure, sădite de el şi îngrijite de el şi sporite prin polenizări dirijate prin albine din ferme anume create de el cu sute de stupi, a fost inginerul care s-a zbătut şi a convins autorităţile vremii de valoarea prunului românesc şi a ocrotit astfel livezi întregi de prune, cum le spuneau ţăranii „popeşti“-, care cucereau apusul european, a fost inginerul care a cultivat Crâmpoşia românească din struguri Gordan şi Braghina şi vinurile vestite roşii Merlot şi Cabernet şi Feteasca Regală albă şi parfumată şi Sauvignon-ul Blanc în toate înfăţişările lui seci şi parfumate ce se beau toamna în pahare strălucitoare, pline de  boabe de struguri şi de felii de mere mari, mai ales ionatane.

A fost, ziceam, repet, un bărbat harnic şi curajos, un inginer cercetător cu gradul de cercetător ştiinţific I, corespunzător profesorului universitar, un bărbat luminos şi generos cu prietenii lui, oameni de ştiinţă mari, academicieni în domeniul agriculturii, şi nu numai, doctori mari, scriitori şi artişti renumiţi pe care îi onora şi îi îmbogăţea cu prietenia lui, cu dragostea lui pentru pământul şi rodul lui românesc.

A fost cu adevărat un mare patriot, niciodată înfrânt de avatarurile vârstei matusalemice şi răspândea în jur o poftă de viaţă şi de drag de viaţă care-l făcea cuceritor şi, de aici, şi renumele de legendă de „tatăl viilor şi al vinului“.

A crescut şi învăţat generaţii de ingineri rămase atât de apropiate de profesorul lor, mândre să afirme cinstit cât îi sunt de îndatoraţi.

M-am bucurat de prietenia lui frăţească şi onorantă şi l-am sfătuit să scrie şi a scris o carte, „Povestea unei vieţi trăite între două secole“, înfăţişând biografia unui fiu de ţăran de la poalele viilor drăgăşenene, ajuns om de ştiinţă şi înzestrat cu daruri de hărnicie şi minte oltenească înaripată astfel încât să se poată spune despre el, inginerul Ioniţă Nicolaescu - „tatăl vinului şi al viilor“, că a fost un Om Ales.