Ziua Americii.

Acum trei ani – adică ultima dată când am încercat să fac o călătorie în îndepărtatele Americi –, doamna de la agenţia de turism ne-a dat o listă lungă (cât o zi de luni) cu actele necesare pentru viză, înainte de interviul care urma să aibă loc, conform procedurii, cu un funcţionar al Ambasadei. Luiza, cetăţean francez, era scutită de toate aceste formalităţi (inclusiv de interviu). Mie, însă, mi-au cerut – pe lângă dovada unui „depozit“ de două mii de dolari în cont (n-aş avea de unde să-i adun nici într-un an, darămite într-o lună) – un act care să ateste, „dată fiind vârsta dumneavoastră“, a precizat amabila doamnă de la ghişeu, că posed un loc de veci în România (ceea ce ar fi înlăturat, pesemne, suspiciunea „organelor“ americane că aş dori să emigrez). Loc de veci nu aveam (cum nu am nici astăzi), aşa că am renunţat la excursie.

Întâlnindu-ne odată la Bucureşti şi ştiind cât îmi doresc să ajung acolo, Toma Pavel mi-a promis, la un moment dat, o invitaţie (care, se pare, ar fi simplificat mult obţinerea vizei); dar Toma a uitat de promisiunea lui îndată ce a urcat în avion.

Fireşte, Americile nu au nevoie, astăzi, de „lamulţianiul“ meu. Şi, oricum, am preferat întotdeauna să fac urările faţă către faţă, nu prin intermediari. Încă mai sper că voi traversa Oceanul (şi voi vedea cascada Niagara). Chiar de va trebui, înainte de bucuria asta, să fac rost de un loc de veci.”

Aşadar, acest om cu o minte sclipitoare ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani slujind onest cartea şi ţara românească nu îşi poate îndeplini visul de a călători pe tărâmul partenerului nostru strategic SUA.

Las deoparte aberaţia funcţionarilor de la Ambasada Americii care-i cer acestui mare cărturar, fost înalt demnitar, să probeze pentru viza de călătorie deţinerea unui loc de veci, cum las deoparte şi nedreptatea că un om de talia lui Mihai Şora nu-şi permite „luxul“ de a avea în cont 2000 de dolari şi un loc de veci încâ din timpul vieţii.

Fac un apel de bun-simţ, fără tam-tam, la unul dintre mai-marii ţării noastre care ar putea ajuta discret la obţinerea vizei dorite de către Mihai Şora. De pildă la Domnul Preşedinte Klaus Iohannis, poate îl ia chiar domnia sa în una din lungile sale călătorii americane. Sau la Domnul Prim-Ministru Dacian Cioloş sau la Domnul Vicepremier, Vasile Dâncu, un bun prieten al americanilor. Sau la Ministrul de Externe al României.

Îndrăznesc să fac acest apel şi Excelenţei Sale, Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, să se aplece mai cu atenţie asupra dosarului filosofului Mihai Şora ale cărui rânduri scrise despre America, într-o posibilă călătorie dincolo de Ocean, ar putea fi la fel de preţioase ca scutul antirachetă de la Deveselu.

Haideţi, oameni buni şi serioşi, că se poate! Că doar nu o să-l sun pe Gigi Becali să facă rost de 2000 de parai şi de un loc de veci.

În rest, sper că sunteţi în asentimentul meu şi că de abia aşteptaţi ziua în care vom vedea în „Adevărul“ fotografia cu Mihai Şora contemplând, la frumoasa vârstă de un veac de primăveri, curgerea infinită a Cascadei Niagara.