Ca argument, se contrapun caracteristici ale unor cetăţeni, diferiţi dar egali în drepturi, care ajuta în demonstrarea faptului ca Romania este o ţara în care contrastele exista şi acestea sunt extrem de vizibile. Sigur ca exista oameni care vieţuiesc lângă noi şi care au şi promovează valori, comportamente, atitudini şi reacţii diferite, însă ii plasează acest lucru, în mod automat, în categoria de „locuitori ai unei alte Romanii” (a se citi „romani inferiori mie”)? Sigur, a fi roman nu înseamnă ca toţi suntem intelectuali, curaţi, deştepţi, buni, ospitalieri şi harnici însă nu cumva de mult prea multe ori suntem victimele propriilor etichetări pozitive despre ceea ce, în totalitatea noastră, reprezentam?

Dorind sa întărească ideea ca naţiunea este un construct care are la baza eforturile şi valorile comune ale celor ce fac parte din ea,  Nicolae Iorga ne atrăgea atenţia, încă de acum vreo 100 de ani,  ca „«Frăţia» sentimentală dintre români trebuie schimbată într-un simţ de unitate. Cu toate urmările de solidaritate şi muncă -mpreună” (Cugetări, p. 232). Bineînţeles ca mulţi nu au înţeles, încă de atunci,  ce a vrut sa spună cel pe care Călinescu îl asemuia lui Voltaire, şi au continuat sa gândească dihotomic, uitând ca toţi suntem parte a ceea ce identitar de numeşte „naţiunea romana”.

In aceste zile, clivajul intern a atins cote paroxistice: suntem împărţiţi intre PSD-işti şi „cei ce apară democraţia”, intre cei ce protestează şi lasă curăţenie după ei şi cei ce sparg seminţe, în Bucureşti versus restul tarii sau, şi mai rău, intre „dependenţi”/”săraci”/”beneficiari şi ajutoare sociale” şi „tineri liberi”, „intelectuali” şi „cei ce apară ţara”.  Pana de curând marile rupturi erau, şi încă mai sunt, intre „de drept credincioşi” si „homosexuali păcătoşi”, „ţigani care ne fac de ras in Europa” şi „romani care muncesc pentru o bucata de pâine”, intre „boşorogi/ţărani analfabeţi care votează pentru un mic si-o bere” şi „orăşeni iubitori de democraţie”, trecând cu vederea ce cei pe care ii înjuram sunt cei alături de care trebuie sa facem ţara asta sa înflorească (1) şi ca  ei, la rândul lor, au o mulţime de prejudecăţi despre noi.

Nu am înţeles niciodată de ce Dumnezeu ne aşteptăm sa câştigăm sprijinul celor care ne sunt diferiţi, în condiţiile în care noi continuam sa le arătam ca nu-i respectam şi ca-i consideram inferiori şi vinovaţi pentru toate relele ce se întâmpla în jurul nostru? Cum de nu înţelegem ca promovând dihonia şi etichetele, îl oblig pe celelalte sa reacţioneze instinctiv şi sa mă blameze la rându-i? Cu ce altceva, decât a mă situa deasupra tuturor, mă ajuta aceasta împărţire în „România lui” şi „România mea”?

Eu cred cu tărie ca exista o singura Românie, care este extrem de diversa şi stratificata. Romania mea are, in interiorul ei, oameni care nu au văzut un bec aprins în viaţa lor şi oameni pentru accesul la apa potabila, canalizare, drum si o viată demna este încă un vis. In ţara mea, sunt o mulţime de oameni analfabeţi, fără dinţi, beţivi, săraci, femei, bărbaţi, etnici unguri, romi, evrei, lipoveni, italieni, saşi si secui, homosexuali, creştini si atei, care pleacă în căutarea unei vieţi mai bune sau care stau aici si muncesc pentru copiii lor, intelectuali, sportivi, hoţi si cinstiţi, iubăreţi, corupţi şi corupători, proxeneţi şi lucrătoare sexuale,  politicieni, oameni cu vile, antreprenori, dependenţi si alcoolici etc care au făcut pentru tara asta, la un moment dat în viaţa lor, mai mult decât am reuşit eu vreodată.

Pe toţi ne poate uni emoţia pe care o simţim atunci când cineva reuşeşte sa ne reamintească cât de mândri suntem de apartenenţa noastră naţionala atunci când avem motive sa o facem, şi zilele astea cineva (ea însăşi aparţinătoare a unei minorităţi) a reuşit sa facă acest lucru. Am mai experimentat-o şi-n trecut, atunci am ieşit pe străzi, umăr lângă umăr, toţi cei care acum ne uitam chiorâş unul la altul. Am făcut-o din varii motive, pentru simplu motiv ca ceva, sau cineva, a reuşit sa ne însufleţească.  

Romania are nevoie de suflet şi stima de sine. Are nevoie de înţelegerea faptului ca ţara asta e un tot care ne cuprinde pe toţi cei ce simţim, trăim şi respiram din aerul ei şi de faptul ca pentru a fi şi mai frumoasa are nevoie de fiecare dintre noi.

Nu exista mai multe Romanii, Exista doar o ţara în care fiecare om care compune aceasta naţiune trebuie sa se simtă ca fiind în ţara lui. Si la acest deziderat trebuie sa lucram împreună!