O statuie bîntuie lumea: Karl Marx

Publicat:
Ultima actualizare:

O spun limpede şi apăsat, de la bun început: nu cred că Marx trebuie înlăturat din istoria filozofiei, nu cred că un radical act de cenzură aplicat textelor unui filozof e binevenit, nu cred că avem dreptul să-i excomunicăm pe numeroşii „adepţi“, profani sau academici, ai filozofiei marxiste, al cărei impact asupra lumii moderne este masiv şi complex.

Articol preluat din Dilema veche

Obiecţiile mele sînt de alt ordin. 1) A fi „marxist“ fără să fi citit temeinic Marx e un mod (necinstit) de a-l manipula propagandistic. Asta s-a întîmplat, paradoxal, mai ales în ţările blocului comunist, pentru care marxismul era ideologia tabu, dar în care lectura şi exegeza operei sale erau, de cele mai multe ori, pur oportunism sau zel ideologic fără substanţă. 2) Pentru a onora un gînditor, oricare ar fi el, nu e nevoie să cazi în idolatrie. Idolatria isterizează, falsifică, anatemizează tot ce nu o confirmă. Îmi plac la fel de puţin „marxiştii“ pursînge, devotaţi pînă la cecitate, pe cît de puţin îmi plac „hei­deggerienii“ fanatici, „psihanaliştii“ radicali, „fenomenologii“ care au aerul de a fi descoperit cheia universului şi mecanismul suprem al cunoaşterii. În această privinţă, nu pot decît să salut, ca pe o probă de luciditate şi onestitate intelectuală, o afirmaţie a lui Marx, dezamăgit, spre cincizeci de ani, de tot soiul de derapaje ale gîndirii sale: „Eu nu sînt marxist“.

Constat, totuşi, că aniversarea a două sute de ani de la naşterea lui Karl Marx produce o planetară vînzoleală festivă. De o parte, „fanii“, mai marxişti decît Marx, de cealaltă „detractorii“, traumatizaţi de o experienţă de viaţă, în care numele filozofului se asocia cu dictatura, partidul unic, cenzura, Gulagul etc.

Un amestec de ignoranţă şi idealizare factice, de „echilibru“ demagogic şi politicianism nătîng a fost, de curînd, discursul lui Jean-Claude Juncker cu ocazia dezvelirii, la Trier, a unei monumentale statui dedicate lui Karl Marx. Dl Jun­cker nu e la prima întîlnire cu ridicolul. „Creştin-democrat“ ca opţiune de partid (dar, iată, materialist dialectic la bază), jurist fără o singură zi de practică profesională, mereu binedispus într-o versiune puberă, dl Juncker a găsit de cuviinţă să cădelniţeze omagial o statuie masivă (4,5 metri) a gînditorului german. Lucrarea, by the way, este opera unui sculptor... chinez. Nu-l văd pe dl Juncker adormind, în fiecare seară, cu textele lui Karl Marx pe piept. Dînsul e însă convins că „Marx este blamat pentru lucruri de care nu este responsabil şi pe care nu el le-a cauzat prin ceea ce a scris“. E drept că nu poţi acuza un filozof pentru reaua interpretare sau aplicarea strîmbă a spuselor lui. Problema e însă dacă nu cumva tocmai „spusele“ sînt, uneori, grav discutabile. Şi dacă e rezonabil să accepţi că Wagner şi Nietzsche sînt părtaşi, ideologic, la tragedia nazistă, că religia creştină e totuna cu Inchiziţia, dar că autorul Manifestului Partidului Comunist nu e părtaş la tragedia comunistă. Greu de înţeles e şi să citeşti fraze ale lui Marx de nedigerat pentru o minte „burgheză“ şi să le treci cu vederea ca fiind nesemnificative. Cîteva exemple (pe care nu obosesc să le pomenesc, fără ecou, de mai multă vreme):

Din Capitalul: „Violenţa este moaşa cu ajutorul căreia noua societate ia naştere din pîntecul celei vechi.“

„Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism.“

„Tortura a dat naştere celor mai ingenioase inovaţii, creîndu-se astfel pentru mulţi meseriaşi cinstiţi numeroase locuri de muncă în producţia instrumentelor necesare.“

„Clasele şi rasele care sînt prea slabe pentru a face faţă noilor condiţii de existenţă vor fi înfrînte. (...) Popoarele slave sînt nişte gunoaie etnice.“ Vezi şi textul lui Marx din 1844 despre chestiunea evreiască, cu abundente pasaje antisemite: „Care e religia lumească a evreului? Negustoria. Care e Dumnezeul lui? Banul... Banul e zeul gelos al Israelului, dinaintea căruia nici un alt zeu nu are voie să existe. (...) În ultimă analiză emanciparea evreilor e emanciparea omenirii de iudaism.“ Sau, dintr-un articol apărut în The New York Tribune în 1856: „După cum armata iezuiţilor ucide orice gînd de libertate, tot astfel evreii care fură bogăţiile lumii înăbuşă dorinţa de eliberare a celor exploataţi (...). Faptul că evreii au devenit atît de puternici, încît au ajuns să pună în primejdie viaţa lumii, ne determină să le dezvăluim organizaţia şi adevăratul lor scop, astfel încît duhoarea pe care o emană să-i incite la luptă împotriva lor pe muncitorii din întreaga lume, care să extirpe o astfel de cangrenă.“

Din corespondenţa Marx – Engels: „Odată ajunşi la putere, comuniştii trebuie să treacă drept monştri. (...) Şi să nu le pese de asta.“

Engels, Anti-Dühring: „Dragostea universală faţă de oameni este o absurditate. Libertatea politică e mai rea decît sclavia cea mai rea.“

Aţi întîlnit vreodată asemenea drăcii la Kant, la Hegel, la Hei­degger, la Husserl, la Aristotel sau la Platon? Poţi citi astfel de texte şi să ţi se umezească ochii de admiraţie? Ei bine, da! Şi, în fond, să nu ne blocăm în micul lor exces „contextual“. Să rămînem cu nostalgia marilor lor idealuri: egalitate (dar cu dictatura proletariatului!), desproprietărire, partid unic, lichidarea opozanţilor etc. E limpede că „stafia“ lansată de Marx cîştigă teren. Ceea ce mă face să repet, neliniştit, un aforism al marelui istoric şi politolog Tony Judt: „Cel mai mare rău? Nazismul! Cel mai mare pericol? Comunismul!“ În ce mă priveşte, aş avea o singură rugăminte: Lăsaţi-mă să-l citesc pe Marx, daţi specialiştilor şansa să-l studieze şi să-l explice, luaţi ce e încă viu în gîndirea lui, dar nu mi-l băgaţi pe gît, ca misionarii isterici ai unui cult, dispuşi să excomunice tot ce rămîne neafiliat la splendoarea lui absolută. Pe scurt, nu-mi luaţi capul pentru că – vorba lui Marx – „nu sînt marxist“...

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite