Din „Moftangii” (Cap. Rromânul):

Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu (...)

Moftangiul este patriot hotărât, naţionalist exclusiv, român până în măduva oaselor! Toată lumea trebuie s-o ştie!

Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită România în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubeşte până la nebunie. De aceea, el urăşte cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e naţional.

El stimează agricultura, dar visează o industrie mare naţională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutaţi de copiii vitregi ai ţărişoarii lui!

E om de partid, câtă vreme nu-i vorba decât de vederi asupra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta faţă cu străinii, el crede că toţi românii trebuie să uite micile pasiuni şi, dându-şi mâna frăţeşte, să păşească strâns uniţi faţă cu primejdia economică, politică, socială şi  culturală a Naţiunii! Inimicul comun este stăinul! Jos Străinismul!! Sus Românismul!!!

Oricine gândeşte altfel... e un trădător!

(...) Moftangiul poate avea sau nu profesiune, poate fi sărac sau bogat, prost ori deştept, nerod ori de spirit, tânăr, bătrân, de un sex sau de altul sau de amândouă, el a fost, este şi va fi român adevărat... Să te păzească Dumnezeu să ataci România lui oricât de pe departe, căci moftangiul român e aci gata să te zdrobească. (...).

Din „Românii verzi”:

„Noi, românii verzi, purcedem de la următoarele principii sănătoase de progres naţional:

A iubi neamul său e peste putinţă din partea aceluia care nu urăşte celelalte neamuri.

Un neam nu poate avea vrăjmaşi în propriile sale defecte; vrăjmaşii lui sunt numai şi numai calităţile altor neamuri.

De aceea, un neam nu trebuie să-şi piardă vremea a se gândi cum să-şi îndrepteze defectele şi cum să-şi cultive calităţile; el are altceva mai profitabil de făcut: să le numere defectele şi să le ponegrească sau de-a dreptul să le tăgăduiască altora calităţile.

Prin urmare, un neam trebuie să aibă veşnic groază de celelalte, deoarece existenţa unuia n-are altă condiţie decât compromiterea completă a altuia.

De aci, necesitatea imperioasă a exclusivismului naţional celui mai extrem.

Din STATUTELE SOCIETĂŢII „ROMÂNII VERZI”:

Cap. I (...)

Art. 1. Se înfiinţează în România o Societate Română cu numele de „Românii Verzi”.

Art. 2. Oricine poate face parte din această societate, fără deosebire de sex, de etate sau de culoare politică, dacă este român sau româncă verde.

Art. 3. Emblema societăţii va fi un român verde zdrobind falnic sub călcâiul său şarpele străinismului, care scrâşneşte şi ţipă.

Cap. II (...)

Art. 4. Membrii de orice sex şi etate ai societăţii „Românii Verzi” sunt datori să urască tot ce e străin şi tot ce e de la străin, tot ce nu e român verde sau tot ce nu e de la român verde.

Urmează apoi mai multe articole unde se enumeră cu de-amănuntul tot ce nu este verde românesc şi care trebuie sistematic respins de orice membru al societăţii, ca, de exemplu, sentimente neromâneşti, artă neromânească, idei şi spirit neromâneşti.

Apoi:

Art. 9. Se exceptează de la această regulă capitalurile neromâneşti.

Cap. IV (Despre datoriile membrilor de sex feminin):

(...)

Art. 40. Membrele societăţii sunt datoare să fie virtuoase ca nişte matroane romane.

Art. 41. Membrele societăţii sunt datoare să devie bune mame române.

Art. 45. Îndată, ce o membră devine mamă, ea este datoare să-şi înscrie imediat copilul în societatea „Românilor Verzi”.

Art. 46. Membrele societăţii sunt datoare a-şi boteza copiii cu nume străbune ca Reea-Silvia, ca Tiberiu, ca Cicerone, ca Caracala, ca Cornelia, ca Catone etc.

Art. 47. Membrele mame sunt datoare să dea copiilor lor o educaţiune maternă în limba maternă. Sub nici un cuvânt apoi, nu-i slobod să încredinţeze educaţiunea copiilor la alte guvernante decât românce verzi.

Art. 48. Ele sunt datoare a da singure să sugă copiilor, alăptându-i în acelaşi timp cu sentimente şi idei de român verde, conform statutelor de faţă.

Art. 49. În cazul când un membru nu ar avea lapte, sau, întâmplător, nu i-ar fi sfârcul mamelelor perforat, sau s-ar gâdila prea tare, sub nici un cuvânt nu va putea lua o doică străină, care ar da copilului să sugă lapte străin, alăptându-l în acelaşi timp cu sentimente şi idei străine; ci va fi datoare să ia o doică româncă verde, de preferinţă o membră activă a societăţii.

În capitolul despre membrii de sex masculin ai societăţii, statutele impun aceleaşi obligaţiuni şi taţilor ca şi mamelor, afară, se-nţelege, de obligaţiunile privitoare la alăptare. (...)

A recitit pentru Dumneavoastră Andrei Pleşu