O ocazie ratată

Nu poţi să asişti impasibil la un masacru, ca să spui apoi  - ca alibi - că e o problemă internă a statului respectiv. Asta te face complice la crimă, iar în acest caz, mai grav, la genocid.

A fost o greşeală ce a declarat preşedintele Băsescu atunci când s-a referit prima dată la evenimentele din Libia, manifestându-se imprudent şi prematur împotriva unei intervenţii militare. Singura declaraţie oportună ar fi fost să ceară, dimpotrivă, intervenţia rapidă a democraţiilor occidentale, a Ligii Arabe, pentru a salva civilii expuşi bombardamentelor forţelor aeriene fidele lui Gaddafi şi asaltului barbar cu blindate asupra unor oraşe răsculate.
Există o dimensiune universală a omului care te obligă să îi aperi valorile. Şi UE, şi NATO le reprezintă, iar noi suntem parte şi când ne convine, şi când nu. Şi când ne înşelăm în evaluarea unor conjuncturi, şi când nu. Nu poţi să asişti impasibil la un masacru, ca să spui apoi  - ca alibi - că e o problemă internă a statului respectiv. Asta te face complice la crimă, iar în acest caz, mai grav, la genocid.

Veţi spune, da, dar China, Rusia, Brazilia, India, Germania? Întâi că ele au votat cum au votat în Consiliul de Securitate, ştiind că intervenţia se va produce oricum. Rolurile au fost împărţite, a fost şi o negociere în culise. Dar mai e un argument care face de neînţeles poziţia exprimată de preşedintele Băsescu, de „neintervenţie". Ţările mari sunt protagoniste ale vieţii politice internaţionale, îşi au agenda lor, interesele lor. Sunt ca nişte jucători de poker la o masă unde se dispută permanent tot potul. Pentru ţările mici, adică pentru ţuţerii jocului mondial, e mai simplu. Pot lua poziţii de principiu, chiar să moralizeze. Sunt singurele care le salvează statutul şi le conferă respect. Ţările mari sunt producătoare de politică externă, ţările mici, doar consumatoare. Un fapt întâmplat la Moscova, Beijing,  Londra, Washington DC are efecte asupra politicii ţărilor mici şi mijlocii. Nu şi invers. Ştiind aceste lucruri, Cotroceniul a greşit. Preşedintele Băsescu putea fi ferm, luând apărarea acestor valori, aşa cum sunt descrise în Declaraţia universală a drepturilor omului.

Sigur, în calcul au intrat raţiuni politice. Nu sunt un naiv să nu le iau la socoteală. Dar cum nu i-ar fi cerut nimeni Bucureştiului să intervină, cunoscând starea deplorabilă în ce priveşte dotarea a Armatei Române, preşedintele trebuia să se aşeze pe o poziţie de principiu corectă. Nu costa nimic şi era singurul sprijin care se cerea în acele zile tensionate, unul simbolic. Băsescu a greşit cuvintele, a greşit tonul, a greşit argumentele. A încercat apoi să o dreagă. Prea târziu. A lăsat iar impresia că România nu este un aliat ferm, că nu ştie ce vrea şi din ce tabără face parte. Poziţia formulată de Cotroceni a fost extrem de provincială, lipsită de viziune - o bâlbâială. Băsescu nu şi-a făcut bine lecţiile şi asta ne-a costat.
Încă o ocazie ratată.