O nouă stilistică (II)

Am receptat cu atenţie şi interes o ştire publicată în cursul zilei de joi, cu precădere de presa specializată pe probleme de media, dar care nu a scăpat nici celei generaliste. Tocmai de aceea aş dori să zăbovesc în rândurile ce urmează asupra ei, desluşindu-i măcar o parte dintre semnificaţii.

Ştirea la care fac referire ne informa că preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat Consiliului Naţional al Audiovizualului, cerându-i să ia măsurile sancţionatorii cuvenite, prevăzute de lege şi în conformitate cu atribuţiile ce îi revin respectivului organism, faţă de posturile de televiziune Antena 3 şi România tv.  Televiziuni care, pe parcursul trecutei campanii electorale, au difuzat informaţii defăimătoare, inexacte la adresa domniei-sale. Informaţii de natură să îi atingă demnitatea şi să îi afecteze imaginea. Departe de a fi o acţiune de intimidare ori de limitare a libertăţii presei, solicitarea d-lui Iohannis mi se pare interesantă din mai multe puncte de vedere.

 Mai întâi pentru că are meritul de a spulbera toate speculaţiile tendenţioase privind o posibilă împăcare, o cădere la pace dintre preşedinte şi cele două instituţii media caracterizate printr-un comportament editorial aberant. S-a mers până acolo încât unii dintre adversarii d-lui Iohannis au afirmat că însuşi preşedintele ar încuraja participarea liderilor marcanţi ai PNL, respectiv a doamnei Alina Gorghiu sau a domnului Ludovic Orban la emisiunile celor două televiziuni. Că inventata cădere la pace ar fi parte a procesului de refacere a USL iniţiat de preşedinte mână-n mână cu premierul Victor Ponta.

Autorii acestor speculaţii defel oneste, recrutaţi fie din rândul susţinătorilor din mass-media din cale afară de înfocaţi ai fostului preşedinte Traian Băsescu, fie din rândul lăudătorilor de serviciu ai doamnei Elena Udrea, fie dintre membrii firavului partid condus de aceeaşi doamnă s-au făcut a nu băga de seamă că dl. Iohannis chiar respectă Constituţia României. Şi în numele acestui respect preşedintele a rupt legăturile cu fostul său partid, nu se serveşte de firul scurt spre a le da foştilor colegi “indicaţii preţioase” ori a le impune strategii. Adică nu aplică viciatul “model  Băsescu”, care îşi mai află încă nostalgici şi lăudători în pustiu. Şi nici nu s-a lăsat sedus de subita şi deloc dezinteresata bunăvoinţă ce îi este arătată îndeosebi de Televiziunea puşcăriaşului Dan Voiculescu.

În al doilea rând fiindcă, tot ca parte a noii stilistici impuse Cotroceniului odată cu instalarea unui alt preşedinte, avem de-a face cu o delimitare netă între ceea ce reprezintă problemele ţării al cărui reprezentant este dl. Klaus Iohannis şi problemele strict personale ale domniei-sale. Delimitare ce are în vedere eventualele şi, poate, chiar inevitabilele divergente dintre preşedinte şi terţe persoane şi instituţii. Putem fi, aşadar, siguri că nu îl vom vedea niciodată pe dl. Klaus Iohannis apostrofând ori ameninţând pe cineva, fie el sau nu jurnalist, de la pupitrul Administraţiei prezidenţiale. Că dl. Iohannis nu va recurge la violenţe atitudinale, de limbaj şi nu va cădea pradă unor ieşiri necontrolate, în conformitate cu acelaşi pernicios model Băsescu. Că în calitate de şef al Statului, dl. Klaus Iohannis va dovedi că are, că noi toţi trebuie să avem încredere în instituţiile acestuia. Chiar şi atunci când e vorba despre unele dintre acele instituţii ce şi-au pierdut, din păcate, credibilitatea în vremea guvernării Ponta, aşa cum e cazul Consiliului Naţional al Audiovizualului, o instituţie ce, indiscutabil, se cuvine recredibilizată, dacă nu cumva chiar reformată din temelii. Prin acţiuni concrete, dar şi prin acte cu caracter simbolic, aşa cum este acţiunea d-lui Klaus Iohannis.  

Dl. Traian Băsescu  vorbea adesea despre necesitatea creşterii încrederii în instituţii ca o componentă a modernizării Statului, însă prin faptă le decredibiliza adesea. Mai cu seamă pe cele neconvenabile domniei sale. O făcea, ridicându-şi prea frecvent şi mult prea nedemn poalele-n cap, vărsându-şi năduful asemenea unei precupeţe.

Noul preşedinte are o cu totul altă conduită. Defel tentată de spectacolul ieftin şi aducător de aplauze imediate, însă fără doar şi poate mult mai europeană.