Conform deciziei autorităţii, Artmark Holding a încălcat prevederile art. 13 alin. (1) lit. q) din Legea nr. 506/2004, coroborat cu art. 13 alin. (5) din Legea nr. 506/2004 şi cu art. 7 din OG nr. 2/2001.

Sancţiunea a fost aplicată operatorului întrucât acesta nu a făcut dovada obţinerii consimţământului prealabil expres şi neechivoc pentru transmiterea de mesaje comerciale prin e-mail încălcându-se dispoziţiile referitoare la comunicările nesolicitate prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. q) din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice .

În acest context, s-a recomandat societăţii luarea măsurilor necesare respectării prevederilor art. 12 din Legea nr. 506/2004, în vederea transmiterii de mesaje comerciale prin mijloace de comunicare electronică numai cu consimţământul expres prealabil al destinatarilor.

În conformitate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, este interzisă efectuarea de comunicări comerciale prin utilizarea unor sisteme automate de apelare şi comunicare care nu necesită intervenţia unui operator uman, prin fax ori prin poştă electronică sau prin orice altă metodă care foloseşte serviciile de comunicaţii electronice destinate publicului, cu excepţia cazului în care abonatul sau utilizatorul vizat şi-a exprimat în prealabil consimţământul expres pentru a primi asemenea comunicări.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a aplicat sancţiunea ca urmare a unei petiţii prin care se reclama faptul că operatorul Artmark Holding SRL a transmis petentului mesaje comerciale nesolicitate pe adresa de e-mail a acestuia fără consimţământul său. Astfel, deşi petentul solicitase societăţii să îi fie şterse datele cu caracter personal din baza de date a operatorului întrucât fuseseră obţinute fără acordul său, acesta a continuat să primească din partea Artmark Holding SRL mesaje comerciale nesolicitate pe adresa sa de e-mail.