Dimpotrivă, dacă a cedat după o perioadă lungă de rugăminţi, cadouri şi alte acte ale seducţiei, iar după aceea bărbatul n-o mai vrea, ei bine, în cazul acesta seducătorul va trebui s-o înzestreze, s-o despăgubească într-un fel.

Maria, o orfană din Prahova, crescută de un unchi, popă, ducea o viaţă cinstită şi avea  deja pretendenţi pentru măritiş. Dar s-a îndrăgostit de un tip care-o făcea pe şeful pe la moşia Dudescu. Respectiv, era supraveghetor peste zarzavagiii care munceau prin grădinile marelui ban. Numele acestui isprăvnicel era Constantin (mai scurt, Tache). Nu era localnic, ci venise din Mehedinţi, de unde înţelegem că bătuse ceva drumuri la viaţa lui. Era fandosit, iar printre alte dichisuri, pe dedesubtul fesului purta un batic femeiesc, legat şmecher la ceafă.

 Între el şi Maria au existat nişte întâlniri, nişte declaraţii. Vară, Dărmăneşti-Prahova, anul 1786 (anii 80, am putea spune). Întâlniri programate sau accidentale, prin crâng, pe malul bălţii, prin râpi şi prin grădini. Adică vara iubirii, când Maria visa doar eşarfele înflorate ale veneticului Tache, în timp ce în sângele ei se strecurase sămânţa unei vieţi viitoare.

A venit toamna, iar Tache a constatat că avea alte pretenţii de la viaţa lui viitoare. Nu se vedea însurat cu Maria, nu voia să fie tată şi celelalte. Avea vise, avea planuri care n-o includeau, iar dacă ea îi va pomeni numele vreodată - avea s-o împuşte.

Copilul născut din această legătură de-o vară a alertat familia, satul. Popa a vrut să ştie totul, în amănunt, iar Maria a spus frânturi din poveste , a descris crângul, trecând sub tăcere, îmbrăţişările, aşteptarea. Tache a fost găsit, certat, îmbrâncit apoi reclamat, iar povestea a ajuns la Palatul Domnesc.

Abia de aici devine interesant. Pe tronul Valahiei se afla Hangerli, marinarul cam trăznit (care făcea plimbări într-o sanie trasă de cerbi), iar povestea i s-a părut cu potenţial literar. I-a chemat pe cei doi foşti îndrăgostiţi, ca să vadă eroii cu ochii lui, şi, intrigat de baticul lui Tache, care-l arăta mai şmecher decât era, amuzat de faţa posacă a fetei, care o făcea să arate ca o perdantă pe viaţă, l-a întrebat pe Tache ce alegea: să se-nsoare sau să-i fie tăiat capul la butucul de la Obor.

Nunta a avut loc chiar acolo, pe loc, iar Tache s-a întors cu Maria acasă la ea, adică la popa. A stat o zi-două, iar într-a şasea a anunţat că pleacă la Mehedinţi să-şi aducă lucrurile şi moştenirea. Dar nu s-a mai întors niciodată nici după luni, nici după ani.

Copilul a crescut, Maria s-a descurcat singură. Satul a fost atacat de nişte soldaţi turci, plecaţi după aventuri. Au venit bolile, au avut datorii.

După opt ani, în 1794, tot popa, unchiul Mariei a depus plângere la Palat, nu pentru fuga nemernicului, ci pentru că auzise c-ar fi bigam.

Tache a fost găsit repede, la Mehedinţi, iar judecata a fost lungă, de data asta. În apărarea lui, Tache a spus că nunta cu Maria fusese o farsă: totul se petrecuse sub ameninţare. Or.,el n-ar fi consimţit la acea cununie, dacă nu era călăul alături. Şi nici nu stătuse mai mult de câteva zile în casa miresei. În plus, toată lumea ştia că Hangerli era zurliu rău, aşa că mulţi îi dădea dreptate lui Tache. Nu se ştia vinovat, nici mă care nu se mai însurase după aceea. Prin urmare nu încălca nicio lege. Pur şi simplu fugise pentru că n-o voia pe Maria. Legătura lor nu era decât o aventură de-o vară.

 A fost cercetată legea, au fost trecute din nou în revistă faptele întâmplate cu ani în urmă. Întâlnirile, sărutările din livadă şi îmbrăţişarea din poartă au trecut din gură în gură, de pe buzele inflamate, până sub nasul subţire sau pe lângă urechile înroşite. Nu era boier din Divan care să nu-şi fi dat cu părerea despre povestea Mariei.  Ba mai mult, parcă şi întâmplările se înmulţiseră, căpătaseră nunaţe şi arome care nu mai aveau legătură cu adevărata istorie. Dar oricum ar fi răsucit-o, din toată povestea reieşea că Maria şi-o căutase cu lumânarea, respectiv, cedase prea repede, pentru ca să aibă vreo pretenţie de la Tache. Cum se întâmplă în situaţii de-astea, discuţia a decăzut repede: popa şi-a adus aminte că Tache îi luase un cal, că pusese mâna pe nişte bani şi chiar pe un batic, care va deveni un fel de laitmotiv al procesului.

Până la urmă, mitropolitul, acelaşi Deli Zorzo despre care am vorbit şi anterior, vrea să audă povestea din perspectiva Mariei, pe care o interoghează separat, ascultând cu toată atenţia, notând scrupulos întâmplările din vara iubirii -  valea, crângul şi aşa mai departe. Toate acestea sunt trecute în catastiful procesului, pentru că dovedesc, zice Zorzo, că Maria cedase după mai multe întâlniri, ceea ce, conform legii îl făcea pe Tache dator cu 200 de taleri. Desigur, nu chiar atunci, ci după ce-şi vindea bunurile, după ce făcea rost de bani. În plus mai trebuia să înapoieze şi calul, aşa bătrân cum era, şi… desigur, baticul, pe care îl uitase de mult, dar pe care putea să-l înlocuiască chiar atunci, având în vedere că purta unul, înfăşurat pe sub fes.

Maria s-a întors acasă cu un batic care mult timp a păstrat parfumul, aşa otrăvit cum era, nu al unui bărbat care o aruncase, ci al unei veri care însemna toată viaţa ei, aşa povestită şi comentată de un grup de bărbaţi amatori de poveşti.