O Florence Nightingale a României

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volumul Spitalul „Inima Reginei“ (Ed. Humanitas, 2018) este consemnarea unei impresionante labor of love pe care Principesa Ileana a României o face pentru o posteritate insuficient animată de vocaţia de a ajuta fără dorinţa răsplăţii.

Mărturie a celor patru ani petrecuţi la Bran, în epoca turbulentă a sfârşitului războiului, textul redă fericitul mariaj dintre datoria de fiică şi vocaţia spirituală ale celei ce avea să devină Maica Alexandra.

Soarta micului spital este mângâiată de Providenţă, de la construirea sa, în vara lui 1944, pe un teren ce a aparţinut Reginei Maria şi până când, în ianuarie 1948, îşi vede stăpâna plecând în exil. În nenumăratele episoade dramatice desfăşurate în mijlocul său, chiar în şi cele marcate de impas şi de pericol, intervenţia divină, căreia Principesa nu încetează să-şi arate recunoştinţa, se afirmă indeniabil. Însufleţită de legatul moral transmis de către mama sa, credinţa este elementul ce îi alimentează Ilenei convingerea că unicul serviciu pe care îl poate aduce poporului său este îngrijirea suferinzilor, indiferent de clasa lor socială şi de opţiunile ideologice. Doar câteva cursuri de îngrijire medicală, precum şi un curs de prim-ajutor organizat de Crucea Roşie Română reprezintă fundamentul medical propriu-zis al deciziei Principesei de a ridica şi administra un spital in satul Bran, înzestrarea nativă dominând, după cum ea însăşi mărturiseşte, calitatea dobândită ce o califică pentru dificilul rol de asistentă medicală.

Fără a demonstra talentul stilistic al Reginei Maria, Ileana manifestă, însă, darul narativ ce transformă textul într-o relatare de un dinamism intens asigurat nu doar de evenimentele ce par fragmente de ficţiune, ci şi de o galerie de personaje, care se extinde de la un capitol la altul. Referindu-se la cele mai multe dintre ele prin pseudonime, pentru a le proteja de eventualul pericol, sub regimul comunist, Ileana le aşază, cu tandreţe, la adăpostul aceloraşi amintiri, unde educaţia medicilor şi a unora dintre pacienţi se învecinează natural cu înţelepciunea ţăranilor şi simţul practic al celorlalţi angajaţi. Din echipa medicală se remarcă prezenţa fidelă a chirurgului Radu Puşcariu, fiul academicianului Sextil Puşcariu. Calităţile sale profesionale o impresionează pe Principesă care dedică mai multe pagini descrierii unei spectaculoase operaţii de construcţie a vezicii urinare în cazul unei tinere ţărănci născute fără acest organ.

Sensibilă şi la detaliile logistice, autoarea menţionează toate elementele necesare administrării unui mic, dar complex spital, de la echipamentele sălii de operaţii la obiectele din bucătărie. Este relevant un episod consumat chiar înaintea inaugurării centrului, atunci când, surprinzând-o îngrijorată de lipsa totală a cearşafurilor – materialele fiind rechiziţionate de către Armată –, un producător de textile, aflat în trecere prin Bran, îi oferă un generos stoc de lenjerie şi de ştergare. Gestul o îndeamnă la reflecţie – „De atunci n-am mai pus prosteşte la îndoială puterea lui Dumnezeu de a lucra prin oameni.“ (p. 30)

Ileana consemnează, de asemenea scene intense în care se regăseşte ca unic sau principal însoţitor al muribunzilor, către ultima poartă a vieţii. Astfel, relatând mai întâi serenitatea unui tânăr ţăran credincios, apoi agonia unui comunist ateu, dispus, în ultimele ore de viaţă pământească, să îşi schimbe crezul, în speranţa vieţii de apoi, Ileana înregistrează, fără a se risipi în judecăţi ample, dihotomia credinţă-ateism, invitând, subtil, cititorul să abordeze şi alte potenţiale laturi metaforice.

Însă empatia şi generozitatea pe care le împarte nediscriminat – unui soldat sovietic îi acordă acelaşi tratament ca şi cel rezervat românilor – nu îi slăbesc vigilenţa şi intuiţia. După ce află de perfidul plan al directorului comunist al unei fabrici, dornic să-şi aproprieze spitalul, Ileana elaborează cele mai puternice mecanisme defensive, devenind o stăpână neaşteptat de exigentă şi de riguroasă, mereu atentă la orice posibil defect uşor de speculat de către autorităţi.

Merită menţionată definiţia pe care ea o furnizează comunismului, după mai multe întâlniri cu un medic profund dezamăgit de convingerile sale ideologice, la câţiva ani după înscrierea în partid:

„Comunismul nu este o mişcare de masă, aşa cum se crede adesea. Este credinţa intelectualilor care şi-au pierdut echilibrul spiritual sau nu l-au avut niciodată. […] Oricâte idealuri s-ar lega de mantia în care se înfăşoară comunismul, el are la bază o premisă clară – inexistenţa lui Dumnezeu; această negare în sine lipseşte comunismul de orice urmă de adevăr sau de bine.“ (p. 225)

La cinci ani de la plecarea în exil, imaginea icoanei şi a candelei din holul Spitalului „Inima Reginei“ se află, intactă, în memoria Principesei Ileana, care, de pe celălalt mal al Atlanticului, dobândeşte înţelegerea profundă a sensului autentic al muncii ei la Bran, aproape de stânca în care, pentru un timp, a odihnit inima Reginei Maria.

Spitalul „Inima Reginei“, ediţie îngrijită şi traducere din engleză de Florin Sandu (Humanitas, 2018).

Notă: acest text a fost publicat, în premieră, în Revista 22.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite