Numărul copiilor obezi a crescut de zece ori în ultimii 40 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii obezi sunt tot mai mult, numărul lor crescând de zece ori în ultimii 40 de ani. Concret, în lume există 124 de milioane de copii care suferă de probleme de greutate, la baza acestor probleme situându-se politicile din industria alimentară care au ca efect costuri ridicate ale alimentelor nutritive, inaccesibile familiilor şi comunităţilor sărace.

Datele se desprind din cel mai recent studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care evidenţiază modul în care a evoluat rata obezităţii în rândul copiilor. Mai exact, rata obezităţii în rândul copiilor şi adolescenţilor, la nivel mondial, a crescut de la mai puţin de 1% (echivalentul a cinci milioane de fete şi şase milioane de băieţi) în 1975, la aproape 6% la fete (50 de milioane) şi 8% la băieţi (74 de milioane) în 2016. 

Aşadar, numărul copiilor obezi a crescut de la 11 milioane în 1975, la 124 de milioane în 2016, arată Agerpres. 

Potrivit sursei citate, dacă tendinţa se va menţine, numărul de copii obezi la nivel global îl va depăşi pe cel al al copiilor subponderali (care în 2016 era de 75 milioane de fete şi 117 milioane de băieţi) până în 2022, la nivel global.

În 2016, cea mai mare rată a obezităţii a fost înregistrată în Polinezia şi Micronezia — 25,4% în rândul fetelor şi 22,4%, în rândul băieţilor — urmate de ţările vorbitoare de limbă engleză precum Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Irlanda şi Marea Britanie.

Dintre ţările cu venituri mari, SUA au cea mai mare rată de copii obezi.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite