Poate sărăcia sau poate o ciudată stare de ranchiună îi umplea până la refuz de multe resentimente. Aşa plini de resentimente au votat. Oamenii doar priveau din întunericul apartamentelor spre curţile murdare din spatele blocurilor. Ocoleau televizoarele acum din instinct. Nu citeau deloc ziarele. Tot ce ţinea de mass media le accentua nevrozele. Erau depresivi. Medicii spun că din cauza hranei. Politicienii şi afaceriştii la un loc îi priveau chiorâş. Îi ştiau neorganizaţi, nemunciţi şi lipsiţi de disperare.

Lista cu cele zece persoane de rang înalt din Administraţia locală, într-un Raport Special

Acesta-i începutul unei consemnări recente despre realitatea Botoşanilor. Aşa am scris când am fost recent acolo, fără să mă opresc, aproape douăzeci de pagini. Eram încordat. Căutam adevărul sub pojghiţa roză a acestei ciudate realităţi de la începutul verii 2012. O vară a unei Românii de la Est, de la un capăt de lume. Raţiunea simplă, a frazelor de jurnal, adormea brusc după fiecare cuvânt scris. Nu pentru că obosisem după atâta drum. Nu. Informaţiile se retrăseseră înspăimântate undeva, la loc sigur. Sau le fusese cumpărată cu totul demnitatea şi vigilenţa cu un mare preţ. Nu puteam avea la dispoziţie nici măcar argumentele de bun simţ. Atunci am apelat la logica lui Gogol. Am lăsat să-şi facă de cap Revizorul Guvernamental. Iată schiţa peregrinărilor lui acolo.

Până-n 1 iulie, deci, urma să pice, ca din senin, un mare reprezentant al Guvernului, tocmai la Botoşani. Cu câteva luni în urmă, făcuse ravagii la Cluj. Şi acolo fusese un fel de revizor al lui Gogol. O umbră a unui şef de la DIICOT, mai degrabă. Revizorul avea în geanta lui mare şi uzată, bineînţeles, un raport oficial semnat de Procurorul General. Undeva, într-un colţ al unei foi, se vedea şi semnătura Marelui şi Noului Boss. El se pregătea să ia hainele scumpe ale Împăratului. La urmă, nu într-un colţ, ci la vedere, cu litere mari, roşii, fusese transcrisă şi lista cu zece persoane de rang înalt din Administraţia locală. Revizorul, de fiecare dată când le silabisea numele, devenea tot mai palid. Mai înspăimântat. Voia să le ştie pe de rost. Le repetase toată seara aceea de 15 iunie. Era retras într-un apartament luxos, în centru, la „Rapsodia". Pe la ora două noaptea, însă, brusc, rupe Marele Raport. Bucăţelele mici de hârtie le dizolvă într-un pahar cu apă minerală. Adaugă un Eferalgan şi înghiţi totul. Apoi râde în hohot. Peste hohotul lui de la etajul trei se aşternea cu putere marele cor al petrecăreţilor din Marele Salon de la etajul unu.

Mai întâi Fiscul, apoi Specialele, iar la urmă, Procuratura şi Poliţia

În sfrârşit, revizorul a surâs sardonic încă două ore. Va citi, până la ora cinci dimineaţa, un alt Raport Special. Conţinea datele despre starea de necesitate ce urma să se declanşeze în Zona de Est, la începutul lui iulie 2012. Toate economiile orăşenilor de aici vor dispărea imediat. Urma criza generală a Republicii, apoi cea a Uniunii. Prin decembrie, urma să se declanşeze dezastrul european. Revizorul intuia, ştia precis chiar că, în fiecare oraş, capitală de judeţ, vor veni şiruri întregi de reprezentanţi guvernamentali. Erau dintre cei mai fideli. Mai întâi, Fiscul, apoi Specialele, iar la urmă, Procuratura şi Poliţia. Până-n 1 iulie, trebuia să pornească spre Capitală marele transport de Lichidităţi. Cele zece persoane, la urmă, după ce erau anchetate ca-n anii '50, trebuiau să răspundă de completarea Sumei. Guvernul avea nevoie de 20 de milioane de evro, cel puţin, în monedă forte a Uniunii, ca să câştige sufragiile. Undeva, se căsca o mare gaură în sistemul de alarmă al Uniunii celei dragi. Marea criză acţiona pe ascuns, mult mai rapid decât se aşteptau toţi. Apoi urmau alegerile din toamnă.

Anchetele de la Botoşani

Aşa s-au declanşat anchetele din 2012 la Botoşani. Ele au durat doar patru zile din cele programate de la Centru. Groaza de revizor a durat, însă, doar o zi. Fiecare din oficialităţi a fost mult mai darnică, şi chiar de la început, cu pirpiriul domn din Capitală. El, Revizorul, echipat cu pălărie moale, adică melon, cu scurteică matlasată din cel mai fin fâş, cu blugi, fără pantofi ascuţiţi, se aştepta la ceva, dar nu chiar aşa. Geanta lui s-a dovedit neîncăpătoare, încă din prima zi, până la prânz. Au mai fost cumpărate, îndată, încă nouă. Zece au fost în total. În a treia zi, deja, Revizorul a fost invitat la primul bal dat în onoarea sa. Noul Boss local, pe lângă daruri, i-a prezentat-o şi pe frumoasa lui fiică, studentă la Oxford sau Cambridge, unde studia marketingul şi regia de film superrealist.

Cinci mandate de arestare, semnate de Boss

Revizorului, astfel, chiar în acel moment, i-au crescut două mari aripi numai din fulgii impregnaţi cu frişcă roz. Bineînţeles, toate ingredientele erau invizibile. În acelaşi timp, Marelui Procuror, ocupat în ascuns, chiar acolo, cu dosarele restante locale, i-au ţâşnit din umeri două aripi de pelican. Tot nevăzute. Toţi ştiau că se apropie vacanţa de vară şi soţia acestui căpcăun local îi teroriza pe cei din jur. Frumoasa soţie a procurorului, actriţă sau avocată, ea însăşi a urcat mai întâi, în acea noapte, în apartamentul Revizorului. Apartamentul de lux era la etajul trei, aşezat pe colţ. Ziua a patra a fost zi de odihnă. Au lucrat doar prietenii nevăzuţi ai Revizorului. Umpleau de zor următoarele genţi. În a cincea zi, a fost zi de poker şi whisky la Marele Conac. Atunci Revizorul şi-a dat în vileag slăbiciunea. Le-a arătat comesenilor umflaţi, buhăiţi, terminaţi, în sfârşit, celor din jur, cinci mandate proaspete, semnate tocmai de „Noul Împărat". Cu adevărat, şi-au dat seama că erau cinci mari absenţi de la magnificul lor joc. O mare parte din cei de acolo a suferit pe rând, de nervi sau chiar atacuri coronariene. Zece au fost culeşi din pădurea de lângă Conac cu o caleaşcă neagră. Au fost internaţi grabnic la Marele Spital. Li s-au administrat, până la sfârşitul săptămânii, o mulţime de sedative. Între timp, la Sediul Central, au început informările şi analiza documentelor venite de la filaj. Revizorul devenea tot mai suspect în ochii celor disperaţi. Tânăra nevastă a procurorului a plecat imediat, pe şest, sau la Miami, sau pe Coasta de Vest a Americii. Se compromisese de data asta prea uşor. Studenta Marelui şi Noului Boss local, însă, a anunţat printr-un e-mail, trimis de la Ambasada din Londra, că prezenţa ei la Botoşani a fost ultimul mare fals. Până-n ziua a şaptea aşa au circulat zvonurile în vilele dinspre Iaşi. Revizorul nu mai era confidentul Împăratului. Ba dimpotrivă. Le devenise cel mai mare duşman. Trebuia mai întâi lichidat, chiar acolo, unde se ascundea acum, printre Masoni. Abia după aceea, puteau să înţeleagă de ce marea criză nu va începe în decembrie 2012. Ci abia la începutul verii din anul următor. Până la urmă, cele zece genţi cu cele patruzeci de milioane de evro au fost depozitate în seifurile celor două Partide. Atât se mai ştie. Revizorul demult a dispărut. Era cu totul şi cu totul al lui Gogol.

A fost schema piesei „Revizorul" de Gogol

Cam asta ar fi rezumatul acelei consemnări. Eram atunci, în noaptea de 15 iunie, încă la Botoşani. În acel text, am adaptat uşor schema piesei „Revizorul", a nemuritorului Gogol, la realităţile din Est. Realităţi mărunte, obişnuite, deloc scrise cu majusculă. Căci optzeci la sută dintre cei de la Botoşani, de fapt, sunt foarte săraci. Mai bine spus sunt bine munciţi, bine organizaţi şi foarte disperaţi. Privesc acum năuci din dosul geamurilor strâmbe de la bloc. Nu mai au nevoie de nimic. Libertatea câştigată cu sânge în '89 îi priveşte crud drept în ochi. Totuşi, aşa vor mai rezista ani în şir de-acuma. Fiind la final, mai bine să tragem cortina.