Nivel istoric al ratei şomajului în rândul tinerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai afectaţi de şomaj sunt tinerii FOTO Adevărul
Cei mai afectaţi de şomaj sunt tinerii FOTO Adevărul

Rata şomajului continuă trendul ascendent înregistrat în ultimul trimestru al anului 2014, arată cifrele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului a crescut în primul trimestru al acestui an, la 7,4%, de la 6,7%, cât a fost în precedentele trei luni. Astfel, numărul şomerilor a ajuns la 655.000, potrivit INS.

Situaţia tinerilor e cea mai rea. Şomajul a ajuns la cel mai ridicat nivel în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15-24 de ani. Astfel, 24,7% din tinerii înregistraţi în bazele de date ale agenţiilor pentru ocuparea forţelor de muncă nu lucrează.

„Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 de ani) a fost în perioada analizată de 59,1%, în scădere faţă de trimestrul anterior cu 1,7 puncte procentuale. Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbaţi (66,8%, faţă de 51,4 pentru femei)”, arată INS, într-un comunicat.
Cauza principală a creşterii ratei şomajului este valul de disponibilizări din companiile de stat şi private, susţine Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical (BNS). „Discutăm despre un indicator care se colectează din înregistrările din sistemul public. Sunt persoane care au fost angajate şi care şi-au pierdut locul de muncă sau tineri care au descoperit că, dacă au terminat şcoala şi nu şi-au găsit un loc de muncă, se pot înregistra în sistemul public şi pot deveni beneficiarii ajutorului de şomaj şi a unor servicii pe care agenţiile pentru ocuparea forţelor de muncă le pot oferi. Cifra este dată de disponibilizări care au avut loc în foarte multe companii din România, de stat sau private”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Dumitru Costin.

Şomajul real, mult mai mare

Liderul BNS susţine însă că rata reală a şomajului este mult mai mare decât în statisticile oficilale. Asta pentru că multe persoane care au depăşit perioada de şomaj nu mai sunt înregistrate. Astfel, rata reală a şomajului s-ar cifra la aproape 20%, arată Dumitru Costin.

„Pe lângă cei înregistraţi, mai sunt îngrozitor de mulţi alţi şomeri. Rata reală a şomajului în România este mult mai ridicată. Ajunge până la 18-20%. Problema este că rata şomajului este un indicator care scoate la lumină doar persoanele înregistrate în bazele de date şi care sunt beneficiare ale indemnizaţiei de şomaj. Mulţi dintre cetăţenii României, după ce ies din şomaj, nu mai rămân înregistraţi ca şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.  Astfel, partea ascunsă a pieţei muncii nu se vede decât în cercetările naţionale, cum ar fi recensământul”, a precizat Dumitru Costin.

Populaţia activă a României avea în total, în primul trimestru, 8,89 milioane de persoane, din care 8,23 milioane persoane erau ocupate şi 655.000 de persoane erau şomeri.
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite