Nimeni nu le va mai putea trece pe dinainte!

Ajuns la Slătioara intenţionat ca să fiu cât mai aproape de cerul meu şi de stelele mele şi de sufletul meu şi, astfel, de pământul meu pe care am fost zămislit, am izbutit să petrec în trei zile la rând o iarnă cu o ninsoare şi cu un viscol care să acopere cu omăt  totul în jurul meu, ca în zilele Crăciunului copilăriei şi, la capătul acestor zile,

să petrec şi Blagoveştenia, văzând cu ochii, cât mai apuc să văd în ultima vreme, cum se smulge Slătioara din iarnă şi se încurajează să lase loc florilor de cireşi sălbatici care spuzesc Măgura şi viorelelor răsărite printre firele de iarbă săracă, ţesând borangicul lor albastru, dar fără miros cum s-ar fi cuvenit, fiindcă de Buna Vestire ar fi trebuit să cânte cucul şi ele să-şi piardă parfumul în aceeaşi zi. Însă primăvara aceasta cucul n-a mai cântat la Bunavestire. Îl aştept şi eu la Slătioara cu nerăbdarea sporită de neliniştea ce ne-a cuprins pe toţi şi toată ţara în faţa zilei de mâine.

A venit la timpul ei, potrivit dintotdeauna sorocului, şi prima barză, chiar în ajunul Bunei Vestiri, însă şi cuibul ei, cum se vede în fotografia care pecetluieşte începutul acestei cărţi poştale, era cotropit de zăpadă.

Trăim astfel o vreme când zilele calendarului se amestecă, când vremuiala ne pedepseşte odată cu vremurile, obligându-ne parcă să înţelegem cât de scump se plăteşte în viaţă dezbinarea şi dumănia şi patima luptei pentru putere cu orice preţ şi cum se subţiază şi se pierde din fiinţa noastră religia generozităţii şi iubirii faţă de aproapele şi solidarităţii întemeiată pe credinţa în filosofia cuprinsă în semnificaţia înţeleaptă a sintagmei ”numai  împreună”.

Iată de ce la capătul duminicii trecute am trăit o clipă de trezire a sentimentului speranţei care mi s-a părut că începe să se înfiripe minut cu minut o dată cu minutele care au încununat un eveniment media tulburător prin puterea de a transmite fiecăruia dintre noi gândul că încă mai putem fi un popor care îşi regăseşte în clipa unei mari primejdii şi deznădejdi virtutea identităţii naţionale şi de spirit, lăsând în urmă denumirea de ”populaţie”.

Teledonul a răscolit conştiinţa naţiunii vitregite de-a lungul atâtor veacuri de istorie, nu o dată dramatic potrivnică, şi ar putea să reprezinte, şi cred că aşa va fi, semnul adevărat al Sărbătorii Bunei Vestiri.

Această Bună Vestire a anului 2020 ne-a redescoperit tuturor locul şi rolul şi rostul şi folosul în viaţa întregii societăţi al oamenilor cu multă ştiinţă de carte, cu conştiinţă înaltă şi mare caracter şi mare profesionalitate în slujba cauzei patriotice a marilor oameni cu adevărat, cum sunt şi profesorii doctori, solidari şi generoşi şi devotaţi cu întreaga lor ştiinţă ce stau azi în fruntea liniei întâi a frontului slujit cu abnegaţie şi eroism de corpul medico-sanitar în războiul cu un inamic atât de înfricoşător.

Ei, aceşti mari profesori doctori şi toţi ostaşii eroi ai Corpului Sanitar, sunt Modelul şi reprezintă întreaga noastră nădejde.

Nimeni nu le va mai putea trece pe dinainte!            

P.S. Când am încheiat de scris această carte poştală, la Slătioara a început iar să ningă cu furie şi spre casa în care stau s-au îndreptat, căutându-şi adăpost, patru căprioare. În aceeaşi clipă, dar chiar în aceeaşi clipă, o slătioreancă, Lorica, ne-a adus într-o ulcică de pământ ars un buchet cu primele flori albe de  Floarea Paştelui, culese atunci, sub ninsoare. Nu se poate să nu izbândească primăvara!