Nicolae Bănicioiu: „Cardul de sănătate funcţionează normal. Multora nu le convine că nu am uitat de el”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cardul de sănătate funcţionează normal, după cum a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. „Multora nu le convine că nu am uitat de el”, a explicat oficialul.

„Unii sunt foarte supăraţi că acest card funcţionează şi, practic, toate acele servicii care erau decontate până acum din burtă, vor trebui şi executate în unele cazuri sau nu vor fi plătite dacă nu vor fi făcute. Sistemul funcţionează corespunzător”, a declarat ministrul Sănătăţii înainte de a intra la grupul PSD din Senat.

Oficialul a explicat că sistemul cardului de sănătate nu se poate bloca timp de zece minute, cum reclamă medicii de familie. Concret, aceştia au anunţat că întâmpină din nou blocaje în sistem, în timp ce reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate afirmă că nu au mai primit sesizări. Potrivit acestora, numai în două ore au fost acordate 137.000 de servicii medicale cu card.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) spun că sistemul cardului naţional de sănătate a fost funcţional marţi, chiar dacă este început de lună şi se fac raportări de către furnizorii de servicii medicale. Potrivit acestora, la CNAS nu s-au primit marţi sesizari despre blocaje în sistemul cardului de sănătate sau în celelalte aplicaţii informatice.

Cardul, obligatoriu de la 1 mai

CNAS a precizat că au fost acordate, între orele 9.00 şi 11.00, 197.130 de servicii medicale, dintre care 137.567 cu card şi 59.563 fără card. În Bucureşti, în cele două ore au fost acordate 20.706 servicii cu card şi 9.727 fără card.

„Sistemul cardului naţional de sănătate este funcţional şi nu au existat blocaje. Chiar dacă ne aflăm la început de lună, perioada de raportări pentru furnizorii de servicii medicale, problemele semnalate astăzi au fost de funcţionalitate. Acest lucru este demonstrat de numărul de servicii medicale validate cu cardul, înregistrate în sistem”, a precizat CNAS într-un comunicat de presă.

Medicii de familie bucureşteni au acordat, între orele 9.00 şi 11.00, 5.801 servicii cu card şi 3.056 fără card, a precizat sursa citată.

Cardul naţional de sănătate trebuia să fie, din 1 mai, unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. În mai, prima lună de folosire a cardului de sănătate, au fost acordate peste 10 milioane de servicii medicale, dintre care 6,4 milioane au fost validate cu cardul de sănătate, potrivit unei statistici prezentate de CNAS.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite