Niciun donator compatibil de celule stem pentru 17 pacienţi români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru 17 pacienţi nu s-a găsit un donator compatibil FOTO Adevărul
Pentru 17 pacienţi nu s-a găsit un donator compatibil FOTO Adevărul

Pentru 17 pacienţi români care aveau nevoie de transplant cu celule stem nu s-a găsit un donator compatibil niciunde în lume, spune directorul Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH), medicul Aurora Dragomirişteanu.

Potrivit acesteia, acţiunea de donare de celule stem este la fel de simplă că cea de donare de sânge, motiv pentru care a făcut apel la donare.  

„La nivel mondial, 49% din totalul transplanturilor sunt realizate cu donatori internaţionali. În România, avem 43 de pacienţi noi identificaţi anul acesta au indicaţie de transplant, pentru 17 dintre ei eforturile sunt zero, nu găsim donatori între cei 30 de milioane la nivel internaţional. De fapt, în total avem aproape 100 de bolnavi care au indicaţie de transplnat, pentru o parte avem donatori identificaţi, sunt în plan de pregătire, dar pentru 17 dintre ei nu găsim niciun donator în acest moment. Lucru pe care nu l-am promovat foarte tare, dar care este cel mai  dureros”, a explicat Dragomirişteanu, citată de news.ro.

În cazul a jumătate dintre cei care au indicaţie de transplant niciodată nu s-a găsit donator compatibil.

„La jumătate dintre cei care au indicaţie de transplant niciodată nu am găsit donator compatibil, câţiva dintre ei au avut şansa să aibă în familie un donator pe jumătate identic şi am făcut un haplotransplant (transplant medular cu celule hematopoietice recoltate de la donator compatibil doar pe jumătate cu pacientul). Dar nu toţi au nici măcar şansa aceasta şi pierd indicaţia de transplant şi atunci nu pot fi niciodată transplantaţi”, a mai spus medicul.

Haplotransplantul se face fie de la frate, fie de la mamă sau tată, fie de la copii şi puţin probabil de la o rudă de alt grad.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite