Domnul Sararu, ca de obicei, ne tot arata relele dar pierde printre meandrele scrierii vagi, careia nu ii lipsesc oarecare valente poetice, explicatia sursei acestor rele. Parafrazand pe Iorga cu al sau celebru Bizant dupa Bizant, comunismul dupa comunism este originea raului , dar asta se fereste autorul nostru sa observe. In aceasta cheie datul de vina pe vreme devine un fapt de un atroce umor involuntar. Schema domnului Sararu este simpla dar contradictorie: pe de o parte domnia sa vede relele pe scara extinsa din viata noastra sociala, pe de alta parte cand se refera la autoritatile care in mare masura produc de fapt aceste rele, nu are decat cuvinte de lauda. Nu o sa vezi vreodata ca pune punctul pe i, Doamne fereste. Cand te apuci sa il lauzi pe Madalin Voicu, cum a facut intr-una din postarile recente, cum naiba sa mai ai pretentia sa vii si sa arati cu degetul, rezultatul “ lucrarii” lui Madalin si a altora ca el. ( Apropos de Madalin, toata stima pentru cei care au facut actul de bun simt sa se revina la numele istoric de Parcul Ioanid, dupa aberatia schimbarii numelui acestui parc). Dl Sararu apreciaza sprijinul dat de criticul Constantin Stanescu la vremea respectiva pentru romanul “Niste Tarani”. Din pacate Constantin Stanescu, om plecat tot de la tara, cu merite reale devreme ce a avut curajul sa demaste printre primii impostura lui Eugen Barbu, pe vremea cand acela era atotputernic, reprezinta tot un caz trist de tradare a traditiilor si valorilor civilizatiei taranesti autentice devreme ce apreciaza o scriere national comunista unde prim secretarii “este” frati cum taranii obiditi ca nu se pot colectiviza mai repede... Aberatiile “meteorologice” mascheaza prost aceiasi si aceiasi neinfranta credinta in “idealurile luminoase”. Cu abilitatea “nationala” (nationalista de fapt) autorul nostru se catarase pana sus, sus in ierarhia culturnica si realitatea politica de acum pare sa il indreptateasca din pacate