Neurochirurg: Medicii care se opun vaccinării ar trebui să rămână fără dreptul de liberă practică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Israelienii ar vrea a treia doză, românii nu o vor nici pe prima  Foto: Rovaccinare
Israelienii ar vrea a treia doză, românii nu o vor nici pe prima  Foto: Rovaccinare

12% dintre lucrătorii din sistemul de sănătate nu s-au vaccinat anti-COVID nici acum, la şapte luni de la debutul campaniei de vaccinare, a cărei primă etapă li se adresa tocmai lor, din considerentul că personalul din „linia întâi” trebuie imunizat cu precădere: nu doar pentru protecţia lor, ci şi a pacienţilor. Neurochirurgul Vlad Ciurea spune că medicii care se opun vaccinării ar trebui să rămână fără dreptul de liberă practică.

Dr. Vlad Ciurea e de părere că „lipsa de educaţie” – chiar şi la acest nivel – e de vină pentru această situaţie şi spune că medicii care se opun vaccinării ar trebui să rămână fără dreptul de liberă practică

Potrivit informaţiilor de la Comitetul Naţional pentru Campania de Vaccinare (CNCAV), dintre cei 322.083 de angajaţi din domeniul sănătăţii şi din serviciile medicale şi de îngrijire la domiciliu s-au vaccinat 311.369 cu ambele doze. Asta înseamnă că 10.714 angajaţi în domeniul sănătăţii (12%) nu sunt protejaţi contra variantelor virale ale SARS-CoV-2 care circulă la acest moment şi, în caz de infectare, vor transmite virusul pacienţilor care vin în spital. 

Problema este că mare parte dintre persoanele în vârstă de peste 50 de ani nu sunt vaccinate. Conform CNCAV, categoria persoanelor vulnerabile – cărora le era rezervată etapa a II-a a campaniei de vaccinare – este imunizată într-o proporţie de cel mult o treime. 

De ce nu se vaccinează întreg personalul medical 

„Este o lipsă de educaţie. Şi mai e ceva. Scuzaţi-mă, eu lucrez într-un spital privat. Directorii numai au întors privirea, aşa, către noi şi ne-am vaccinat toţi. Pe de-o parte, este elementul de conştiinţă – că am părul alb, sunt chirurg şi trebuie să mă duc în faţa unui pacient – iar al doilea, consultaţiile, face to face, te apropii de o anumită persoană. Şi noi trebuie să respectăm anumite reguli, dacă noi nu le respectăm, cine să le respecte? Noi trebuie să fim un exemplu. Sunt uimit când aud că doamnele asistente sau corpul de brancardieri, sau TESA care lucrează în spital nu se vaccinează”, a explicat neurochirurgul Vlad Ciurea. Întrebat ce părere are despre un medic care le recomandă pacienţilor lui să nu se vaccineze, neurochirurgul a răspuns: „Că nu e doctor! În Facultatea de Medicină se predă un an întreg (cursul despre – n.r.) bolile infecţioase şi bolile tropicale. (…) A trebui să ajung în Amazon şi trebuia să fiu vaccinat contra febrei galbene. Şi m-au întrebat: «Chiar aveţi vaccinul?» Eu aveam o hârtie. Au spus: «Dacă nu aveţi, nu intraţi, că sigur muriţi». Şi nu am intrat în Amazon pentru asta”. 

Medicii anti-vaxeri ar trebui să rămână fără diplomă 

Dr. Vlad Ciurea e de părere că medicii care le recomandă pacienţilor să nu se vaccineze ar trebui să rămână fără dreptul de liberă practică. „Ar trebui ca aceşti doctori să fie ei înşişi convinşi că ceea ce spun este corect, iar cuvântul unui doctor este lege pentru pacientul lui şi pentru comunitatea lui, adică familia şi cei apropiaţi. Dacă propovăduieşti asemenea lucruri, înseamnă că tu nu eşti convins de facultatea ta de medicină, pe care ai absolvit-o. L-am auzit pe dr. Streinu-Cercel, profesor de boli infecţioase, care a zis clar: doctorului care nu recomandă vaccinul să i se ridice diploma – a spus-o şi aşa şi gândeşte. Gândesc exact la fel”, a mai spus dr. Vlad Ciurea. 

O metodologie privind definiţiile de caz dată publicităţii pe 2 iulie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prevede testarea periodică a personalului medical care nu s-a vaccinat. Metodologia e valabilă dacă incidenţa creşte peste 1,5 cazuri la mia de locuitori sau de îndată, dacă în spital a fost confirmat un pacient infectat cu varianta Delta. Testarea se va face prin test rapid antigenic la interval de 3 zile sau prin test RT-PCR o dată la 7 zile. 

Israelienii ar vrea a treia doză, românii nu o vor nici pe prima 

De teama tulpinii indiene, Israelul a început de luni să administreze a treia doza de vaccin Pfizer pacienţilor cu sisteme imunitare compromise. Cel mai probabil nu va fi disponibilă prea curând o a treia doză de vaccin populaţiei generale, ci doar celei vulnerabile în faţa variantei Delta, precizează autorităţile de la Tel Aviv. 

În România, campania de vaccinare s-a plafonat la 7.000 de persoane pe zi cu prima doză, notează Dragoş Vana, co-fondatorul site-ului Graphs.ro. „E bine măcar că nu a continuat scăderea”, este observaţia lui Dragoş Vana, care însoţeşte graficul cu scăderea continuă a disponibilităţii românilor de a se vaccina. 

Din personalul medical care lucrează în spitale nu s-a vaccinat anti-COVID, deşi campania de vaccinare a debutat chiar cu imunizarea celor din „linia întâi”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite