Neputincioşii

Ştim cu toţii că nu avem autostrăzi, că sistemul de sănătate este catastrofal, că şcoala e prăbuşită în dispreţ şi mediocritate, că educaţia este praf, că liniile ferate sunt varză...

Sunt subiecte pe care le discutăm în fiecare zi. Apoi, ridicăm din umeri, asta este!, şi ne vedem fiecare de treabă. Acest comportament mi se pare lipsit de logică, de-a dreptul aberant. Adică, ştim în ce hal trăim, dar nu facem nimic. Nimic! Ne plângem, ne lamentăm, criticăm, înjurăm şi ne trece. O vreme. Ne-am resemnat, trăim în aberaţii. Cine vrea să muncească şi să trăiască decent şi să nu se mai plângă de toate mizeriile din România, pleacă în lumea largă. Bună alegere! Românii din diaspora sunt cei mai expuşi la valorile Occidentului. De aceea, PSD şi propagandiştii săi se tem de diasporă.

Ce trebuie făcut, totuşi? Probabil că nu mai trebuie făcut ceva, pentru că majoritatea este mulţumită cu această „stare de lucruri“. Probabil că cei care ne conduc consideră că aşa trebuie să meargă treburile în România. Poate că atât putem şi atât ne duce capu’.

Cu siguranţă, în România există mulţi oameni care ştiu ce ar face dacă ar ajunge să conducă treburile ţării. Dar nu se bagă. Pentru că totul se face cu voie de la partid. Totul e controlat de partid. Şi nici nu există interes din partea partidelor pentru a da ţara pe mâna oamenilor competenţi. Aşa încât, profesioniştii rămân pe margine şi adună frustrări.

Nu există interes din partea partidelor pentru a da ţara pe mâna oamenilor competenţi.

Se vorbeşte despre tineri, despre entuziasmul şi puterea lor de schimbare. Dar ne-am lămurit şi cu tinerii care au guvernat până acum. Sunt mai aroganţi, mai lacomi, mai ipocriţi decât cei bătrâni şi sunt departe de Dumnezeu.      

Mulţi aşteaptă soluţii salvatoare de la intelectuali. Şi lucrul ăsta îi enervează pe intelectuali. Pentru că li se reproşează că nu se implică. Unde să se implice? În fabrici şi uzine? În pieţe publice sau la televiziune?

Se cheltuiesc imense energii cu trăncăneala, cu bombănitul, cu băgatul strâmbelor, cu trasul sforilor, cu aruncatul cu rahat, parcă dracu’ ne-a luat minţile! Niciun plan nu poate fi dus până la capăt. Niciun angajament nu poate fi onorat. Niciun termen nu este respectat.

Poate ar trebui înviat Nicolae Ceauşescu. Să ne pună la treabă. Bună idee! Totuşi, dacă ar reveni Ceauşescu în fruntea ţării, ar înseamna să ne întoarcem la cartelele de untdelemn şi ouă, la programul de apă caldă, la cozile la carne, la două ore de program TV...  Pentru că Ceauşescu, mall-urile, supermarketurile şi cartelele la pâine nu pot coexista. Asta trebuie să înţeleagă nostalgicii pomanagii: nu se poate şi cu supermarketurile pline cu portocale şi cu Ceauşescu în funcţia de cârmaci! Deci, reîntoarcerea este imposibilă.

Dacă tot nu ne iese nimic bun pentru ţară, atunci ar trebui să recunoaştem că suntem nişte neputincioşi. N-ar fi nicio ruşine. Neputincioşii n-au speranţe şi curaj. Neputincioşii deschid gura şi înghit. Atât cât li se dă. Avem nevoie de o trecere prin Purgatoriu pentru a ieşi din neputinţă.