«Neoprimitivii»

Neoprimitivismul reprezintă o realitate culturală determinată economic şi deţine poziţii sociale decizionale prin substituire şi nu prin legitimare sau delegare. Adică parazitând instituţiile statului şi paralizându-le prin simplă închirirere, apoi, şantaj şi agresiune fizică.

Neoprimitivismul a fost definit de filozoful şi criticul sicilian Manlio Sgalambro în urma colaborării cu regizorul şi compozitorul Franco Battioto, sicilian şi el.

Potrivit celor doi, neoprimitivii reprezintă rezultatul parvenirii materiale cu orice preţ şi a consumerismului fără limite. Aceste două elemente ale cotidianului contemporan au creat o cultură urbană specifică: neoprimitivismul. Neoprimitivii deţin o altă identitate culturală. Această identitate culturală, dacă ar fi să luăm cazul României, se manifestă prin cultura manelelor, aruncatul banilor, strigături susţinute de gesturi care întăresc sublinierea puterii celui care este strigat. De exemplu strigarea: „ghenosu-ghenosu-ghenosu-ghenosu” oferită teatral de manelistul «Copilul Minune», datorită sumei mari de bani aruncate manelistului în dar; «ghenosu» însemnând «tovarăş».

Neoprimitivii au un vocabular nou al cărui vârf de lance sunt poreclele de clan gen «Butoane», «Cîrpaci», sau de persoană precum «Adi Minune», «Cosmos Tănase», «Bercea Mondial» sau «Gypsy Gypsanu»(în traducere ar fi «ţiganu’ ţigănoiu»); apoi avem cuvintele care forţează impunerea prestigiului social care devin nume proprii precum «Mercedes», «Napoleon», «Simeria». Vocabularul este „cifrat”, cuvintele obişnuite au un alt sens.

Urmează investiţia în obiecte de dragul exhibiţionismului. Investiţia în obiecte de prestigiu social, odată devenită un vis împlinit şi apoi uşor de obţinut pentru membrii mai tineri ai clanului, s-a trecut la următoarea investiţie: cumpărarea puterii în zona locală şi dezvoltarea unor reţele de exploatare economică şi socială a fiecărei regiuni din ţară, prin cooperare cu alte clanuri.

Neoprimtivii stăpânesc România. Ei sunt aceia care de fapt o administrează şi această administrare are legile ei. Aceste legi instituite de neoprimitivi sunt deasupra  Codului penal, Codului Civil şi Constituţiei. Acestea din urmă sunt doar repere formale, lipsite de consistenţă în imediat pentru neoprimitivi. Clanurile oferă voturi şi bani în schimbul puterii.

Dar ce este mai grav este un alt lucru: clanurile au început să ofere şi siguranţă pentru cei aflaţi la putere. Adică pacifică un judeţ sau zone întregi din ţară asigurând câştigarea alegerilor pentru acela care le oferă în schimb putere deplină în teritoriu, omul politic devenind la rândul său garantul clanului atunci când neoprimitivii încalcă legea. Decidentul politic administrează de fapt statul prin intermediul clanurilor. De aceea s-a ajuns la paradoxul ca poliţia, în loc să-i aresteze,  chiar şi în ciuda evidenţelor, nu numai că îi protejează în cazuri grave de încălcare a legii dar le asigură şi protecţie, organizând filtre de ochii lumii, cum a fost la nunta organizată de interlopul «Cosmos Tănase» la Iaşi.

În consecinţă, un fost preşedinte al ţării s-a încuscrit cu mai puternicul peste clanuri. Pentru că realitatea cea mai dureroasă este întrebarea: unde sunt românii în această ecuaţie a puterii? Românii au devenit sclavii de pe plantaţiile economice ale clanurilor. România clanurilor a înlocuit România suverană.

Românii plătesc taxele şi impozite pentru întreţinerea clanurilor şi acoperirea facturilor faţă de păgubiţii externi, care reclamă jaful şi şantajul.