Nem tudom, Tökés bácsi!

Când îl aud pe Tőkés vorbindu-ne despre «drepturile maghiarilor», mai că m-apucă dorul de Vadim.

După cum probabil aţi aflat deja, România şi-a prezentat raportul de ţară privind situaţia minorităţilor în faţa Comitetului ONU pentru Eliminarea Discriminării Rasiale, reunit ieri şi astăzi la Geneva. Ştirea n-ar fi făcut atâta vâlvă dacă, pe lângă documentul oficial înaintat de autorităţile de la Bucureşti, pe masa înaltului organism internaţional n-ar fi ajuns un alt raport, neoficial, redactat de trei organizaţii maghiare din Transilvania. Ar fi inutil, cred, să precizez că această dare de seamă alternativă nu conţine o analiză obiectivă a chestiunii puse în discuţie, ci o declaraţie de principii a unei mişcări ce militează pentru autonomia pe criterii etnice.

Dar să vedem ce conţine aşa-zisul „raport din umbră". Principala nemulţumire a maghiarilor ar fi, potrivit autorilor, că sunt trataţi ca nişte cetăţeni români de mâna a doua. Argumente? Că n-au universităţi în care să înveţe în limba lor maternă, că nu sunt numiţi la conducerea instituţiilor publice în zonele unde reprezintă populaţia majoritară, că regiunea în care trăiesc sărăceşte dacă UDMR nu se află la guvernare şi, nu în ultimul rând, că Ţinutul Secuiesc n-are statutul unei entităţi administrative care să se autoconducă după cum o taie capul.

În fine, n-o să stau să despic în patru firul revendicărilor pe care le tot auzim, de douăzeci de ani încoace, din gura oricărui radical maghiar. Ele ne sunt arhicunoscute. Ce-ar mai fi de adăugat după ce dl László Tökés, din postura de vicepreşedinte al Parlamentului European, pune semnul egal între Harghita-Covasna şi Kosovo? Recenta sa afirmaţie, potrivit căreia secuii ar trebui să iasă în stradă ca să obţină ce‑au obţinut kosovarii, n-a făcut decât să inflameze din nou spiritele. Şi, evident, să arunce serioasa şi necesara dezbatere despre autonomie şi regionalizare în derizoriul extremismului de-o parte şi de cealaltă a baricadei.

Adevărul este că „raportul din umbră", conceput în laboratoarele aghiotanţilor lui Tökés, nu are scopul de a rezolva problemele cu care se confruntă etnicii maghiari. În fond, înainte de păstrarea identităţii culturale, ei ar trebui să fie mai preocupaţi de grija zilei de mâine, ca şi concetăţenii români. Documentul trimis la Geneva nu serveşte decât intereselor unor cercuri politice a căror legitimitate se clădeşte pe cultivarea diferenţei, separaţiei, izolării.

De aceea, când îl aud pe Tökés vorbindu-ne despre „drepturile maghiarilor", mai că m-apucă dorul de Vadim. Să nu fiu înţeles greşit. Nu sunt un fan al „Tribunului", de câte ori îi răsfoiesc fiţuica îmi vine să mă spăl pe mâini şi de câte ori îl văd la televizor am senzaţia că mă uit la „Balamuc Show". Dar cu toate că nu l-aş vota nici pentru funcţia de preşedinte de scară de bloc, trebuie să recunosc fără ezitare că le dă o binemeritată replică revanşarzilor maghiari. Eu prefer să nu înţeleg ce vrea, de fapt, preşedintele de onoare al UDMR. Pe limba lui: „Nem tudom, Tökés bácsi!"