Nelu Tătaru: „Am fost la ziua premierului în trecere. Nu sunt nici fumător, nici băutor“

Nelu Tătaru: „Am fost la ziua premierului în trecere. Nu sunt nici fumător, nici băutor“

FOTO George Călin

Ministrul Sănătăţii a spus că a fost la ziua premierului Ludovic Orban, însă numai la început. Nelu Tătaru a menţionat că a fost „un moment regretabil, la ziua unei persoane, într-un context în care cineva încearcă să şteargă nişte realizări”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am fost la început, l-am felicitat pe premier, nu am stat prea mult, am plecat. Găsesc că este un moment regretabil, la ziua unei persoane, într-un context în care cineva încearcă să şteargă nişte realizări. Nu sunt nici fumător, nici băutor”, a declarat Nelu Tătaru, la TVR.
 
Cât despre recomandarea pe care i-ar face-o premierului Ludovic Orban, care este fumător, Tătaru a spus: „Este un obicei al fiecăruia dintre noi, un mod de viaţă pe care ni-l alegem şi suntem responsabili. Ca medici, interzicem fumatul, interzicem alcoolul, bem doi litri de apă pe zi, nu facem exces de sare şi zahăr. Este un context în care domnul prim-ministru Ludovic Orban şi-a asumat ieşirile, şi-a plătit amenda”.
 
O fotografie în care apare premierul Ludvic Orban cu ţigara aprinsă în mână şi mai mulţi miniştri care au în mână pahare sau ţigări a fost publicată, vineri, pe Facebook. Fotografia a fost făcută într-unul dintre birourile de la Guvern.
 
Premierul Ludovic Orban a achitat două amenzi în valoare totală de 3.000 de lei, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise.
 
Orban, despre fotografia în care apare fumând şi fără mască: A fost promovată de PSD asiduu. Să ridice piatra dacă sunt convinşi că nu au păcătuit

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: