Necunoscuta majoră din spaţiul politic românesc: evaluarea politicilor publice

Evaluarea politicilor publice arată capacitatea, calitatea şi coerenţa unei guvernări este dată nu numai puterea de a produce legi sau directive, ci şi de capacitatea sa reală de a le transpune în realitate

Noii Illuminati, cei despre care am vorbit atât de mult în ultimele articole, au pus, mai demult, o întrebare fundamentală: dincolo de teoria jocului, fascinantă şi deschizătoare de drumuri şi realităţi pentru generaţiile ce urmează, pentru acum, în imediat, la ce se pot aplica modelele complexe de analiză?

Răspunsul a fost dat pentru prima oară în SUA, la începutul anilor '60, s-a dezvoltat mai apoi în Marea Britanie, ţările scandinave şi după aceea, în anii '80, în majoritatea ţărilor din Europa occidentală, pentru ca, din 1990, să fie devină exigenţă legală aplicată sistematic de către Comisia Europeană în ce priveşte finanţările alocate statelor membre. Este vorba despre evaluarea politicilor publice. Scopul acestui demers, aşa cum vom vedea extrem de complex, este de a produce evaluări succesive care să arate cu cât mai mare acurateţe măsura în care o politică publică dintr-un sector oarecare şi-a atins obiectivele propuse şi a produs rezultatele scontate în raport cu publicul şi sectorul-ţintă.

Argumentul de susţinere a demersului este foarte uşor de înţeles: capacitatea, calitatea şi coerenţa unei guvernări este dată nu numai puterea de a produce legi sau directive, ci şi de capacitatea sa reală de a le transpune în realitate şi de a supraveghea îndeaproape procesul, raportându-l la scopul iniţial propus. Problema apare în momentul în care dorim să aflăm dacă scopul unei asemenea mişcări legislative este motivat, da sau nu, de un studiu de impact şi de o analiză de risc pe termen scurt, mediu şi lung.

Acestea sunt, de fapt, cele două componente majore ale "ştiinţei guvernării": pe de o parte capacitatea de analiză prospectivă a impactului posibil al unei propuneri legislative şi, pe de altă parte, evaluarea corectă şi în timp util al acestor politici la nivelul societăţii. Eficienţa actului de guvernare (şi, de aici, firesc, credibilitatea naţională şi internaţională a liderilor politici ai momentului din ţara respectivă) vine din justa echilibrare a acestor două componente. Succesul sau insuccesul acestui demers produce efectele naţionale şi de conectivitate internaţională de care aminteam dar, în plus, contribuie decisiv la notarea gradului de predictibilitate în dezvoltare al ţării respective. Factor esenţial în analizele prospective de nivel înalt (companii multinaţionale sau/şi guverne) în ce priveşte planificarea investiţiilor strategice.

În cazul primei componente, guvernele marilor puteri, ca şi marile multinaţionale, dispun de decenii de o componentă de analiză prospectivă, dezvoltată acum în divizii multidisciplinare cu o arhitectură complexă care grupează futurologi, specialişti în modelare matematică, analişti de sisteme complexe sau de management al platformelor integrate de business. Produceau la început rapoarte, acum elaborează documente foarte asemănătoare unor adevărate programe de guvernare care, respectând principiul "organizaţiei ca organism viu" sunt structuri deschise (vă mai amintiţi oare de ideea "operei deschise" a anilor '70?) şi sunt astfel concepute pentru a fi gata să evolueze în timp real odată cu apariţia stimulilor noi care vin din partea unei realităţi economice, politice, sociale, militare şi de securitate în foarte rapidă schimbare.

Sistemul, oricare sistem, afirmă noii Illuminati ai timpului nostru, nu poate fi viabil dacă este unul de tip închis.

Adică nu poate porni de la o idee teoretică, oricât de tentantă ar fi ea, definindu-i din start şi formulele fixe şi imuabile de aplicare precum şi un unic rezultat final. Fireşte, toate acestea sunt predictibile, sunt posibile, sunt de dorit, dar nu sunt posibil de anticipat ca realitate finală absolută. Sistemul viabil presupune o proiecţie care să aibă un grad cât mai mare de acurateţe - spre exemplu în cazul politicilor publice - dar calitatea proiecţiei o dă tocmai introducerea în paradigmă a factorilor aletorii reprezentaţi de realitatea însăşi.

Iată de ce, merge mai departe argumentaţia, este necesară o montorizare continuă, iarăşi în timp real, a tuturor fazelor de implantare a oricărei decizii publice, de aici nevoia unei analize pertinente socio-economice de impact a efectelor acestora, pe măsură ce politica publică respectivă începe deja să-şi facă simţite efectele în realitate.

Decizia politică, sau cel puţin aceea definită în cadrul "ştiinţei guvernării" primeşte deci două tipuri de informaţii esenţiale, cele provenind din cele două module care se echilibrează în permanenţă. 

În cazul evaluării corecte a politicilor publice, intră în joc ştiinţe matematice complexe, aşa cum ar fi analiza filierelor, a modelelor multi-pieţe, cea a modelelor de echilibru general calculabil

Poate cea mai interesantă formulă de analiză este cea denumită theory-based evaluation deoarece presupune cea mai riguroasă evaluare de impact, testând rezultatele etapă după etapă, verificând care este distanţa între obiectivul de etapă realizat în teren şi modelul prezentat teoretic, care sunt cauzele şi care sunt modalităţile de optimizare a activităţii.

Nimic nu spune că este vorba despre logici de sistem absolute deoarece, din start, aşa cum spuneam, organismele vii care sunt sistemele în mijlocul cărora trăim sunt ele însele în evoluţie şi transformare. Adăugând acum, în această nouă fază de dezoltare a omenirii,o noutate absolută: apariţia mediului virtual care, în acest moment, dublează realitatea tangibilă şi tinde să o suplinească aproape complet în unele domenii de activitate.

Dar, de cealaltă parte, aceste unelte de analiză devin din ce în ce mai performante integrând principiile mecanicii cuantice, lucrând prin acceptarea teoriilor haosului sau ale sistemelor alternative.

Câte dintre acestea au interesat sau interesează decidenţii noştri politici? Din nefericire, răspunsul îl avem la îndemână: proliferează nu acest tip de luare a deciziilor bazat pe analize prospective şi evaluarea de politici publice, ci aletoriul aproape absolut al unor decizii luate doar în funcţie de nesfârşitul şir de momente electorale sau de apariţia unor personaje oarecare în vârful scării decizionale. Poate cu bune intenţii, dar neavând niciodată timpul de a gândi măcar în perspectivă medie deoarece, la pândă, stă următorul candidat. Apărut, şi el ca toţi ceilalţi, nu din logica bunei guvernări, ci din necesitatea de a respecta algoritmul impus de alianţele politice care se fac şi desfac la noi cu viteza luminii.

O probă în acest sens este lipsa oricărei asemenea evaluări de eficienţă a unei politici publice în România post-decembristă, eavaluare profesionist realizată şi supusă ca atare dezbaterii opiniei publice. Aşa cum nu există, niciodată, o analiză prospectivă şi una de risc prezentate în spaţiul public înaintea unei decizii legislative care afectează major şi pe termen foarte lung sectorul public.

Calitatea actului de guvernare ar trebui să depindă de acest tip de demers responsabil în raport cu cei cărora li s-a cerut votul sau măcar, dacă asta ar interesa pe cineva vreodată în România, în faţa parlamentarilor care au votat programul de guvernare pe baza căruia se constituie orice guvern. De ce nu interesează? Nu ştiu. Dumneavoastră ştiţi?