Nu se mai poate aştepta până când oamenii de ştiinţă vor muta limbile ceasului apocalipsei la miezul nopţii, oră pe care oricum am depăşit-o demult. Hadeşii din Olimp au, prin urmare, treabă multă. Una care le face plăcere şi pe care o îndeplinesc la răstimpuri cu zel: să secere omenirea fără părtinire, dând cu coasa în stânga şi dreapta cu o sete fantastică. Cât despre Zeus, văzând prostia colosală a celor din PNL, a dat cu pumnul în masă şi a declarat: toate partidele sunt aceeaşi mizerie! 

Altundeva, însă, în văile plângerii populate de muritorii de rând, OMS-ul a declarat cândva, nici nu mai contează când, pandemie de coronavirus. Problema nu este însă asta. Problema este că planeta a declarat demult pandemie de oameni, numai că ea nu are o agenţie de presă care s-o reprezinte şi care să preia exact ce crede despre noi. Natura dă din când în când unele semne, care pot fi înţelese sau nu, ignorate sau nu şi cam atât. Depinde numai de noi ce pricepem din asta, dacă pricepem ceva.  

Pe cât de holistică şi supranaturală este o astfel de abordare, însă, pe atât de adevărată este observatia simplă: când stai, dracului, acasă, dacă nu ai o treabă foarte urgentă, pe atât deranjezi natura mai puţin. Şi nu trebuie să fii vreo mare somitate ca să-ţi dai seama de asta. Tot aşa cum nu e mai puţin adevărat că, dacă la nivelul tău individual nu se simte mare lucru, nu mai eşti demult singur pe această planetă. Ba chiar dimpotrivă. Dar, sigur, când te uiţi în feed-ul de Facebook e foarte posibil să nu realizezi acest lucru la adevărata lui dimensiune.  

Pe de altă parte, şi statul ăsta acasă, rezolva el problema? Cu alte cuvinte, e normal să te baricadezi ca să nu se întample nu se stie ce? Fireste că nu. Sau cel puţin nu era, pentru că acum situaţia s-a schimbat radical. Şi tocmai aici e problema, o problemă care persistă deja de ceva vreme. Oamenii nu mai ştiu ce e normal şi ce nu. Sau, altfel spus, ce e normal pentru ei, ce intră în marja lor de a defini propria normalitate. Iar dacă străvechea etică protestantă a favorizat, într-o oarecare măsură, spiritul capitalismului, iată că acesta din urmă a favorizat, la rândul său, pe măsură ce condiţiile de trai ale omenirii s-au îmbunătăţit, un stil de trai lipsit de discernământ, aproape decerebrat. Vrei, nu vrei, oamenii se suie în avioane şi se duc te miri unde, fără însă ca mulţi dintre ei să înţeleagă ce fac sau ce văd. Dimpotrivă, fac acest lucru pentru că i-au văzut pe alţii făcând acelaşi lucru şi nu pot să rămână mai prejos. Şi tocmai aici, în acest spirit gregar morbid si totodată excesiv de superficial, imposibil de susţinut de planetă în condiţiile tehnologice actuale, rezidă, aş zice, o parte din situaţia în care ne aflăm.

Să însemne asta că era mai bine pentru noi, românii, sau pentru est europeni, înainte, când nu puteam merge nicăieri? Fireşte că nu. Este o problemă de fine tuning aici şi încă una extrem de complicată, pentru că nu poţi să decizi pe ce criterii cuiva trebuie să-i fie permis să călătorească, sau să ardă cauciucuri şi altcuiva nu. Pe cât de adevărat este însă că unui sistem social sau politic nu i se poate imputa alegerea unei persoane, tot pe atât de adevărat este că gradul de conştiinţă individuală la care se situează, în genere, fiinţa umană, este destul de redus. Şi tocmai aici ajungem, după părerea mea, la o altă problemă: faptul că în actuala paradigmă a postmodernismului cu puternice valenţe ateiste, dublat de un cinism feroce, potenţat la maximum de aroganţă narcisistă, steroidizat de o competitivitate demoniacă şi desăvârşit, în fine, de un scientism omniscient şi dictatorial, o tentativă de argumentaţie în altă cheie, în care să pretinzi că planeta pur şi simplu nu poate să ne mai suporte, este imposibil de purtat. Ceea ce nu înseamnă, fireşte, că, spre exemplu, Catedrala Mântuirii Neamului poate stârpi COVID-19, dar pe de altă parte nici nu poţi să-i explici unui pretins influencer că, absolut orice diseminează în presupusa lui bulă de fani, are consecinţe la aproape orice nivel, pentru ca vei fi respins automat. Culmea, mai degrabă te-ar înţelege un opozant al vaccinării, dar poate că nu pe el vrei neapărat să-l convingi. Toate acestea, în fine, nu schimbă însă faptul că omenirea se află, din păcate, în stadiul unui tembelism generalizat care sigur că nu poate fi stabilit ca stând la originea actualei crize, dar care, întâmplător, nu poate fi oprit decât printr-o catastrofă, cum, iată, tocmai trăim. Sau, mai bine spus, o catastrofă aparentă, după cum vom avea ocazia să vedem. 

Cât despre actuala stare de lucruri, este destul de evident că va avea consecinţe epice, nu doar din punct de vedere al sănătăţii, ci şi economice. Nu în ultimul rând, inclusiv actualele arhitecturi statale trebuie chestionate, pentru că doar simplul fapt, de exemplu, de a aştepta schimbarea unei structuri de putere prin vot odată la patru ani este ceva ce ţine de domeniului trecutului, actualele condiţii tehnologice permiţând, spre exemplu, o democraţie participativă real-time, în care absolut toată resursa intelectuală să fie implicată în găsirea celor mai bune soluţii pentru indiferent ce. Lucrurile, însă, sunt pe cale să se schimbe radical. Lumea pe care o ştiam, din fericire, va dispărea într-o mare măsură. Şi nu în ultimul rând, repet, tembelismul gregar care ne-a înlocuit propria perspectivă asupra vieţii trebuie respins cu toată hotărârea şi cu absolut toate consecinţele. Cam la fel cum ai face-o cu un om aflat în carantină căruia îi interzici să iasă din casă.