Născut în Complex

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îmi vine să mă întind pe banca asta de lemn, în formă de frunză. Dar se clatină. Nu e strânsă bine în şuruburi. Ce neglijenţă a celor care au făcut mall-ul! Mi se clatină capul.

Cine m-a pus să vin aici, tocmai duminică seara? Puhoi de oameni. Mişună de la un magazin la altul. Asta e bine: suntem pe creştere economică, în mall se face PIB-ul României, avem capitalism! Eu o să mor în buricul capitalismului, printre oamenii veniţi la shopping. Numai oameni tineri. Aşa deci, ăsta e „publicul comercial“, cu vârste între 18 şi 49 de ani, pe care-l bombardează advertiserii cu reclamele la televizor, publicul cu bani, dispus să cumpere. Uite că sunt aici cu toţii. De ani buni, de când mă duc cu căruţul de alimente în piaţa mea din Nicolae Grigorescu, mă tot întreb unde sunt tinerii. În piaţă sunt numai pensionari. Cu mutrele lor posace şi căzute. Ei nu fac shopping. Ei supravieţuiesc. De la ei m-am molipsit să supravieţuiesc cu mutra mea căzută. Şi cu acestă mutră mă uit la „publicul comercial“ din mall. Atâtea branduri, atâtea magazine! Ar trebui să-mi cumpăr nişte ghete. Vine iarna. Dar nu pot să mă ridic de pe banca asta care se clatină. Ar trebui să fiu mulţumit (nu fericit!) că am prins aceste vremuri pline cu mall-uri. Sunt oameni care au deschis ochii în mall. Oare câţi copii s-au născut chiar în mall? Nu în mall-ul ăsta, care s-a deschis de-o lună în cartierul meu, ci aşa, în general, câţi s-or fi născut în mall-uri? Trebuie să existe pe undeva o statistică. Eu era să mă nasc într-un cinematograf, mama intrase la filmul „Pompierul atomic“, şi i s-a rupt apa, a dus-o unchiul meu la spital cu tramvaiul, aşa a apucat să-mi povestească biata mama... Ce aiureală îmi trece prin cap! Mă clatin, trebuie să mă sprijin de ceva!

Ar trebui să fiu mulţumit (nu fericit!) că am prins aceste vremurile pline cu mall-uri.

Mă holbez la luminile fermecate din plafonul magazinului de încălţăminte. Parcă sunt făcute să-i atragă pe oameni să cumpere, să-şi lase toţi banii. Vine iarna, n-am ghete... Oare ce cifră de vânzări face magazinul ăsta? E o întrebare ca să-mi pierd vremea pe-aici. Nimic nu mă atrage la mall. Nu-l urăsc, nu-l dispreţuiesc, nu-l înjur, dar hardughia asta nu e în stare să-mi trezească vreo emoţie. Pentru că eu iubesc pe altcineva. Dragostea asta mă ţine treaz pe frunza de bancă. Este Complexul meu! Complexul Alimentar din cartierul copilăriei mele! E mai mic decât un mall, e pustiu şi întunecat, dar e Complexul meu! M-a făcut să sufăr cumplit şi m-a umilit, dar e al meu. Oare ce-o fi făcând? Complexul meu din cartierul de siderurgişti. Încă n-a fost dărâmat, slavă Domnului!, n-a fost transformat în mall sau în clădire de birouri, pentru că oamenii care mai trăiesc în jurul său nu sunt în targetul comercial. Nu m-am mai gândit demult la el. Îmi vine să-l strâng în braţe, ce dor îmi este de tine, lasă-mă să mă întind puţin aici, să mă legeni, să-mi povesteşti despre cei care au fost şi care sunt duşi, despre cel care am fost şi nu mai sunt, să adorm cu capul rezemat de zidul tău, numai puţin să dorm, Complexule, până se face ora închiderii la mall!

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite