Să povesteşti ce ai făcut, ieri, la meci sau în club, cum ai tăiat porcul sau cât de şmecher ai fost tu în armată e mare carte, de mari profunzimi, nu Dostoievski, de pildă, nu Joyce -- ei sunt ilizibili, plictisitori, expiraţi etc. Mari poeme nu mai sunt Elegiile duineze, Tărâmul pustiu, Anabasis, Cânturile lui Maldoror etc. etc., astea sunt pletorice, forţate, nu au poetică şi miez, ci discursul comun, asemenea celui de la şpriţ, ideatica analfabetă, trendul, paroxistica "băiatului dă băiat". Ce metafore, ce tropi literari, ce viziuni, tehnici de scriere, structuri, stil ş.a.m.d.? Nimicul, simplul, banalul, comunul, expresia tâmpă, tot ceea ce poate scrie orice hârţogar, ca să priceapă tot omul, să nu stea pe gânduri, să nu-i soliciţi creierul, dau genialitate operei şi talentului -- nu fiţe intelectuale, nu măestrii. Visul şi imaginaţia, cultura şi gândirea au ieşit din "modă", imbecilitatea şi imediatul, palpabilul şi realul banal trec ca mari efuziuni de spirit. Talentat eşti dacă nu ai pic de talent, dacă eşti savurat sau doar cunoscut de mulţimea gregară, dacă ai faună obedientă în jur, dacă eşti arondat unei găşti sau eşti intrat în graţiile lichelelor diriguitoare.

Doamne dragi, domni stimaţi, arta nu e chiar pentru gustul plebeu, e nevoie de ceva educaţie pentru a fi percepută, iar, dacă o faci pentru masele largi, asemenea ideilor culturale comuniste, nu mai este artă. Şi-atunci de ce X sau Y veleitar sau impostor s-ar numi artist? Merge, la o adică, şi-asa, însă, atunci când totul se întâmplă la umbra banului public, e şi mai strigător la cer, fiindcă "arta, cultura" se transformă în înşelătorie, adică infracţiune -- asta ca să nu mai luăm în calcul mutilarea spirituală a poporului, în numele şi pe spinarea/banii căruia îţi exhibi impostura, numind-o "talent", iar lichelismul, "trasare de direcţie".  

Eu nu înjur pe cineva anume, ci acuz SISTEMUL -- şi dacă unii au ales să facă parte din acest sistem de cumetrie şi sfori, iar alţii râvnesc la el, încurajându-l în diverse moduri, nu e vina mea. Cred că nu e o crimă, ba chiar nici măcar o lipsă de bun-simţ, faptul că mi-am luat, în judecăţile mele, ca reper valoric, scriitori de nivelul, dau la întâmplare, lui Joyce, Carpentier, Sabato, Elytis, Perse etc. etc. şi nu "mari" scriitori mioritici, de "anvergură internaţională". Dacă am ales să merg pe mâna celor care au clădit literatura lumii (pe mâna marilor spirite ale omenirii), considerând că literatură este ceea ce au spus ei că este şi nu ce vociferează (hotărăsc, chiar) "marii" scriitori şi critici literari mioritici, sper să nu afectez reputaţia acestora din urmă -- care mai de care mai "mare".