De data aceasta vorbim despre persoanele LGBT, alteori despre romi, alteori despre femei, iar lista grupurilor discriminate continuă. Ar fi câteva concluzii de tras în acest moment, din perspectiva principalilor jucători în acest proces. Am încercat o analiză cât mai raţională a unor acte care uneori nu sunt bazate pe raţiune, ci pur şi simplu pe ură. Sunt parte a unei comunităţi invizibile, ilegală până în 2001 şi care încă încearcă să îşi găsească direcţia, într-un mediu ostil şi alienant.

Coaliţia pentru Familie şi BOR
 

Aceştia şi-au îndeplinit momentan misiunea, lucrurile par să le meargă ca pe roate, au investit resurse enorme şi acum culeg roadele. Zeci de mii de voluntari (mare parte din ei preoţi) au fost mobilizaţi pentru a atinge cota de minim 500.000 de semnături, câte 20.000 din cel puţin jumătate din judeţele ţării. Au depăşit pragul, deşi au existat cazuri controversate de promovare a campaniei în locuri care-ar trebui să fie neutre din punct de vedere politic. Da, spun politic, căci campania Coaliţiei pentru Familie reprezintă o încercare a unei părţi a societăţii civile, de factură religioasă, să modifice bazele laice ale statului român, modificând însăşi Constituţia, fundamentul legislaţiei româneşti. Acum urmează pasul următor pentru Coaliţie, anume investiţia în jurişti constituţionali, care să convingă Curtea Constituţională că demersul se află în limitele democratice ale modificării actului fundamental. Miza acestora pare să fie includerea referendumului pentru modificarea Constituţiei la alegerile din noiembrie.

Curtea Constituţională a României

CCR are de analizat două aspecte: partea tehnică, anume veridicitatea semnăturilor, şi partea teoretică, anume Articolul 152 din Constituţie, care prevede limitele modificării Constituţiei. Alineatul 2 interzice modificarea „dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora“. Doar pe baza acestui articol, CCR ar putea respinge cererea Coaliţiei pentru Familie. Vorbim, în definitiv, de restrângerea unor drepturi ale unor cetăţeni, drepturi care oricum sunt reglementate prin Codul Familiei, care limitează deja căsătoria recunoscută legal doar ca între două persoane de sex opus. Declaraţiile preşedintelui Curţii, Augustin Zegrean, ne-au lăsat în ceaţă: pe de o parte vorbeşte despre „calea corectă stabilită de Dumnezeu când a făcut lumea”, iar pe de altă parte insistă pe necesitatea analizării Articolului 152 şi respectarea (sau nu) a acestuia. Ştim prea bine că avem a face cu o Curte destul de conservatoare, însă care nu s-a sfiit să emită decizii controversate.

Comunitatea şi asociaţiile LGBT

Rezultatele acţiunilor Coaliţiei pentru Familie nu pot duce decât la şi mai multă teamă, şi mai multă ură de sine, şi mai multă închidere. 

Situaţia nu e prea roză pentru comunitate. Deja izolată şi marginalizată, având în faţă (doar) câteva sute de persoane care îşi recunosc public orientarea sexuală şi/sau identitatea de gen, comunitatea LGBT nu are resursele necesare să contracareze acţiunile Coaliţiei pentru Familie. Fondurile sunt insuficiente, realităţile sărăciei sunt dramatice, iar expunerea de orice fel poate avea consecinţe directe asupra vieţilor unor oameni (pierdut loc de muncă, restrângerea accesului la sănătate, la educaţie, bullying, violenţă etc.). Suntem încă prea puţini, prea vulnerabili şi încă insuficient de sprijiniţi de societate în ansamblul ei. Ne punem speranţa, e drept, într-o generaţie nouă, de clasă mijlocie, urbană, de unde vin momentan singurii aliaţi. Mesajele noastre nu ajung suficient de departe, iar acest lucru afectează direct mii, zeci de mii de oameni din întreaga ţară. Fie că vorbim de tânărul gay din Tecuci, care tot ce vede în jur este homofobie şi se simte acaparat de ura semenilor săi, sau de persoana trans, singură, peste 50 de ani, căreia nu i se permite să trăiască liber, situaţia comunităţii LGBT este dramatică. În afara Bucureştiului grupurile sunt puţine, iar realităţile lor sunt diferite. Comparat cu ţări mai mici ca România, Ungaria, Polonia sau chiar Serbia, coagularea comunităţii în afara Capitalei este încă în faze incipiente. Rezultatele acţiunilor Coaliţiei pentru Familie nu pot duce decât la şi mai multă teamă, şi mai multă ură de sine, şi mai multă închidere. Mecanismele psihologice de respingere a propriei identităţi sunt întărite atunci când statul sau o instituţie socială ca BOR aprobă şi promovează discriminarea.

Partidele politice
 

Partidele politice au refuzat, în mare parte, implicarea în campania Coaliţiei pentru Familie. Conştiente de repercusiunile la nivel diplomatic ale interzicerii căsătoriilor gay, aşteaptă salvarea de la Curtea Constituţională. În cazul în care iniţiativa de modificare a Constituţiei ar trece de CCR, nu cred că partidele şi-ar asuma o respingere a iniţiativei. Pentru a fi validată, iniţiativa cetăţenească ar trebui să aibă peste două treimi din voturile fiecărei camere, sau trei pătrimi din voturile camerelor reunite. 

E de văzut, totuşi, dacă până în luna noiembrie întreg procesul va fi avut loc. E greu de crezut că politicienii şi-ar dori tema căsătoriilor gay pe agenda alegerilor parlamentare, însă e la fel de posibil ca această temă facilă, îndreptată împotriva unei comunităţi şi aşa fragile şi urâte, să vină ca o mănuşă pentru candidaţii care-şi doresc să exploateze latura conservatoare a alegătorilor lor.

Media
 

Până în acest moment, mare parte din media mainstream a prezentat iniţiativa Coaliţiei pentru Familie dintr-un unghi strict de raportare, cu uşoare pusee pro-LGBT, lucru mult mai vizibil în presa alternativă, care a discutat destul de dur acţiunile Bisericii Ortodoxe Române. Lideri de opinie au ieşit în faţă cu un mesaj cel puţin de critică a BOR, iar scăderea dramatică de popularitate a Bisericii (ajunsă azi la 44%) a fost destul de des menţionată. În ultimii ani vedem că presa este cea care ţine steagul ridicat al luptei pentru drepturi LGBT, încercând să promoveze mesaje anti-discriminare. Dacă ar fi să ne uităm la evoluţia presei în ultimii 5-7 ani, diferenţele sunt destul de mari, datorate în mare parte şi informaţiei, din ce în ce mai accesibilă. Putem spune că presa este mult mai conectată la realităţile şi schimbările globale, prin natura meseriei.

Uniunea Europeană şi SUA

Semnalele din partea ambasadelor occidentale sunt destul de clare şi pro-LGBT. Fie că vorbim de promotorii tradiţionali ai drepturilor LGBT, cum ar fi Olanda sau ţările nordice, fie că vorbim de administraţia Obama, pentru care drepturile LGBT sunt o componentă esenţială a doctrinei de politică externă, ori de rapoartele şi recomandările Parlamentului European, direcţia este una singură, anume încurajarea sporirii protecţiei cetăţenilor LGBT şi acordarea de drepturi acestora. Cu toate acestea, căile prin care astfel de reprezentanţe pot influenţa factorul politic pe această temă sunt limitate.

(Tema căsătoriilor gay poate – n.r.) să vină ca o mănuşă pentru candidaţii care-şi doresc să exploateze latura conservatoare a alegătorilor lor.

Am încercat să arunc o privire de ansamblu asupra punctului în care se află acum actorii implicaţi în procesul de modificare a Constituţiei pentru a interzice căsătoriile gay. Într-o democraţie pluralistă fiecare din aceştia are puterea să influenţeze rezultatele, unii mai mult, alţii mai puţin, funcţie şi de resursele de care dispune. Cred că singură speranţă este în procesul democratic şi în respectarea principiilor fundamentale ale oricărei democraţii consolidate: protejarea minorităţilor, libertatea de exprimare sau libertatea adunărilor. Fiecare cetăţean trebuie să fie protejat de stat, în numele unor principii constituţionale, nicidecum religioase. 

Separaţia dintre stat şi Biserică trebuie să existe şi la nivel practic, căci a permite unor instituţii religioase să legifereze la cel mai înalt nivel nu poate însemna decât o demisie a statului din rolul sau, ceea ce poate crea un precedent periculos. Ştim foarte bine încă de pe acum că printre organizaţiile din Coaliţia pentru Familie avem şi unele care militează pentru interzicerea avortului sau a pornografiei. Dacă de data această îi lăsăm să câştige, cine ştie unde s-ar putea opri? Cred, în acelaşi timp, şi în datoria societăţii civile în ansamblul ei să reacţioneze; noi, comunitatea LGBT, nu putem duce această lupta de unii singuri, iar aliaţii sunt singura noastră şansă la egalitate.