Modernizarea statului între SIDA şi Ebola

Despre ce rigoare procedurală poate fi vorba într-o ţară în care legea, instituţiile şi demnităţile nu sunt la dispoziţia cetăţeanului, ci la cea a clientelei politice?

Nu contest faptul că România este o democraţie - doar că este una primitivă, cu reminiscenţe feudale, nefuncţională. Modernitatea politică, ceea ce se numeşte democraţie liberală, presupune, pe lângă „alegeri libere şi corecte", funcţionarea statului de drept. În esenţă, aceasta înseamnă Justiţie deasupra discuţiilor, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi rigoare procedurală. Despre Justiţie am tot scris! E plină presa în general de „performanţele" sale, cum e plină şi de cazuri de încălcare flagrantă a drepturilor şi libertăţilor. ­M-aş opri puţin asupra ultimei dimensiuni.

Un stat modern este funcţional atunci când instituţiile şi legile se metamorfozează din simple forme în factori care stimulează dezvoltarea unei vieţi comunitare corecte şi orientate spre dezvoltare. Nu este greu să creezi legi şi instituţii - sub presiune europeană am reuşit şi noi în circa două decenii. E greu să le faci să şi funcţioneze în sensul dorit, pentru că asta presupune rigoare procedurală. În absenţa acesteia, legile şi instituţiile rămân forme fără fond şi incapabile să provoace fondul pentru a fi cu adevărat „umplute".

Adevărul este că prima noastră modernizare, dincolo de contextul internaţional nefavorabil de atunci, a eşuat tot în această privinţă, a adoptării rigorii procedurale, astfel încât lucrurile evoluau, mai degrabă, în funcţie de hatâr şi coterie decât de lege şi competenţe. Comunismul a fost un sistem aberant de rigorist, care obliga la transgresarea procedurilor, altfel că nici de acolo n-a fost ceva de moştenit în această privinţă. Din acest motiv, mi se umple inima de bucurie când îi aud pe preşedinte şi alţi politruci de vază ce frumos vorbesc despre modernizarea statului. Doar că biata inimă se răceşte la loc, când văd cine vorbeşte şi cum văd împricinaţii modernizarea cu pricina.

Despre ce rigoare procedurală poate fi vorba într-o ţară în care legea, instituţiile şi demnităţile nu sunt la dispoziţia cetăţeanului, ci la cea a clientelei politice? În care meritul şi competenţa sunt excelent surclasate de nepotism, favoritism şi spirit de clan, iar partidele politice, instrumente vitale ale democraţiei, par mai degrabă structuri mafiote decât instituţii moderne. Şi când cei care bat darabana modernizării sunt ei înşişi campioni la aceste veritabile discipline ne-olimpice!

Păi, venind pe aceste filiere, discursul despre modernizarea statului nu mi se pare doar nesincer, ci şi păgubos şi steril. Oricâtă bunăvoinţă ai avea, oricât de vibrant meliorist ai fi în sinea ta, e imposibil să nu observi că modernizarea statului oscilează aiurea între SIDA şi Ebola. Şi încă Syda a avut un rudiment de bun-simţ şi s-a retras dintr-o demnitate obţinută aiurea, când a ieşit scandal în presă. Restul „bolilor" nu s-ar mişca nici moarte din privilegiile feudale!

Liviu Antonesei este scriitor, profesor universitar la Iaşi, unde predă Ştiinţele Educaţiei. A publicat 20 de volume.