Imaginea trupului plăpând, hăcuit de zeci şi sute de muşcături a provocat un gol uriaş nu doar în sufletul milioanelor de părinţi şi bunici pentru care copiii sunt bunul cel mai de preţ. Această imagine zguduie conştiinţa unei întregi naţiuni şi nu lasă în urma sa decât mânie. Moartea violentă şi absurdă a unui copilaş de doar 4 ani ne dezvăluie falimentului unui sistem care parcă a rupt orice legătură cu oamenii.

Problema câinilor maidanezi este la fel de veche precum sistemul democratic românesc. Criza prelungită a democraţiei noastre poate fi rezumată în termeni foarte simpli. Sistemul politic democratic instaurat treptat după 1989 nu reuşeşte să îndeplinească două condiţii esenţiale: conectarea permanentă la agenda cetăţenilor şi îndeplinirea interesului public prin politici, legi şi decizii executive.

Imaginea senină a lui Ionuţ din pozele pe care le vedem la televizor, suprapusă peste imaginea de coşmar descrisă de medicul legist care a efectuat autopsia trupului desfigurat de câini ne oferă un simbol dur al falimentului sistemului politic incapabil să rezolve o problemă… de viaţă şi de moarte.

Nici societatea nu a reacţionat până acum aşa cum ar fi fost normal. Ne-am complăcut cu toţii într-o stare de nepăsare totală, unii falşi iubitori de animale, complici sau profitori ai perpetuării prezenţei câinilor pe străzi, alţii amorţiţi de neîncrederea că cineva poate rezolva problema, lipsiţi de orice energie socială pentru a pune presiune asupra politicienilor şi a schimba lucrurile atunci când cei care ne conduc îşi uită menirea.   

Sper din tot sufletul ca imaginea lui Ionuţ şi spaima pe care a trăit-o el în ultimele minute ale scurtei sale vieţi să ne bântuie multă vreme de acum încolo. Până când ne vom trezi cu toţii din coşmar şi vom înţelege că această societate, această naţiune, această ţară nu va avea niciun viitor atâta vreme cât între deciziile celor care conduc şi nevoile celor care sunt conduşi, între aleşi şi alegători, între ei şi noi se cască o prăpastie care înghite orice firmitură de umanitate şi de speranţă.

Dragi conducători, nu mai aşteptaţi nimic! Luaţi deciziile corecte, raţionale, normale! Şi luaţi-le repede! Acum, dacă se poate! Protejaţi-ne copiii! Şi mai ales, nu uitaţi de Ionuţ, de părinţii săi, de toţi părinţii şi bunicii din ţara asta şocaţi de atâta nepăsare. Iar dacă nu sunteţi capabili de aşa ceva, atunci plecaţi cu toţii!

Dumnezeu să te odihnească, dragă Ionuţ! Şi iartă-ne pe noi, ăştia mari, pentru că am permis să ţi se întâmple o asemenea grozăvie.