VIDEO Mizerabilii din spaţiul public românesc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ministru al Culturii, om de crasă incultură umană, jigneşte nişte bolnavi şi apoi îşi cere scuze. Mi-l închipui cum stă clipind tembel, aşezat picior peste picior şi fumând sfidător în Club A, uluit că nişte tineri îşi exercită dreptul democratic de a-l huidui pentru sprijinul său mârşav faţă de un proiect murdărit cu mult aur.

Mi-l mai închipui pe acest slujbaş, altminteri mediocru, al statului român, în faţa unui bolnav, bolborosind scuze. Cam ce să facă însă suferindul cu scuzele acestui personaj lipsit de discernământ, din a cărui gură s-a revărsat un dispreţ cum doar naziştii aveau faţă de cei care nu erau ca ei? Şi, în fond, probabil că acest ministru, mai jalnic decât alte figuri sinistre de la Cultură (Sălcudeanu, ministrul cu şliţul desfăcut, ce cusur avea?!), şi-o fi cerut scuze de la cei care l-au tocmit mare mahăr după ce l-au purtat ca pe un cuier prin studiouri TV aliate şi cu asta basta.

Mi-i închipui şi pe cretinii care au difuzat la un post naţional colindele cu „jidovanii afurisiţi‟. La TVR-ul mai mult decât verde. Pe nătăfleţii din ansamblul Dor transilvan, fredonând cu foc refrenul nazist „A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afurisit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum”.

Dar şi pe cei cu adevărat responsabili din televiziunea publică, plătiţi generos din banii noştri, care au pasat culpele până când n-a mai rămas decât o pată de ruşine care se lăţeşte pe obrazul României. Pe cei care i-au pus pe tavă, evident, ilegal, un canal public unui ministru cu coloană vertebrală de tergal, gluga de coceni a lui Dan Voiculescu. Pe cei care, după ce că au înlesnit răspândirea unor mentalităţi naziste, mai fac şi emisiuni mizerabile, fiindcă sunt şi incompetenţi. Dorul transilvan e ca evreii să iasă pe horn sub formă de fum?! Da, la televiziunea publică din România anului 2013, în Uniunea Europeană. Şi dacă nu erau GDS, Revista 22 şi HotNews, nu se prindea nimeni, iar şmecherii de partid şi de stat de la TVR3 se băteau pe burtă şi la ora asta, hăhăindu-se cu găselniţa lor rurală.

Şi, logic, nu vor păţi nimic.

Cum au ajuns aceşti nazişti în spaţiul public românesc? Aşa cum au ajuns şi miniştri, şi diriguitori la postul public: pentru că noi am tolerat astfel de lucruri. Noi, societatea civilă. A, puneţi şi opoziţia printre cei care au stat cu mâinile în sân. Opoziţia de acum e cea mai slabă din toată istoria politică post-decembristă (bravo, Vasile Blaga, bravo ţucălarilor săi!).

Dar să revenim la deraierea ministrului şi la tâmpenia teveriştilor. Le aşez alături de gestul unui mizerabil aflat într-un automobil, care într-o seară a oprit în dreptul unei staţii RATB şi a flegmat-o în plină faţă pe o fată care aştepta autobuzul. Consternat, hipnotizat, n-am putut să-i iau numărul maşinii. Mai bine. Mai aflam, naibii, între timp, că a ajuns în guvern sau la TVR, în vremea monstruozităţii numite USL & friends.

Declaraţie Daniel Barbu, Sursa. Gazeta de Sud:

Articol publicat şi pe horiaghibutiu.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite