Mirajul lockdown-ului privit prin lentila ignoranţei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lumea

Virusul care a apărut la finalul anului 2019 nu este o „lebădă neagră”, dar nici n-a trecut ca gâsca prin apă. A provocat o reacţie în lanţ, care s-a manifestat în progresie geometrică, afectând întreaga planetă. Imaginea de ansamblu a situaţiei globale este compusă (şi) din evenimentele de mai jos:

 Notă: Acest text nu îşi propune să trateze subiectul din perspectiva medicală, ci expune o serie de evenimente pe care le priveşte din punct de vedere economic, urmărind cauzele şi efectele generate.

Apare un virus nou undeva în China

Este irelevant, pentru discuţia noastră, cum apare (fie de la liliac la om, via pangolin, fie scăpat din laborator, fie oricum altcumva) pentru că impactul produs nu este influenţat de origine. Apare un virus nou şi el produce efecte puternice din punct de vedere sanitar, economic, politic, tehnologic şi lista poate continua.

Se ajunge la pandemie

De la apariţia virusului, la recunoaşterea existenţei lui şi, în cele din urmă, la constatarea pandemiei, au trecut doar câteva luni. Nu putem şti cât timp va mai trece până se va închide acest subiect.

Guvernele „covidează economia” la cererea populaţiei

Am asistat la o simbioză relativ rar întâlnită, guvernele au acţionat în asentimentul majorităţii înfricoşate de pericolul necunoscut. Oamenii au cerut închiderea aproape totală - pentru a bloca transmiterea accelerată a virusului - şi guvernele, aproape toate, s-au conformat. Metaforic, putem privi economia globală ca pe un pacient infectat, rămas în viaţă şi care se luptă să îşi revină.

Lockdown-ul

Statele au impus interdicţii dincolo de orice şi-ar fi imaginat primul pacient vestic infectat cu noul virus. Am asistat la un balans între: „E mai slab decât o gripă!” şi „E un război cu un adversar invizibil!”. De menţionat că nu putem şti cum ar fi arătat lumea în absenţa lockdown-ului, dar, cel mai probabil, un număr mult mai mare de oameni ar fi fost afectaţi, cu repercusiuni economice imposibil de anticipat.

Mirajul dat de lentila ignoranţei

Avem în faţa noastră un miraj, iar dacă nu vom renunţa repede la lentila ignoranţei, cea care face mirajul atât de credibil, nu ne vom putea adapta. Cei mai mulţi dintre noi alegem să privim lockdown-ul ca pe un vis. Odată treziţi din vis, vom face tot ceea ce am făcut şi până acum (de unde şi optimismul pentru revenirea în „V”). Din punctul meu de vedere, această stare seamănă mai mult cu o accidentare gravă la un picior. Urmează operaţia, apoi ghipsul, apoi recuperarea şi, în cele din urmă, va trebui să înveţi să mergi din nou, în condiţiile date. Urmează un lung proces de adaptare, într-un mediu al incertitudinii. În funcţie de cum ne raportăm la acest miraj, vom performa sau vom dispărea în irelevanţă. O dată în plus, capacitatea de a discerne situaţia şi adaptabilitatea vor asigura dezvoltarea. 

Guvernele anunţă revenirea în „V”

Cu trecerea timpului, oamenii s-au obişnuit cu virusul şi învaţă să convieţuiască cu el, prin urmare, majoritatea cere acum guvernelor ridicarea interdicţiilor. Peste tot în lume guvernele pregătesc relaxarea graduală şi fac planuri de repornire a economiei. Cele mai multe sunt prinse în următoarea capcană:

Premise (Corecte) Model de Gândire (Eronat) Strategie (Perdantă) Acţiune (Ineficientă)

Obligaţia lor politică este propagarea optimismului, prin urmare, afirmă revenirea in „V”. De cealaltă parte, obligaţia noastră este să ne adaptăm la noul context şi să încercăm să judecăm situaţia, folosind datele la care avem acces, cunoştinţele dobândite şi intuiţia pentru a ne face propria strategie.

Ce urmează pentru noi? Perspectiva de ansamblu

Un prieten spunea că o reprezentare grafică a situaţiei poate fi exemplificată de logo-ul celor de la Nike. Tot el argumenta că dacă economia este suma tuturor tranzacţiilor şi tranzacţiile sunt realizate de indivizi, iar indivizii aleg să nu tranzacţioneze din cauza incertitudinii, economia nu „duduie”. Prin urmare, revenirea în „V” este improbabilă.

Suntem încă în faza descendentă, va urma un mic recul, dat de tensiunea acumulată în lungile săptămâni de stat în casă. La ridicarea interdicţiilor, mulţi vor refula încercând să compenseze tot ce n-au putut face. Această perioadă va fi scurtă, apoi va urma o traiectorie lin ascendentă, influenţată de două evenimente majore, de a căror apariţie (sau nu) depinde durată de revenire la „normal”:

1. posibilitatea de a trata orice nou diagnosticat pozitiv, cu o rată foarte mare de vindecare;

2. posibilitatea de a vaccina miliarde de oameni;

Cu trecerea timpului şi apropierea de (măcar) unul dintre cele două deziderate enunţate mai sus, încrederea indivizilor va creşte. Prin urmare, vor începe să tranzacţioneze din ce în ce mai des, concomitent cu reaşezarea topurilor la nivel mondial. Noi companii vor apărea şi vor prelua cote mari de piaţă, vom vedea multe fuziuni şi achiziţii, unii coloşi vor dispărea, iar alţii vor ajunge pigmei şi viceversa. Ştim din istorie că marile afaceri se fac în marile crize şi nu văd de ce nu s-ar întâmpla la fel şi acum.

Ce urmează pentru noi? Perspectiva antreprenorială

Din perspectivă antreprenorială, consider că nu trebuie să privim viitorul prin lentila ignoranţei în raport cu mirajul din spatele ridicării lockdown-ului. Trebuie să facem toate demersurile necesare, astfel încât să rămânem în business tot anul 2020, iar apoi să intrăm în „The Roaring 20” digitalizaţi, în cea mai mare măsură posibilă, şi adaptaţi la noul context. Căliţi şi pregătiţi să inovăm, să implementăm şi să internaţionalizăm produse cu valoare adăugată mare.

Apoi să o luăm iar de la capăt. Avem treabă!
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite