Minunea de la Telciu: „Miza principală a acestui proiect este o mai bună cunoaştere şi înţelegere a lumii satului“

Şcoala de vară de la Telciu îşi propune să creeze punţi între rural şi urban FOTO Vasile Ernu

Încerc să ocolesc pe cît se poate evenimentele mari din oraşele fanion, festivaluri etc. Pe cît se poate :) Mă interesează însă foarte mult evenimentele bune din orăşelele mici. Cred că e timpul să împingem totul dinspre centru spre periferie. Şi tot descoper lucruri excepţionale, în zone de unde nu te aştepţi, făcute de oameni deosebiţi cu resurse minime.

De exemplu, există o comună Telciu, în Bistriţa-Năsăud. Are spre 4.000 de locuitori. Zonă frumoasă, oameni deosebiţi, dar aici, atenţie, de 5 ani au loc Conferinţele de vară de la Telciu unde vin teoreticieni din toată lumea şi discută pe teme grele precum Colonizare şi decolonizare. Poftim?

Şi asta e doar începutul. Tot aici are loc şi Şcoala de vară de la Telciu cu teatru politic, ateliere de limbi străine, proiecţii de filme documentare şi artistice, atelere de teatru etc. Totul pentru comunitatea locală, pentru copiii din regiune.

Astfel de fenomene mi se par cu mult mai interesante şi importante decât tot soiul de UNTOLD-uri chiar dacă-s mult mai ieftine, adică aproape gratis. Şi asta se întâmplă pentru că există un băiat precum Valer Simion Cosma care a reuşit să convingă autorităţile locale să se implice şi se dedică trup şi suflet acestei poveşti. Am fost la Telciu să povestesc despre marginali şi sectanţii mei (Sectanţii. Mică trilogie a marginalilor, Polirom, 2015).

La întoarcere am făcut acest interviu cu Valer Simion Cosma, omul care organizează acest eveniment deosebit.

Dragă Valer, spune-mi, te rog, cum a apărut acestă idee a unei tabere de vară la Telciu?
Ideea mi-a venit vara trecută cînd, la ce-a de-a patra ediţie a Conferinţelor de vară de la Telciu, m-am pomenit cu vreo 20-30 de studenţi / masteranzi interesaţi să audieze cursurile şi să participe la discuţii. Atunci mi-am dat seama că o tematică precum decolonialitatea şi o abordare critică a modernităţii pot stîrni interes şi că o locaţie precum Telciu poate fi mai degrabă un avantaj decît o frînă pentru un eveniment de aşa natură. Prin urmare, am vorbit cu profesoara Manuela Boatcă (deja încorporată în echipa organizatorică) şi cu Ovidiu Ţichindeleanu (cu ceva experienţă în şcolile de vară decoloniale) despre această idee. Ei m-au încurajat şi mai apoi, împreună cu colegul Matei Costinescu, au acceptat invitaţia de a mi se alătura. Şi iată ce-a ieşit. Şi mai e ceva, ce ţine de registrul ideilor şi teoriilor. Cel mai potrivit loc pentru o şcoală de vară decolonială într-o ţară ca România este un sat, pentru că ruralul încă este o periferie a marilor centre urbane.

Întîi au fost Conferinţele şi după aceea a venit şi Şcoala de vară. Cui se adresează ele?Conferinţele, cel puţin în primă fază, se adresau în primul rînd oamenilor din mediul academic şi intelectual interesaţi de problemele abordate, chiar dacă se desfăşurau în Telciu. Le-am organizat la Telciu nu pentru că aveam în minte ceva proiect misionar sau pedagogic, ci din simplul motiv că era totul mult mai ieftin şi am găsit susţinere la Primăria şi Consiliul Local. De fapt, în primă fază, nici nu mă gîndeam că o să fie mai mult de o ediţie. Apoi am prins curaj, am avut şi ceva noroc să strîng în jur oameni de bizuială şi colaboratori care au găsit proiectul ca fiind inedit şi numai bun de dezvoltat. Odată cu şcoala de vară mi-am propus şi să reorientez direcţia atît înspre comunitatea locală (aspect oarecum solicitat şi de domnul primar), cît şi înspre medii cît mai largi şi mai diverse din România şi străinătate. Nu cred că există un grup ţintă anume, ci mai mult dorinţa de a ademeni oameni interesaţi atît de problematicile abordate, cît şi curioşi să cunoască mai bine România rurală, cu necazurile şi bucuriile ei şi dornici să se apropie de această. 

Vine lumea să încerce să înţeleagă cîte ceva despre o Românie aflată în plină transformare şi îngropată sub straturi de strategii guvernamentale cu prea puţine roade remarcabile. 

Pe mine, personal, m-a interesat mult legătura aceasta a celor care vin cu comunitatea şi ce rămîne în folosul comunităţii? Spune-mi, te rog, care e rolul comunităţii în acestă poveste şi cu ce rămîne ea, de fapt, din toată această poveste?
Cred că în acest caz comunitatea este mai mult decît o simplă gazdă pentru un eveniment sau nişte turişti predominant urbani. În diferite forme, comunitatea este un partener şi un actor esenţial al acestui eveniment, pentru că avem un proiect bazat pe dialog şi lipsit de false ierarhii şi atitudini elitiste. Nu vin intelectualii la sat le explice oamenilor cum stă treaba, ci vin pentru cîteva zile în mijlocul lor să-şi facă treaba cu cursanţii lor şi cu eventualii săteni curioşi, vin să cunoască satul contemporan prin contact direct, vin să dialogheze cu localnicii şi în multe privinţe chiar să înveţe cîte ceva de la ei şi despre ei. Vin să vadă dincolo de imaginile cozmetizate ale lumii satului, fie în sens negativ sau pozitiv. Vine lumea să încerce să înţeleagă cîte ceva despre o Românie aflată în plină transformare şi îngropată sub straturi de strategii guvernamentale cu prea puţine roade remarcabile.

Pe de altă parte, după cum s-a putut vedea din implicarea spontană a unor localnici în multe aspecte organizatorice şi prin modul în care s-au desfăşurat evenimentele, o bună parte a comunităţii contribuie direct la acest proiect, în timp ce alţii participă la activităţi sau observă mai de-aproape sau mai de la distanţă cele ce se petrec. Au fost săteni care au găzduit cursanţi sau invitaţi, gratis sau contracost, au fost săteni care au găzduit cîte o cină în ogradă şi au servit oaspeţii cu bunătăţi locale (pită de casă, cocoradă, slănină, brînză, ceapă, ţuică etc.), au fost unii localnici care au vîndut cursanţilor care s-au apucat să cutreiere uliţele şi văile preparate din ograda lor: miere, brînză, ţuică etc. După o inevitabilă perioadă de tatonare, unii tineri din sat s-au alăturat grupului de cursanţi în serile petrecute pe terasa barului Hovrea sau în excursiile prin sat şi munţi. Pe de altă parte, există nişte beneficii directe pentru comunitate şi aici am în vedere în primul rînd atelierele de teatru forum cu copiii din sat, susţinute de Claudiu Lorand Maxim şi Ani Mărincean de la asociaţia Reciproca, precum şi proiecţiile de filme documentare, artistice şi de animaţie organizate cu ajutorul lui Tudor Baciu şi al său Cinemobil. Sunt în jur de 20 de ani de cînd, de la arderea cinematografului, nu au mai fost proiectate filme în Telciu. Adevăratele urmări cred că le vom putea constata pe termen lung, dar nu pot să nu remarc cel puţin în cazul cîtorva localnici care au petrecut mai mult timp alături de noi o anumită deschidere către chestiuni de ordin socio-politic care-i interesau într-o măsură mai mică pînă mai ieri, şi mai ales construirea unor punţi rapide între cele două lumi, rurală şi urbană. Cred că atît cei veniţi în tabără, cît şi cei din sat care într-un fel sau altul au fost implicaţi/atinşi de acest eveniment au avut de cîştigat ceva.

De fapt, care este miza unui astfel de proiect?
Cred că miza principală a acestui proiect este facilitarea unei mai bune cunoaşteri şi înţelegeri a lumii satului şi a transformărilor care au avut şi au loc acolo în ultimele decenii, atît prin intermediul unor cursuri, prelegeri şi dezbateri – să zicem academice –, cît şi prin contactul direct cu lumea rurală şi cu oamenii de acolo, fără aere pedagogice de condescendenţă sau dispreţ. Şi, cînd zic înţelegere, mă refer în primul rînd la cei din mediul urban (din cele mai diverse categorii sociale şi profesionale), cît şi la o bună parte a celor din mediul rural, în special tineri, care par a nu mai înţelege ce se petrece cu lumea lor şi a nu-şi găsi rostul într-o societate tot mai orientată spre competiţie şi succes. O altă miză ar fi crearea unor punţi şi a unui dialog între aceste două lumi prin cele mai variate mijloace, de la ateliere de teatru pentru copiii din sat şi cei ai participanţilor pînă la petreceri şi taifasuri nocturne, discuţii politice şi cine în ograda localnicilor.

O altă miză ar fi crearea unor punţi şi a unui dialog între aceste două lumi prin cele mai variate mijloace. 

Nu în ultimul rînd, cred că astfel de iniţiative pot contribui la conturarea în straturi tot mai largi unor poziţii critice faţă de nişte direcţii politice şi economice cu efecte (deja demonstrate) extrem de nocive auspra calităţii vieţii majorităţii cetăţenilor: dezindustrializare, privatizarea resurselor şi domeniilor strategice, legislaţie pro-business (dereglementare la vîrf, suprareglementare la bază), demantelarea statului social etc.; precum şi în ameliorarea / contracararea manifestărilor rasiste şi xenofobe sau a isteriilor naţionaliste aflate în creştere în întreaga Europă şi nu numai.

Apropo, financiar cine vă jută? Cum se implică comunitatea?
Principalul sprijin financiar vine din partea Primăriei şi a Consiliului Local. Se mai adaugă fondurile alocate de către Bibiloteca Judeţeană, dar vă pot spune că toate contribuţiile la un loc nu ar permite organizarea unui simplu concert cu Bănică Jr., Andra sau Connect R. Un alt tip de sprijin, deloc neglijabil, a venit din partea comunităţii, adică din partea unor telceni care au ajutat în diferite forme la buna desfăşurare a evenimentului. Aici aş menţiona pe proprietarii restaurantului Hovrea, Letiţia şi Victor Hovrea, care au oferite mesele pentru cursanţi, profesori şi alţi invitaţi la un preţ cît se poate de accesibil, au organizat excursii prin munţi şi mese în gospodăriile sătenilor şi au pus întreg localul la dipoziţie pe durata evenimentului. Valeriu George Henciu, un alt suporter înflăcărat al proiectului, a ajutat pe întreaga durată, fie că a fost vorba de crearea, imprimarea şi lipirea de afişe, fie de oferit suport tehnic sau eliberat poteci în miez de noapte pentru drumeţii rătăciţi. Au fost multe alte mîini de ajutor pe care n-am cum să le menţionez, dar care au făcut ca acest eveniment să fie unul colectiv într-un sens mult mai larg decît era gîndit iniţial. Dacă pe afişe şi programe apărem ca organizatori o mînă de universitari din diferite colţuri ale ţării şi lumii, în desfăşurarea acestei ediţii un rol cheie l-au avut cei din sat care au considerat ca fiind binevenit un astfel de proiect.

Cine mai este implicat în dezvoltarea proiectului în afară de comunitatea locală? Există şi o implicare internaţională?
La nivel instituţional nu există nicio implicare sau finanţare internaţională. La nivel uman, da. În primul rînd profesoara Manuela Boatcă de la Freiburg, care a avut un aport considerabil în ceea ce înseamnă conţinutul academic, într-o mare măsură ei datorîndu-i-se implicarea altor universitari din străinătate. Dar se pare că proiectul va creşte şi că din cei care au participat cu cursuri sau prezentări în cadrul conferinţelor, sunt interesaţi să devină parte din echipă. O vorbă din sat spune (foarte probabil la fel ca în multe alte sate) că cine bea apă din Telciu nu mai pleacă de aici. Eu aş adapta vorba asta şi-aş zice că cine participă la conferinţele sau şcoala de vară de la Telciu, fie vrea să revină, fie vrea să devină parte din echipă. Tot ce pot să vă spun e că suntem în plină expansiune în ceea ce înseamnă implicarea, naţională şi internaţională.

Personal, mie mi-a plăcut foarte mult mixajul de teme şi domenii: de la teorie şi critică socială la cursuri practice pentru copii, şi de la teatru politic în crîşma satului la filme în aer liber. Care este miza unui astfel de demers?
Aşa cum şi cursanţii au provenit din cele mai variate domenii (desigur, predominant socio-umane) de la drept pînă la medicină şi academia militară, şi cursurile s-au dorit cît mai diverse, dar în acelaşi timp legate fie de ruralitate, fie de gîndirea decolonială sau critică socială. La fel şi cu activităţile extra, trebuiau să permită apropierea de comunitate şi aducerea împreună (cum ar rosti unii filosofi high class), precum şi popularizarea unor idei şi abordări. Miza este învăţarea şi petrecerea împreună, forjarea unor teme şi interese care să apropie oamenii, să-i solidarizeze în jurul unor interese comune şi să ajute la contracararea valului de individualism şi competiţie oarbă întru profit şi self-improvement. Poate un pic patetic şi exagerat spus, într-un anumit sens, cred că putem vorbi şi de o formă de reumanizare a noastră şi a aproapelui nostru, în special cînd e vorba de diferenţe majore de clasă, etnie, zonă de provenienţă sau naţionalitate.

„(...) cine participă la conferinţele sau şcoala de vară de la Telciu fie vrea să revină, fie vrea să devină parte din echipă.“

La cum evoluează aceste evenimente cu siguranţă că Telciu va deveni un punct de referinţă în domeniu atît în cel al criticii sociale, căci deja a intrat într un circuit internaţional, dar şi ca model de implicare locală şi educaţională care, cu siguranţă, va fi preluat şi de alte comunităţi. Cum vezi viitorul acestui proiect?
Sunt destul de încrezător şi optimist. Cred că proiectul se va dezvolta şi va implica tot mai multă lume, în primul rînd din comunitate, dar şi din afara comunităţii. Pentru început mi-ar plăcea să văd că autorităţile locale, judeţene şi chiar şi cei din sferele mai înalte ale puterii şi administraţiei ne vor ajuta cu infrastructura, pentru că pe termen lung avem nevoie de astfel de investiţii. În primul rînd e vorba de spaţii adecvate pentru spectacolele de teatru şi cazare la preţuri cît mai accesibile prin intermediul reţelei naţionale de tabere şcolare (în prezent taberele din sat, aflate în jurisdicţia Mininsterului Tineretului şi Sportului sunt în plin proces de ruinare). O astfel de infrastructură ar putea avea utilizări multiple şi ar putea reduce semnificativ din costuri. Îmi place să cred că acest proiect va contribui întrucîtva la înţelegerea mai lucidă a lumii ţărăneşti precum şi a realităţilor socio-politice şi geopolitice ademenind cât mai multă lume pe orbita criticii sociale şi scoţîndu-i de sub influenţa unei agende publice centrată într-o mare măsură pe false probleme şi total opacă faţă de probleme precum sărăcia, migraţia, landgrabbing-ul, distrugerea educaţiei şi a sistemului public de sănătate etc.

Bun, ne vedem la anul, în 2017. Am promis că vin pentru o lună, dacă mă primiţi. Fac voluntariat. Dar de la ce să ne aşteptam la anul? Ce surprize ne aşteaptă?
Primim, primim, moaşa Mutu te-aşteaptă cu camera gătită pentru a primi oaspeţi. Legat de ediţia viitoare, deocamdată suntem în plin proces de colectare a laudelor, criticilor şi sugestiilor din partea celor care au participat, deopotrivă cursanţi şi localnici. Legat de cursuri, ne dorim să păstrăm pe cît posibil aceeaşi linie doar ca să distribuim cursurile pe mai multe zile şi să eliberăm după-amiezile pentru work-shop-uri, munci antropologice / sociologice de teren şi altfel de activităţi. Sper să putem adăuga cel puţin 2 zile în plus şi să avem cel puţin o zi cu curs şi work-shopuri la lelea Floare din Brădan în bătătură, care şi anul acesta ne-a primit.

Şi pentru că ne interesează nu numai cunoaşterea academică, ci şi cea populară, sper să ne poată ţine un „atelier“ de pregătit pită la cuptorul din ogradă, pentru cei dornici să-i fure / înveţe meşteşugul. Astfel de ateliere / activităţi practice au fost recomandate de unii participanţi, aşa că vom încerca să le facem posibile. Atelierul de teatru va continua şi sper că acesta va fi o atracţie şi pentru copiii care-şi vor însoţi părinţii în tabără. De exemplu, Saşa. Dacă vom avea noroc de o finanţare din sfere mai înalte şi de la instituţiile de profil, sper să putem aduce două spectacole de teatru, iar dintre acestea unul să fie „De Vînzare“ al Gianinei Cărbunariu, spectacol care cred că-i musai să-şi croiască drum şi prin mediul rural. Mai multe s-or afla pe parcurs.