Tânărul din Braşov, care aştepta un transplant de plămâni, a murit în urma unui stop cardiac. Autorităţi: „Cazul era complex, a fost refuzat şi de AKH Viena”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul lui Călin Farcaş, care a murit la 29 de ani în aşteptarea acceptului pentru un transplant de plămâni, a fost comentat la Digi24 de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Oficialul a spus că răspunsul la întrebarea de ce a murit tânărul este imposibil de dat.

UPDATE Doctorul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat pentru „Adevărul” că în luna mai a fost depusă o solicitare pentru un transport în India pe numele lui Călin Farcaş. „Este o solicitare făcută de către o persoană terţă pe numele lui. Bolavul era grav şi nu putea fi transportat. În al doilea rând, noi nu avem mijloc de transport peste Ocean. Noi şi în Europa trimitem pacienţi doar în situaţii excepţionale, pe calea aerului, nu avem avioane transoceanice, care să facă astfel de curse”, a explicat Arafat.

UPDATE „În prezent, România are un acord perfect valabil cu Eurotransplantul, acest acord a fost încheiat în 2017, însă România nu şi-a respectat atribuţiile. România trebuia să dea nişte organe ţărilor din Eurotransplant dar noi am început abia de 2 luni”, a explicat Sorina Pintea, într-o declaraţie de presă. 

„Guvernul are bani dar ca să poţi accesa o astfel de organizaţie trebuie să ai acorduri, discuţii au fost doar cu Ungaria deşi am trimis scrisori către toate ţările care fac parte din Eurotransplant. Am avut întâlnire cu Swiss Transplant, va trebui să fie o organizaţie cu care să colaborăm.Nicio clinică din aceste ţări Eurotransplant nu l-a acceptat pe pacient. În ceea ce priveşte colaborarea cu AKH Viena, statul român a negociat anul trecut 5 locuri pentru 2017, 5 locuri pe 2018. AKH  a zis că îl pune pe listă pentru 2018 însă în ianuarie 2018 AKH a transmis că nu mai primeşte pe nimeni din străinătate. Anul trecut din cinci a luat unul iar anul acesta nu a luat pe nimeni. Eu cred în continuare că putem avea o colaborare cu Eurotransplant”, a spus ministrul Sănătăţii. 

„Pentru acest pacient nu a fost o problemă de bani, plata a fost acceptată încă din 2017. S-au solicitat oferte din partea AKH care a fost singurul care a răspuns cu negaţii, apoi alte două clinici care n-au răspuns. Clinica din India l-a acceptat dar nu pentru transplant ci pentru evaluare. S-au făcut cereri pentru transport, India promisese o evaluare contra cost, nu un transplant şi medicii şi nici Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă nu au dat acordul”, a completat ministrul Sănătăţii. 

Au fost cinci prelevări de plămâni anul acesta, doi s-au trimis la Eurotransplant, doi au fost transplantaţi la Sfânta Maria şi unul nu a fost viabil. „Sunt 31 de pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare. Una din condiţiile cu Eurotransplant este ca pacienţii să nu fie înscrişi pe două liste”, a conchis ministrul.

UPDATE Tânărul de 29 de ani nu s-a aflat niciodată pe lista de aşteptare de la Spitalul Sfânta Maria, singurul unde se face transplant de plămâni, cu toate că el a fost supus unor investigaţii în spitalul bucureştean. 

„N-a vrut să se înscrie pe listă. Cei de la spital l-au văzut, au spus că nu se bagă pentru că acest caz este unul prea complex, pe lângă problema pulmonară avea şi o problemă cardiacă. Au dat negaţie pentru transplant şi i-au spus să urmeze căile legale pentru a beneficia de un transplant pulmonar în străinătate. Practic, s-a întocmit un dosar la Direcţia de Sănătate Publică şi s-au aşteptat oferte de la trei clinici din străinătate”, au declarat oficiali din Agenţia Naţională de Transplant pentru „Adevărul”. 

Instituţia, aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, nu are nicio legătură cu procedurile de transplant care se efectuează în afara statului român. „Fiecare spital din Europa are nişte criterii atunci când primeşte pacienţi. Se pare că în acest caz, complexitatea îi depăşea şi pe cei de la AKH Viena”, a completat oficialul. 

Institutul Marius Nasta: „A fost refuzat pentru că nu suntem membri Eurotransplant”

La rândul său, Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, a declarat pentru „Adevărul” că tânărul Călin Fărcaş a depus dosar la Direcţia de Sănătate Publică Braşov în luna noiembrie 2017. „În noiembrie anul trecut a fost depus dosarul. Familia spune că avea un accept de la o clinică din India dar noi nu avem astfel de informaţii. DSP Braşov a trimis dosarul către trei clinici din Uniunea Europeană dar acestea l-au refuzat pe motiv că este un caz foarte complex şi foarte grav. România are în continuare acord cu Eurotransplant, luna trecută am trimis în Germania doi plămâni”, a explicat Grigore. 

De cealaltă parte, acuzaţii grave vin dinspre Institutul Marius Nasta din Capitală, unde a murit luni Călin Fărcaş. „Pacientul nu a fost acceptat de AKH Viena deoarece România nu este membru Eurotransplant”, arată conducerea Institutului Marius Nasta, unde pacientul a fost adus, în urmă cu şase zile, în stare gravă, cu insuficienţă cardiacă şi respiratorie foarte severe, fiind internat direct în Terapie Intensivă. A murit în urma unui stop cardiac, informează Institutul Marius Nasta. 

Călin Farcaş a ajuns prima dată în grija medicilor bucureşteni în 2016, cu diagnosticul hipertensiune pulmonară, boală ocluzivă veno-pulmonară, primind tratament specific. Aceştia susţin că după ce s-au făcut demersuri pentru ca tânărul să fie operat la AKH Viena, a fost contactată şi Clinica de Transplant din Hanovra, care a motivat că nu poate face transplantul tot din motivul neapartenenţei României la Eurotransplant. „O altă clinică din Paris, contactată în luna mai 2018, nu a dat niciun răspuns”, arată conducerea Institutului Marius Nasta. 

Pintea: „ Răspunsul la întrebarea de ce a murit este imposibil de dat în acest moment”

„Este foarte trist. Răspunsul la întrebarea de ce a murit este... cam imposibil de dat în acest moment, dar vă pot da detalii legate de acest aspect. România are un protocol valabil cu Eurotransplantul. România chiar a cedat doi plămâni Eurotransplantului, pentru că nu erau compatibili cu pacienţii înscrişi pe listele din România. Avem un ordin care spune că pacienţii care nu pot fi transplantaţi în România din cauza complicaţiilor se pot transplanta în străinătate. Din informaţiile pe care le am, Călin Farcaş a fost evaluat săptămâna trecută la Sf. Maria şi i s-a dat acceptul de transplant în străinătate”, a declarat la Digi24 ministrul Sorina Pintea.

Călin Farcaş (29 ani) a murit după ce a aşteptat doi ani un transplant de plămâni. A fost refuzat de clinicile din străinătate deoarece statul român nu mai are un acord încheiat cu Eurotransplant.

Călin Farcaş  fusese diagnosticat cu o boală extrem de rară: hipertensiune pulmonară, o boală foarte rară care îi afecta vasele de sânge din interiorul plămânilor. În ultimii doi ani a fost dependent de un aparat de oxigen şi ţintuit într-un scaun cu rotile. Cazul său a devenit cunoscut în luna aprilie când împreună cu familia, prietenii şi zice de braşoveni care i s-au alăturat a protestat în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. A cerut accelerarea procedurilor de transplant din România.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite