Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: „Corupţia din Sănătate este pur şi simplu un cancer”

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: „Corupţia din Sănătate este pur şi simplu un cancer”

Vlad Voiculescu FOTO Mediafax

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că sistemul de sănătate românesc este unul de tip feudal, precizând că simte că face parte dintr-un film suprarealist de fiecare dată când merge la sediul instituţiei pe care o conduce.

Ştiri pe aceeaşi temă

Voiculescu a explicat şi cum i s-a schimbat viaţa după ce a acceptat să ocupe postul de ministru al Sănătăţii. „Pentru mine filmul continuă, dar s-a transformat într-un film suprarealist. De fiecare dată când mă duc dimineaţa la birou, mi se pare că e ceva ireal. De când m-am mutat în ţară, la începutul anului, am fost la Ministerul Finanţelor şi acum o lună a venit propunerea pe care nu am prevăzut-o în niciun fel”, a declarat Voiculescu.

Acesta a discutat inclusiv despre provocările sistemului sanitar. „Primul cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la sistemul de sănătate este 'feudal'. Este o feudă de sus până jos. Şi într-un sistem feudal este mai puţin vorba despre oameni — oameni buni, oameni răi — este vorba despre sistem, despre păstrarea privilegiilor. Este un sistem feudal şi sper ca la sfârşitul acestui mandat să ştim cu toţii că sistemul este aşa şi să destructurăm câteva lucruri”, a completat şeful de la Sănătate.

După ce a comparat corupţia din Sănătate cu un cancer, Vlad Voiculescu a spus că sistemul are nevoie de „chimioterapie”. „În sistemul de sănătate, cumva îmi vine în minte expresia unui profesor doctor care tocmai diagnosticase pe cineva cu un cancer de curând, un cancer metastazat, şi îmi explica în cuvinte simple ce înseamnă acest cancer, îmi spunea că celulele cresc şi se hrănesc, dar cumva sunt ca o balegă, nu pot rezista de unele singure, dar le omoară pe celelalte, le înghesuie şi nu le lasă să se dezvolte, şi într-un final reuşesc să omoare organismul. E ceea ce se întâmplă cu corupţia în sistemul de sănătate. Este pur şi simplu un cancer”, a spus Ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

Nu ştim câţi medici avem şi cum sunt plătiţi

În opinia ministrului, o altă problemă e legată de faptul că nu există date exacte. „În momentul acesta nu ştim câţi medici avem în România. Nu ştim. Nu ştim cum sunt plătiţi, nu ştim câte gărzi se fac, nu ştim exact cât cheltuim pe medicamente, nu ştim câte plăţi informale sunt, nu ştim de ce o operaţie costă mai mult într-un loc şi mai puţin în altul din perspectiva Casei (de Asigurări de Sănătate — n.r.), cu exactitate", a spus ministrul, menţionând că una din priorităţile echipei sale la Ministerul Sănătăţii este "accesul la tratament”, a spus Voiculescu.

Cu toate acestea, el a explicat că oamenii din sistem aşteaptă o schimbare. „Am o grămadă de medici tineri prieteni, care au plecat în străinătate şi niciunul din ei nu a plecat doar din cauza banilor. (...) Ţara asta are deja probleme majore pe diferite specialităţi medicale. Oamenii pleacă pe capete”, a conchis ministrul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: