Ministrul Sănătăţii introduce două noi categorii de persoane care se pot vaccina în etapa a II-a a campaniei de imunizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a anunţat, vineri, că Guvernul va adopta săptămâna viitoare o hotărâre care va modifica strategia naţional de vaccinare. El a precizat că vor fi incluse două noi categorii de persoane vulnerabile în etapa a doua de vaccinare şi anume oamenii fără adăpost şi persoanele cu handicap şi cele care le îngrijesc.

„Un ultim punct este hotărârea de Guvern de modificare a strategiei naţionale de vaccinare a României. Va intra pe agendă Guvernului săptămâna viitoare şi pot să vă spun că vor fi anumite modificări. Pot să vă spun de pe acum că în etapa doi de vaccinare vor intra persoane vulnerabile precum oamenii fără adăpost, precum persoanele cu handicap, la fel şi cei care trăiesc sub acelaşi acoperiş şi cei care îi îngrijesc. Acestea sunt două categorii de persoane pe care vă asigur că le vom include în etapa a doua din strategia de vaccinare. Cu alte cuvinte, oameni care vor avea acces imediat la vaccinare”, a declarat Vlad Voiculescu, vineri la finalul şedinţei de Guvern.

A doua etapă a campaniei de vaccinare a început vineri

A doua etapă de vaccinare anti-COVID începe vineri pentru populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.

Din categoria celor cu grad ridicat de risc fac parte adulţii cu vârsta peste 65 de ani, precum şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate. 

Conform Comitetului naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, în conformitate cu dovezile ştiinţifice actuale, în categoria „boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni:

  • diabet zaharat
  • obezitate
  • alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • afecţiuni cardiovasculare
  • afecţiuni renale
  • afecţiuni oncologice
  • afecţiuni pulmonare
  • afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • afecţiuni hepatice moderate/severe
  • afecţiuni autoimune
  • imunodepresii severe: pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA.

Tot în această etapă vor fi imunizaţi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite